Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Vindeau droguri colegilor de facultate

Mai mulţi studenţi de la Universitatea de Medicină, dar și cea Agrară din Moldova, atât moldoveni, cât și de origine arabă au fost reținuți, suspectați de vinderea narcoticelor, în proprorții deosebit de mari.

Publicat

Opt dintre ei au fost reţinuți, iar alți 10 sunt cercetate în libertate. Totul a ieșit la iveală după ce un agent sub acoperire ar fi cumpărat de la ei droguri în valoare de 30.000 de lei.

În cadrul investigaţiei, la Cahul, dar și în Chișinău, au fost depistate două laboratoare de marijuana, întreținute de un moldovean de 40 de ani, care, potrivit oamenilor legii, ar fi din mediul academic. Apoi, marijuana era cumpărată de studenții din Israel, și pusă în circuit. În data de 31 octombrie, oamenii legii au efectuat 34 de percheziții în laboratoarele, dar și acasă la suspecți. Acolo, au depistat peste un kg de marijuana, în valoare de 200 000 lei, dar și bani proveniți din activitate criminală. Totodată, la persoanele străine au fost depistate cagule și arme reci.

Potrivit poliției, toți suspecții au fost testați narcologic, iar 14 din ei, toți din Israel, erau drogați.


Potrivit informaţiilor, liderul grupării este un cetățean al Israelului, de 23 de ani. Acesta era responsabil atât de cumpărarea narcoticelor, cât și de vinderea lor.

Potrivit procurorilor, tinerii riscă până la 15 ani de detenție, iar cetăţenii străini ar putea fi declarați indezirabili. Într-un comunicat de presă, administrația universității de medicină, Nicolae Testimițanu anunță că, dacă, studenții instituției vor fi găsiți vinovați, ei vor fi exmatriculați.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Reglări de conturi cu focuri de armă între tik-tokeri. De la ce a izbucnit conflictul

Reglări de conturi cu focuri de armă la o stație PECO din capitală. Mai mulți bărbați, cunoscuți în mediul online, s-au luat la ceartă din cauza unor comentarii pe rețelele sociale.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 30 martie, pe strada Grenoble din capitală. Unele secvențe video din momentul conflictului au fost făcute publice pe internet.

Speriați de împușcături, angajații stației PECO au chemat poliția. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Diana Fetco, la fața locului oamenii legii au stabilit că între un tânăr de 27 de ani și alți trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 31 și 36 ani s-ar fi iscat un conflict.

Acesta ar fi scos pistolul deținut legal și a efectuat două împușcături în aer. În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.


După ce spiritele s-au calmat, cel care a efectuat împușcăturile a fost reținut pentru 72 ore. Polițiștii continuă cercetările pe caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Zeci de mii de euro, dolari, lire sterline și altă valută. Rezultatele perchezițiilor la Postul de Inspecție ANSA Giurgiulești

Noi detalii de la perchezițiile la Postul de Inspecție ANSA la Frontiera Giurgiulești. Ofițerii anticorupție oferă date despre ce au depistat la cei 11 suspecți.

Publicat

Potrivit sursei, au fost ridicate mijloace bănești în valută diferită: 13 625 de euro, 1 320 de dolari, 148 000 de lei, 5 300 de lei românești, 30.600 de hrivne ucrainene, 1000 de lire sterline, 760 de lire turcești și 1 200 de ruble rusești.

Totodată, au fost ridicate telefoanele mobile ale bănuiților, dar și mai multă tehnică de calcul. În data de 31 martie, procurorii anticorupție urmează să depună demersuri prin care vor solicita arestarea preventivă a celor 11 persoane reținute.

Amintim că șeful Postului de Inspecție la Frontiera Giurgiulești al ANSA și 10 subalterni au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii anticorupție, suspectați în mai multe dosare de luare de mită.


Aceștia preluau sume de bani de diverși agenți economici pentru a facilita tranzitul de mărfuri. Potrivit investigațiilor CNA, angajații ar fi pretins și acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare.

În schimbul plăților ilegale, funcționarii permiteau introducerea în țară a diferitor produse în lipsa actelor permisive. Potrivit materialelor acumulate, sumele obținute per tură se ridicau la 15 mii de lei – bani percepuți la posturile de traversare Giurgiulești-Reni și Giurgiulești-Galați.

Ofițerii anticorupție continuă Ancheta sub conducerea Oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Unii în arest, alții – sub control judiciar. Măsuri restrictive pentru cei șase angajați ASP implicați în acte de corupție

Măsuri restrictive, emise de magistrați în privința celor șase angajați ASP de la Bălți și Chișinău, suspectați de implicarea în scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Potrivit ofițerilor anticorupție, doi dintre bănuiți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Publicat

Alți doi – în arest la domiciliu pentru 30 de zile. De asemenea, o persoană a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar încă un suspect va sta după gratii în următoarele 15 zile. Amintim că cei șase angajați au fost reținuți în data de 28 martie, de către ofițerii și procurorii anticorupție, suspectați că ar fi colectat bani de la absolvenții școlilor auto pentru a-i ajuta să obțină permise de conducere. Lunar, doar de pe zona de nord a țării sumele ajungeau la 20 000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale.

Oamenii legii au pus la dispoziția presei înregistrări audio cu discuțiile dintre unii examinatori:

– Ai lei la tine?
– Ți-am spus că n-am.
– Ai euro?
– În mașină sunt, trebuie să mă duc să iau.
– Ai în mașină?
– 50 și vreo 400 de euro pot să găsesc ceva.
– Hai, du-te cu Andrei. Dacă ceva îi dai lui, că el vrea să se ducă.
– Și aceia tot? 50 și 400, așă să-i dau lui Andrei ?
– Da, da, da, da.


Astfel, s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2.500 de euro lunar, de către inspectori ai Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din mun. Bălţi. Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din cadrul ASP din Chișinău. De menționat că responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia, au fost depistate și ridicate 13 000 de euro, dosite sub capota automobilului. Investigațiile în acest caz continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii