Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii despre femeia găsită moartă, la Basarabeasca. Concubinul ar fi ucis-o cu un melesteu

Au apărut noi detalii despre femeia care a fost găsită moartă duminică, 27 octombrie, în fața unui bloc de locuințe din orașul Basarabeasca Surse din cadrul poliției locale, sub protecția anonimatului, ne-au spus că femeia ar fi fost ucisă cu un melesteu de către concubinul său, după ce ar fi venit târziu de la o zi de naștere. Suspectul a încercat să șteargă urmele până la venirea poliției.

Publicat

Trupul neînsuflețit la femeii în vârstă de 40 de ani a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge pe trotuar, în fața unui bloc de locuințe din sectorul Flămânda a orașului Basarabeasca, de către un trecător care a alertat poliția. Ulterior, oamenii legii au stabilit că femeia locuia împreună cu concubinul său într-un apartament din blocul în fața căruia a fost găsit cadavrul.

Când au sunat la ușa bărbatului, acesta s-a prefăcut că nu cunoaște nimic și că ar fi dormit în acel moment, însă în apartamentul acestuia polițiștii au găsit mai multe pete de sânge.

„Femeia venise acasă  cu taxiul de la o zi de naștere, aproximativ în jurul orei 04:00, iar peste două ore a fost găsită moartă. Concubinul femeii, un bărbat în vârstă de 32 de ani, era în apartament când a venit poliția, dar se făcea că era de pe somn și că nu cunoaște nimic despre decesul ei. Ulterior, în apartament, au fost depistate urme de sânge pe masă, pe pat, dar și pe podul și pereții apartamentului, iar în dulap se aflau o pereche de mănuși murdare de sânge. Se vede că înainte de a veni poliția, suspectul a încercat să facă curat, a fost o încercare stângace  de a șterge urmele de sânge”, ne-a spus sursa.


În cadrul anchetei s-a stabilit că bărbatul de 32 de ani ar fi lovit-o de mai multe ori pe femeie cu pumnii și picioarele, dar și cu un obiect dur după cap, posibil un melesteu. Ultima lovitură fiind fatală.

„După comiterea crimei, dânsul a scos cadavrul din apartament în curtea blocului și l-a lovit cu capul de bordură. A încercat să însceneze că femeia s-ar fi împiedicat și a căzut cu capul de bordură, astfel să se considere că aceasta a și fost cauza decesului. Însă, în baza expertizei medico-legale, s-a stabilit că pe trupul neînsuflețit al femeii erau prezente mai multe semne de moarte violentă caracteristice maltratării. Duminică, 27 octombrie, imediat după ce a fost descoperit cadavrul și urmele de sânge din apartament, el a fost reținut pentru 72 de ore, dar nu-și recunoaște vina”, ne-a mai spus interlocutorul nostru.

Oamenii legii nu au stabilit cu exactitate mobilul crimei, dar nici nu au găsit obiectul cu care bărbatul ar lovit-o în cap pe femeie.


Pe numele bărbatului a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat, iar ieri judecătorii au eliberat mandat de arest pe numele acestuia pentru 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat, ultimul riscă o pedeapsă cu pușcăria de la 20 de ani sau detenție pe viață.

deschide.md


Moldova

Din nou pe aceeași greblă: Droguri de 3.000.000 de lei, depistate într-un apartament închiriat de un tânăr de 19 ani

Din nou pe aceeași greblă. Un adolescent de 19 ani, reținut anterior pentru circulația drogurilor, a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii, suspectat că ar fi membru al unei grupări ce vinde narcotice pe Telegram.

Publicat

Suspectul s-a aflat anterior în arest după ce a fost reținut cu o cantitate de droguri impunătoare în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, iar în luna septembrie 2023 a fost eliberat din arest.   Imediat cum a fost lăsat la libertate, adolescentul a făcut legătura cu capul grupării, care în prezent se ascunde peste hotarele țării. Acesta a  închiriat un apartament în Chișinău pe care l-a transformat în depozit de droguri.

Suspectul a fost reținut în apropierea blocului unde închiria apartamentul, iar în urma percheziției, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile, cântare la scara mică, 1,7 kg de droguri de tip MDMA, 500 gr de droguri de tip Cocaină, 650 de comprimate Extasy, zeci de țigări electronice cu ulei de canabis, 300 de comprimate cu efect psihotrop precum și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor. Valoarea drogurilor scoase din circuit pe piața neagră constituie peste 3 milioane lei. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul de 19 ani ar putea face până la 15 ani de pușcărie.


 


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. La fața locului au intervenit și psihologii

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. Se întâmplă în aceste momente pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Tentativă de suicid în capitală. Un bărbat de 28 de ani a urcat pe acoperișul unui bloc de locuit cu 9 etaje și amenința că se aruncă în gol. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 1 decembrie, pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica. Tânărul a fost observat de către un trecător, care a și alertat forțele de ordine.

Câteva imagini în care apare bărbatul disperat au fost postate pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum acesta stă pe marginea clădirii, iar pompierii veniți la fața locului au pregătit perna gonflabilă de salvare. Pe lângă salvatori, la fața locului au venit și oamenii legii, iar un psiholog al poliției a urcat pe clădire pentru a purta discuții cu tânărul.

În cele din urmă, negociatorul a reușit să convingă individul să renunțe la tentativa de suicid. Acesta a fost de acord să coboare de pe acoperiș,  fiind preluat de oamenii legii.


Potrivit poliției, tânărul a mai avut în trecut tentative de suicid. La moment, se stabilesc toate circumstanțele, dar și motivul care l-ar fi împins pe bărbat la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

Și-a urmărit victima, a atacat-o, apoi i-a furat telefonul și ceasul de pe mână. Suspectul – un minor de 16 ani

Un minor de 16 ani, originar din Nisporeni, este cercetat penal pentru jaf comis în sectorul Centru al capitalei.

Publicat

Victima, un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu ar fi fost urmărit de bănuitul, care s-a apropiat de acesta, i-ar fi aplicat mai multe lovituri și în mod deschis l-a deposedat de telefonul mobil și un ceas, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 9000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, iar bunurile sustrase au fost depistate la domiciliul acestuia, fiind ulterior returnate victimei.


Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru furt și huliganism.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii