Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Și-a distrus o roată, dar și motorul dubiței, într-o groapă din Chișinău. Coșmarul prin care a trecut un șofer:

S-a ales cu roată de la microbuz distrusă și cu motorul avariat după ce a dat cu vehiculul într-o groapă săpată de drumari.

Publicat

A pățit-o un șofer din capitală, care se plânge că în zonă nu erau indicatoare care să avertizeze că se fac lucrări de reparație.

Muncitorii de la Exdrupo spun, însă, că au pus semnalizatoare, însă tot șoferii ar fi cei care le dau jos.

Totul s-a întâmplat în jurul orei șase dimineața, pe stradă Calea Basarabiei din Capitală. Șoferul dubiței pline cu produse alimentare, care urmau să ajungă la Orhei, a ajuns cu vehiculul într-o groapă.


Vadim Bobicov, mecanic: „Mergea noaptea, nu este niciun indicator că drumul e în reparație. Este întuneric, nu-i bec”.

Conducătorul auto spune că mergea regulamentar și avea 50 de km/h. În fața gropii, cu o lățime de câțiva metri, ar fi fost un semnalizator, însă, potrivit martorilor, aseară, un șofer s-a izbit cu mașina de el, așa că indicatorul s-a prăbușit.

Vadim Bobicov: „Compania noastră plătește foarte mulți bani în fiecare an pentru drumuri. Respectăm regulile, dar cei care repară drumul nu respectă”.


Incidentul a făcut ca mașina să nu mai urnească din loc.

Vadim Bobicov: „Anvelopa trebuie aruncată, asta nu se repară. La 2.000 de lei costă un disc. S-a defectat o parte a motorului. S-a scurs uleiul, înseamnă că a fost o lovitură puternică”.

Serghei Banacovschi, șeful serviciului de transport al companiei: „O să apelăm în judecată, trebuie să fie un semn. Aceste obiecte nu se văd noaptea”.


Muncitorii de la Exdrupo, care se ocupă de lucrări, au o altă versiune. Ei ar pune indicatoare rutiere, însă șoferii ar fi cei care le răstoarnă.

„Erau indicatoarele din plastic și îngrădit. Noaptea am primit apel că indicatoarele sunt aruncate într-o parte. Am venit și le-am pus la loc. Acum cred că iar așa s-a întâmplat”.


Într-o hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului circulației rutiere se arată că:

„Limitele zonelor de lucru trebuie semnalizate vizibil cu indicatoare rutiere, marcaje rutiere, panouri, bariere, conuri, lumini sau alte mijloace speciale. Dacă mijloacele de semnalizare nu sunt fluorescent-reflectorizante, ele vor fi însoțite, pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, de lumini continue sau intermitente de culoare roșie sau portocalie”.

Marcajele ar fi lipsit, întrucât martorii spun că muncitorii le puneau abia azi-dimineață.

protv.md

Moldova

Nenorocire cu final fericit: Un copil de doi ani, rămas în viață după ce a căzut de la etajul 4

Un copil de 2 ani a căzut de la geamul apartamentului, amplasat la etajul 4 al unui bloc de locuit din orașul Soroca.

Publicat

Sursele Știri.mdȘtiri.md au declarat că tragedia s-a produs în jurul orei 18:00.

Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost transportat la Spitalul Raional Soroca.

Potrivit surselor noastre, mama se afla în bucătărie și nu a observat când băiatul a căzut în gol.


Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Soroca, Eugenia Molceanov, a confirmat informația.

„IP Soroca a fost sisizat de o persoană anonimă la ora 18:13 precum că pe o stradă din municipiul Soroca, de la etajul 4 a căzut un copil cu vârsta de aproximativ 2 ani.

La fața locului, polițiștii au stabilit că mama, în vârstă de 35 de ani, se afla la domiciliu, împreună cu cei 3 copii minori. În jurul orei 18:00, în timp ce se afla la bucătărie cu copilul mai mic, băiatul mijlociu în vârstă de 2 ani fiind în una din camere, a urcat pe scaun după care pe pervazul geamului care era întredeschis, a împins plasa de protecție și din neatenție a căzut jos”, a precizat Eugenia Molceanov.


Potrivit medicilor, micuțul nu s-a ales cu fracturi.

„Băiețelul a suferit o ghemotomă neînsemnată în regiunea capului. La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a mai spus ofițerul de presă.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta de pe pod și a murit, la Taraclia

Un bărbat a murit, după ce a căzut cu tot cu motocicletă de pe un pod. tragedia a avut loc în această dimineață în jurul orei 08:10, în raionul Taraclia.

Publicat

La fața locului oamenii legii au stabilit că motociclistul este un bărbat în vârstă de 57 de ani. Acesta se deplasa cu o motocicletă de model OROX când, din motive încă nestabilite de anchetă, a sărit cu motocicleta de pe pod și s-a prăbușit într-o râpă, transmite deschide.md.

Motocicleta a căzut peste el, iar ultimul a decedat până la venirea ambulanței.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un șofer de camion, beat criță la volan, a fost reținut la intrarea în țară

Un șofer de camion a trecut frontiera în stare de ebrietate extrem de avansată. Doar că nu s-a putut bucura mult de faptul că a ajuns acasă.

Publicat

Acesta a fost oprit de polițiști de patrulare chiar în apropierea frontierei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 28 septembrie, la Sculeni. Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost anunțați de către angajații frontierei precum că un șofer care se află la volanul unui tir, s-ar afla în stare de ebrietate. Imediat cum au primit numărul de înmatriculare a camionului, polițiștii de patrulare s-au îndreptat spre ieșirea de pe teritoriul punctului de trecere.

La volan se afla un bărbat de 54 de ani, locuitor al capitalei. Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat 1.45 mg/l în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a rămas fără permis de conducere, instanța urmând să se expună asupra sancțiunii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii