Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Percheziții la calea ferată

Mai mulți administratori de la Calea Ferată din Moldova, responsabili de vagoanele-restaurant ale trenurilor, sunt suspectați de abuz în serviciu.  Forțele de ordine au constat că din 2015 și până în prezent, suspecții ar fi falsificat facturi fiscale, dar și ștampile vamale, pentru a pputea transporta ilegal bunuri peste frontieră.

Publicat

Aceștia scriau o cantitate mai mare de mărfuri în facturile eliberate în urma primirii acestora, sau chiar adăugau denumiri de produse, care, în realitate nu erau destinate restaurantelor, pentru a le putea transporta peste hotare. Prezentând aceste acte la frontiera cu Ucraina, Belarus şi Rusia, suspecții ajungeau cu marfa la destinație, unde o vindeau pe piața neagră din aceste țări. Forțele de ordine au descins în birourile, vagoanele restaurant, cât și la domiciliile și mașinile suspecților. În urma perchezițiilor, au fost depistate înscrisuri de ciornă a activității vagoanelor restaurant, facturi fiscale privind primirea banilor de la șefii vagoanelor restaurant, o armă de vânătoare, dar și 81 de cartușe.

Totodată, au depistat și o ştampilă falsă a direcției de deservire a călătorilor, peste 1.000 de timbre de acciz, dar și blancuri de declarații vamale.

Toate bunurile depistate au fost îndreptate la expertiză. Dacă se va demonstra că persoanele responsabile de vagoanele-restaurant sunt implicate în schema de deţinere, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false, ei riscă amenzi de până la 47.500 lei sau până la 5 ani de pușcărie.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ Șoferi VS Pietoni: Oamenii legii au tras pe dreapta zeci de automobiliști care nu au cedat trecerea la zebră

Mai mulți șoferi din capitală au fost trași pe dreapta de către ofițerii de patrulare, pentru că nu au cedat trecerea pietonilor. Acțiunea a fost desfășurată de angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică, în contextul în care de la începutul anului șase oameni şi-au pierdut viețile după ce au fost spulberați pe trecerile de pietoni, iar alți 265 s-au ales cu diverse traumatisme.

Publicat

Oamenii legii au decis să desfășoare operațiunea în sectorul Râșcani al capitalei, pe bulevardul Moscovei, acolo unde este înregistrat un flux sporit de autovehicule dar și oameni care traversează strada. După ce au fost stopați pentru că nu ar fi cedat trecerea pietonilor, majoritatea șoferilor au avut alte păreri decât cele ale polițiștilor, totodată fiind deranjați de faptul că sunt filmați.

Un taximetrist, însă, și-a recunoscut fapta, promițând că pe viitor va fi mai atent la volan.

Potrivit reprezentanților INSP, prin astfel de acțiuni oamenii legii vor să prevină accidentele rutiere, în special cu implicarea pietonilor. Astfel că șoferii care sunt prinși că nu cedează trecerea pietonilor aflați pe zebră, riscă amenzi usturătoare.


În primele 8 luni ale anului curent, au fost comise aproape 300 de accidente rutiere pe spațiile destinate pietonilor, în care 6 persoane și-au pierdut viața iar alte 265 au primit traumatisme.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A văzut, a furat, a plecat: Momentul în care un tânăr comite un furt într-un magazin din Bălți

A văzut, a furat, a plecat. Vorbim de tânărul care apare în imagini, suspectat că ar fi furat un portofel cu 300 de lei în el, dar și cu două acte de identitate.

Publicat

Totul a avut loc în data de 18 septembrie, într-un magazin de materiale de construcție din preajma Gării Auto din Bălți. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în magazin.

În cestea se poate observa cum suspectul observă portmoneul uitat pe unul din rafturile magazinului, îl ia, îl ascunde sub geacă, apoi pleacă într-o direcție necunoscute.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, proprietarul bunului s-a adresat și la poliție, iar oamenii legii au pornit o anchetă. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe tânărul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 068 289 680.


Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu lângă Casa de Cultură din Vulcănești: Pierderi uriașe

Mai mulți locuitori ai orașului Vulcănești au rămas fără bunurile agonisite de o viață, în urma unui incendiu izbucnit în anexele situate în preajma Casei de Cultură din orașul Vulcănești.

Publicat

Flăcările au izbucnit în data de 19 septembrie, în jurul orei 23.00, și au acaparat acele depozite practic în totalitate. Speriați de flăcările uriașe și fumul dens, locatarii din preajmă au chemat pompierii la fața locului.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Daria Neceaeva, a declarat că la fața locului au intervenit patru echipaje ale pompierilor. La fața locului au sosit patru echipaje de pompieri, care au reușit după ore întregi de luptă să lichideze flăcările.

Preliminar, focul ar fi distrus acoperișul din lemn și ardezie al construcției.


Presa locală scrie că acele anexe erau utilizate de locuitorii din preajmă drept depozite, astfel, bunurile pe care le-ar fi agonisit au fost distruse de flăcări. Din fericire, în urma incendiului nimeni nu a fost rănit. Circumstanțele de la care a izbucnit focul, dar și suma pagubelor material urmează a fi constatate de specialiștii IGSU.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii