Rețele de socializare

Moldova

Șoferița care a intrat cu Porsche-ul în troleibuz, rămâne internată. Are peste 30 de diagnoze medicale

Femeia de 34 de ani, care se afla la volanul automobilului de marca Porsche, implicat în urma unui grav accident rutier produs la Buiucani, rămâne în stare gravă la spital, iar starea ei de sănătate este neschimbată, spun medicii.

Publicat

Igor Curov, directorul adjunct al Spitalului de Urgență din Chișinău a declarat că starea de sănătate a șoferiței rămâne extrem de gravă.

Femeia nu prezintă semne de îmbunătățire asupra sănătății.

Surse de la Spitalul de Urgență din Capitală ne-au comunicat că aceasta are peste 30 de diagnoze medicale, iar niciun organ nu a scăpat fără traumatisme.


În continuare, la spital, rămân internate încă 6 persoane, victime ale accidentului rutier.

Amintim că în urma accidentului de la Buiucani, produs la începutul săptămânii trecute, un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața, iar peste 20 de persoane au fost traumatizate. Șoferița care se afla la volanului Porsche-ului era în stare avansată de ebrietate. Rezultatele analizelor medicale arătau că aceasta avea 2,15 g/l în sânge. Potrivit IGP, în momentul în care s-a produs accidentul femeia circula cu 130km/h.

Aceasta avea 43 de procese verbale contravenționale și 5 dosare penale pentru încălcările din trafic. Femeia a fost închisă și în penitenciarul de la Rusca pentru șase luni, după ce a condus fără permis de conducere, în stare de ebrietate și a provocat un accident în anul 2017.


jurnal.md


Moldova

/VIDEO/ A dat dovadă de curaj și responsabilitate. Eleva care a reușit să se ferească din calea unui șofer grăbit, la Orhei, premiată de poliție

Pietonul responsabil din video este Vitalia, o elevă din clasa 5-a din cadrul Liceului Teoretic “Alecu Russo” din raionul Orhei.

Publicat

Astăzi, Vitaliei i-a fost înmânată diploma pentru curaj și responsabilitate de către colegul nostru Alexandru care, la 31 ianuarie, deplasându-se cu automobilul de serviciu a oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea fetiței, însă după staționare mașina de serviciu a fost tamponată din spate de un alt automobil, care a fost la un pas de a accidenta copilul.

Amintim că totul a avut loc în data de 31 ianuarie, în orașul Orhei. O mașină a poliției a oprit pentru a ceda trecerea unui copil, însă a fost accidentată din spate.


În imaginile video surprinse de camerele de supraveghere poate fi observat momentul impactului, dar și cum, în încercarea de a pleca cât mai repede de la fața locului, șoferul este la un pas de a accidenta fetița care traversa regulamentar strada.

Totuși, șoferul a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută. După un șir de căutări, forțele de ordine au depistate automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.

 


Iar mai apoi și șoferul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Practicau braconajul pe teritoriul țării. Mai multe arme și sute de muniții ridicate de la 14 bărbați

Astăzi, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger”, au efectuat 14 percheziții în mun. Chișinău și raioanele Ialoveni, Căușeni, Florești, Cimișlia, Criuleni, Sîngerei și orașele Strășeni, Leova, Ștefan Vodă.

Publicat

Perchezițiile s-au desfășurat la 14 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, suspectate că ar deține arme, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul țării.

În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate patru arme dintre care una cu țeavă lisă, două termovizoare de model ”Fortuna 6 L” și ”Pulsar”, un pistol cu glonț, unul de model TT, două lunete, sute de cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc.

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).


Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă închisoare de la 2 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță de trei ani s-a rătăcit pe o stradă din Chișinău. A fost salvată de carabinieri

O fetiță de doar trei ani, rămasă fără supraveghere, s-a pierdut în centrul capitalei. Trecătorii au fost cei care i-au alertat pe carabinieri.

Publicat

Reacționând imediat, aceștia au găsit-o pe copilă, întrebând-o unde se află părinții și dacă are nevoie de ajutor.

În urma discuției și conform datelor oferite de către copilă, carabinierii au identificat și stabilit locul aflării mamei. La scurt timp, minora a fost transmisă mamei sale și împreună au mers acasă.

Inspectoratul General de Carabinieri recomandă ca, în cazul în care observați copii fără supraveghere sau persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii