Moldova
Bărbat amenințat cu pistolul și jefuit, în propria casă. Victima a chemat poliția. Suspectul-reținut.
A intrat în casa unui consătean, la amenințat cu un cuțit, dar și cu un pistol, apoi i-a furat 1.900 de lei. Suspectul, de 29 de ani a ajuns pe mâna poliției.


S-a întâmplat în seara de 10 octombrie, în satul Călinești din raionul Fălești.Ofițerul de presă de la IP Fălești, Jana Molceanov, a declarat că în Serviciul de Gardă a IP Fălești a parvenit înștiințarea telefonică de la un cetățean cu vîrsta de 64 ani, locuitor s. Călinești, raionul Fălești, care a comunicat că un consătean, anterior condamnat a intrat la el în locuință, unde amenințându cu un cuțit și cu un pistol de model neidentificat, i-a sustras în mod deschis suma de 1900 lei MD.
În rezultatul măsurilor de constatare efectuate la fata locului de către membrii grupei operative, s-a stabilit, că la 10.10.2019 în jurul orelor 21.00 în casa cetățeanului un bărbat cu vîrsta de 64 ani, amplasată în s. Călinești, raionul Fălești a intrat o persoană cu o cagulă pe cap, unde prin amenințarea cu un pistol (de model neidentificat) i-a cerut bani. Bărbatul și soția acestuia, l-au recunoscut după glas pe persoana mascată, ca fiind un mahalagiu, cu vîrsta de 29 ani. Ultimul pe parcursul a aproximativ 2 ore i-a amenințat cu pistolul și cu un cuțit, pe care l-a luat de pe masă, apoi a căutat prin casă, unde sub salteaua de la pat a găsit și a luat bani în sumă de 1900 lei MD.
Persoana suspectă, cetățeanul cu vîrsta de 29 ani a fost reținută și escortată la IP Fălești, la moment vina nu și-o recunoaște, dar asupra lui s-au găsit bani în sumă de 1700 lei. Ultima încerca să părăsească localitatea deplasînduse cu un taxi. La moment se întreprind măsuri de reținere a acestuia în temeiul art. 166 Cod de procedură penală al Republicii Moldova.
Pe caz va fi inițiat un proces penal în temeiul art.188 Cod penal al Republicii Moldova. Alte circumstanțe se stabilesc.


Moldova
/VIDEO/ Scandal și pumni la Ciocana din cauza unei parcări. Ce spune poliția
Astăzi pe rețelele de socializare a apărut un video cu o ceartă dintre doi șoferi din Capitală, care s-a soldat cu pumni.


Incidentul a avut loc aseară la Ciocana. În filmuleț sunt surprinși șoferii tensionați din cauza parcării și respectiv unul dintre bărbați țintit la pământ, transmite Știri.md.
Potrivit martorilor cel de jos e șoferul care a parcat mașina neregulamentar, tot el i-a dat una celui cu evacuatorul și a fost împins căzând jos.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati ne-a declarat că poliția a fost solicitată în seara zilei de ieri pe bd. M. cel Bătrân, pe motivul parcări neregulamentare din partea a doi șoferi. La fața locului s-a solicitat un evacuator. Ca rezultat, între conducătorul evacuatorului și unul dintre șoferi s-a iscat un conflict.
Ulterior, persoanele implicate s-au împăcat, iar acum circumstanțele se stabilesc.
Moldova
/FOTO/ O femeie a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova
O femeie, cetățeană a Republicii Moldova, a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova cu echipajul SMURD. Femeia, în vârstă de 54 de ani, suferise în urma unui accident rutier și avea nevoie de îngrijiri medicale.


Operațiunea transfrontalieră a fost efectuată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă, transmite Știri.md.
Femeia a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.
Ulterior, în urma comunicării între autoritățile medicale din R.Moldova și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Astfel, echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă.
Pe parcursul drumului, femeia nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată.
Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.
Moldova
Un ucrainean a ajuns în Moldova înotând în Nistru: A avut nevoie de asistență medicală
Un bărbatul de 36 de ani, sumar îmbrăcat, a fost depistat de către polițiștii de frontieră din Otaci, după un schimb de informații cu grănicerii ucraineni. A fost nevoie de intervenția lucrătorilor medicali, deoarece tânărul se simțea rău după trecerea apelor reci ale Nistrului.


Potrivit informațiilor, astăzi, 3 februarie 2023, în jurul orei 12:40, pe direcția Moghiliov-Podolsk-Călărăușeuca a fost surprins străinul. Din spusele acestuia s-a aflat că venea de la Kiev și intenționa să ajungă tocmai în Israel, unde se afla o rudă cu probleme de sănătate, transmite Știri.md.
Legal i-a fost interzisă ieșirea din Ucraina, fapt ce l-a motivat să încerce în mod clandestin. În timpul documentării, persoanei i s-a făcut rău și operativ, patrula SPF Otaci a solicitat la serviciul 112 un echipaj medical pentru a-i acorda ajutorul necesar.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Imagini +18: „Nu-i da peste față”. O fată a fost filmată cum o snopește pe alta în bătăi într-o odaie de cămin
-
Diaspora4 zile în urmă
/VIDEO/ A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani, în Italia
-
Moldova6 zile în urmă
L-a dus la o stână de oi și l-a chinuit mai bine de doi ani. Un bărbat de 40 de ani, condamnat
-
Moldova4 zile în urmă
I-a bătut pentru că vorbeau în limba rusă. Un tânăr de 27 de ani, condamnat la 25 de ani de închisoare
-
Moldova4 zile în urmă
Caz tragic în capitală, la miezul nopții. O tânără de doar 25 de ani s-a aruncat în gol de la etajul nouă
-
Moldova2 zile în urmă
Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un camion, la Sângerei
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Ai zece minute să te gîndești, altfel, pozele ajung la familia ta”. Schema de șantaj, pusă pe roate de mai mulți pușcăriași din țară
-
Moldova6 zile în urmă
L-a bătut și înjunghiat de mai multe ori, lăsându-l să moară într-o baltă de sânge. Inculpatul este un bărbat de 63 de ani