Rețele de socializare

Moldova

Spitalul Clinic Republican vine cu reacții, privind moartea tinerei mame din Ungheni

Elena avea 24 de ani și o fiică de patru ani acasă. Pe 18 octombrie a adus pe lume doi gemeni perfect sănătoși, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit brusc. Medicii de la Spitalul Raional Ungheni, unde a avut loc nașterea, au diagnosticat-o cu Sindromul Hellp, o complicație obstetricală, care a provocat declanșarea altor patologii, în opinia acestora, incompatibile cu viața. În stare extrem de gravă, a doua zi seara, pacienta, a fost internată la Spitalul Clinic Republican.

Publicat

Elena a ajuns la Spitalul Raional pe 17 octombrie la ora 13 și 35 de minute, întrucât împlinise termenul de 40 de săptămâni de gestație. Directorul instituției, Andrei Alexeev a povesti portalului nostru că femeia ar fi avut picioarele endemate, iar în  timpul examenelor clinice, ar fi început contracțiile.

„Elena a născut pe data de 18 la 1.00 noaptea. În procesul examinării și observației în dinamică s-a declanșat nașterea. Ea a născut natural. S-a făcut consultație și cu clinicile terțiare și s-a luat decizia ca în niciun caz să nu i se facă cezariană. Comisia ministerială a luat deja toate datele, să vedem decizia și rezultatele expertizei”, a precizat directorul.

Elena a fost transferată la Spitalul Clinic Republican în seara zilei de 19 octombrie. O echipă formată din anesteziologi, specialiști în terapie intensivă, chirurgi, neurologi, urologi, chirurgi toracici, medici de laborator, medici imagiști, specialiști în medicină nucleară au muncit contra cronometru doar să o salveze. Medicii au reușit să o scoată din comă de două ori.


„A ajuns în stare gravă, critică cu o mortalitate predictivă de peste 95 la sută. Mulți parametri ai pacientei erau incompatibili cu viața. Pacienta a fost imediat conectată la aparate de monitorizarea a vitalității, fiind întreprinse o serie de măsuri de terapie intensivă. Vreau să spun că am avut un mic succes până a doua zi. Pacienta a ieșit din comă, a început să reacționeze. Rezervele de viață erau epuizate, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea val de complicații”, a povestit Victor Cojocaru, șeful clinicii ATI din cadrul Spitalului Clinic Republican „T.Moșneaga”.

„Elena suferea de Sindrom de Disfuncţie Multiplă de Organe, Sindrom HELLP sever, Sindrom de CID sever, Insuficienţă respiratorie acută, Insuficienţă cardiovasculară acută, Insuficienţă hepatică fulminantă, Insuficienţă renală acută, suspiciune la detresă lipidică a ficatului la gravide, cu necroză hepatică acută, acidoză metabolică critică. Sindrom inflamator general cu evoluţie spre sepsis (rezultatele analizelor prelevate la internare au confirmat sepsisul obstetrical fulminant), sindrom anemic sever, hemoragii multiple externe şi interne”.

Acum a comisie de specialiști de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale investighează cazul Elenei la toate etapele de intervenție medicală, inclusiv decesul. Ministra, Ala Nemerenco, scria pe Facebook, pe 21 octombrie că a insistat ca tânăra mamă să fie transferată la un spital de nivel republican, precizând că femeia se afla într-o stare critică, dar că starea ei se îmbunătățea. Alte detalii, demnitara nu a oferit.


sanatate.info.md

Moldova

La 16 ani, curier de droguri: Carabinierii au reținut un adolescent cu 7 „doze” în buzunar

La 16 ani, curier de substanțe narcotice. Un minor a fost reținut de carabinieri pe una din străzile capitalei.

Publicat

Oamenii legii spun că comportamentul suspect l-a dat de gol. În miezul zilei de 29 noiembrie, în timp ce echipajul de carabinieri executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani, au observat băiatul ce și-ar fi schimbat brusc direcția de mers.

Carabinierii l-au ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor au aflat că acesta are vârsta de 16 ani. În cadrul discuțiilor, adolescentul a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.

Pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Rîșcani, iar drept urmare, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

Moldova

Tânărul de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său, găsit decedat într-un canal

Tragedie într-o familie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Un tânăr de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său a fost găsit decedat într-un canal de scurgere a apelor pluviale.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în data de 30 noiembrie. Asta după ce tatăl victimei s-a adresat la poliție și a declarat că feciorul lui a părăsit domiciliul în data de 26 noiembrie și nu a mai revenit. În cadrul măsurilor de căutare, corpul neînsuflețit al tânărului a fost depistat într-un canal din localitatea Puhoi.

Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul victimei, iar o versiune preliminară a poliției ar fi că tânărul s-ar fi înecat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care a decedat tânărul de 29 de ani.


Citește mai departe

Moldova

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie: Principalul suspect – un minor de 17 ani

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie, în urma unui conflict. Suspectul este un adolescent de 17 ani, care după ce l-a agresat a fugit lăsându-l să zacă.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bătrânul, originar dintr-o localitate din raionul Ungheni s-a stins după ce în casa lui s-ar fi aflat tânărul bănuit. Între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar minorul nu ar fi stat pe gânduri și ar fi snopit bătrânul în bătaie, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

După cele întâmplate, victima a fost transportată la spital, dar din cauza multiplelor vătămări corporale a decedat.

La scurt timp, minorul a fost reținut de poliție și riscă ani grei de pușcărie.


Acesta este cercetat penal pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, riscând ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii