Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Momentul impactului de la Buiucani

Detaliile șocante de la accidentul de la Buiucani continuă să îngrozească internauții. Pe internet au apărut imagini cu mașina care a intrat, cu o viteză nebună, în troleibuz, pe strada Alba Iulia din Capitală. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Din imaginile surprinse de camera de bord al unui șofer care mergea în spatele troleibuzului, se vede că vehiculul de rută a început deplasarea la culoarea verde a semaforului. Din fericire, șoferul troleibuzului a reușit să ocolească stația de așteptare în care se aflau oameni, evitând mărirea numărului de victime.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost decorat de președintele țării, Igor Dodon, cu medalia „Meritul Civic”. Amintim că impactul, în urma căruia pasagerul din autoturism a decedat, iar alte 28 de persoane au ajuns la spital, s-a produs în data de 30 septembrie, în sectorul Buiucani. Printre răniți este și șoferița de 33 de ani, care a provocat totul. Zilnic, reprezentanții de la spitalul de urgență oferă detalii despre starea acesteia, dar și despre ceilalți opt pasageri din troleibuz, rămași internați în spital.

Potrivit IGP, în momentul impactului șoferița era în stare de ebrietate avansată și conducea cu 130 km/h. Medicii legiști au depistat 1,87 g/l de alcool în sângele tinerei. După accident, au ieșit la iveală și alte abateri de la lege ale tinerei. Aceasta avea 43 de procese contravenționale și anterior a stat în pușcărie jumătate de an, pentru provocarea unui accident, în stare de ebrietate.


Pasagerul de 34 de ani, decedat în accident care, din surse neoficiale ar fi fost iubitul șoferiței, va fi înmormântat în data de 3 octombrie, în satul lui de baștină, Măcărești, raionul Ungheni.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi violat două minore. Pedeapsa primită de un individ din Ungheni

Un bărbat de 37 de ani din Ungheni va sta 14 ani după gratii, într-un penitenciar de tip închis, după ce ar fi violat în mod repetat două minore. Sentința a fost pronunțată de către magistrații Judecătoriei Ungheni.

Publicat

Cazul s-ar fi produs în vara anului 2016. Inculpatul ar fi mers în vizită la părinții săi, într-o localitate din centrul țării. Acolo, bărbatul ar fi întreținut mai multe acte sexuale cu fetele care la acel moment nu aveau vârsta de 14 ani. Mai mult, victimele sunt rude cu bărbatul învinuit.

Potrivit poliției, inculpatul ar fi acționat în momentul când nimeni dintre maturi nu era acasă. Acesta  ar fi amenințat fetele cu moartea și le-ar fi bruscat, apoi le-ar fi obligat să întrețină cu el rapoarte sexuale.

Bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția. Decizia nu este definită și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Zi sângeroasă, în nordul țării. Două crime, comise la Drochia și Florești

Zi sângeroasă în nordul țării. Un bărbat de 31 de ani a murit, după ce a fost snopit în bătaie de un alt tânăr în vârstă de 26 de ani.

Publicat

Incidentul cu final tragic a avut loc în după amiaza zilei de 8 iunie curent. Oamenii legii au fost alertați de o locuitoare a raionului Drochia, despre faptul că în apropierea unei grădinițe s-a iscat un conflict între doi bărbați, iar în final aceștia și-ar fi dat pumni și picioare.

În cele din urmă, din cauza leziunilor corporale primite unul dintre bărbați a decedat. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost îndreptat spre expertiza medico- legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Bărbatul cu care a intrat în conflict victima a fost reținut pentru 72 de ore.


Un alt caz macabru a avut loc la Florești. Aici o femeie de 43 de ani și-ar fi înjunghiat cu sânge rece concubinul în vârstă de 48 de ani. Poliția a fost alertată de fiul bărbatului, care și-a găsit tatăl fără suflare.

Potrivit oamenilor legii, totul ar fi pornit din cauza unui scandal izbucnit între cei doi concubini. Bărbatul ar fi luat un obiect ascuțit și ar fi amenințat-o pe femeie, aceasta însă în încercarea de a se apăra, ar fi luat obiectul ascuțit și l-ar fi înjunghiat pe concubin, cauzându-i multiple leziuni corporale. Din cauza rănilor, primite victima a decedat.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală, femeia fiind reținută pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Doi indivizi care au atacat și jefuit un pensionar la el în casă, identificați după jumătate de an

Identificați după jumătate de an de căutări. Doi tineri, de 23 și, respective, 27 de ani, originari din raionul Telenești sunt bănuiți de tâlhărie.

Publicat

Potrivit anchetei, în data de 9 decembrie anul trecut, cei doi ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 64 de ani, într-o localitate din raionul Sîngerei, cerând de la el 500 de euro. Cei doi l-ar fi agresat fizic pe stăpânul casei, au sustras de la victimă 1.100 de lei, buletinul de identitate și carnetul de pensionar, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

După 6 luni de căutări, unul dintre indivizi, cel de 23 de ani a fost reținut. Celălalt individ, cu vârsta de 27 ani, se află în prezent în căutare.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 10 ani de detenție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii