Rețele de socializare

Moldova

Moldovean, prins la frontiera română, la volanul unui ansamblu de vehicule, fără a deține categoria auto necesară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând câte un ansamblu rutier, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau acest drept.

Publicat

În data de 31 octombrie a.c, în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Costuleni, județul Iaşi, un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz marca Mercedes Benz şi o remorcă tip platformă, pe care era transportat un autoturism marca Opel Astra, la volan fiind cetățeanul moldovean R.S., în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „BE”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Cu privire la cele constatate, moldoveanul a declarat că nu știa despre faptul că permisele de conducere deţinute nu-i dădea dreptul să conducă ansamblul de vehicule în cauză.


Ppoliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.



Moldova

/FOTO/ Unii drogați, alții anunțați în căutare. Carabinierii au reținut patru indivizi în mai puțin de 24 de ore

 Minori și tineri drogați, hoți, dar și un bărbat aflat în căutare au fost reținuți de carabinieri în nici 24 de ore pe străzile capitalei. Toți suspecții au ajuns la inspectoratele de poliție și riscă să fie cercetați penal.

Publicat

În primul caz, produs în seara de 01 februarie în sectorul Rîșcani, carabinierii au observat un adolescent ce manifesta un comportament ciudat, iar la vederea oamenilor legii, a încercat să-și schimbe direcția de mers. Acesta a fost ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor, s-a constatat că are doar 16 ani.

Băiatul ar fi recunoscut că se află sub influența narcoticelor și deține și asupra sa un pachețel cu droguri. Mai mult, el a recunoscut că a mai distribuit încă trei pachetele asemănătoare în mai multe locații din adiacent. Minorul a fost preluat de poliție.

Un alt individ a fost observat căutând ceva pe lângă un gard, pe strada Alexei Mateevici, și, la fel, a fost stopat pentru verificări. Oamenii legii au depistata asupra tânărului de 26 de ani un pachețel cu narcotice. Și de această dată, suspectul a fost dus la poliție.


Iar în sectorul Buiucani, carabinierii au reușit să rețină un individ de 22 de ani, anunțat în căutare de poliție pentru jaf.

Tot în sectorul Buiucani, în noaptea de 02 februarie, carabinierii au prins un individ care tocmai furase mai multe bunuri dintr-o farmacie. Asupra sa au fost găsite lucrurile furate, iar el a fost transportat la IP Buiucani pentru identificare și documentare.


Citește mai departe

Moldova

Noi percheziții în dosarul corupției la AIPA. Au fost deschise încă două urmăriri

Noi percheziții în dosarul corupției la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură . Ofițerii CNA au descins în 12 locații, la domiciliile şi sediile administratorilor a șase companii care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii în nordul țării.

Publicat

În cadrul perchezițiilor, care au avut loc în municipiul Bălți, dar și raioanele Drochia, Rîşcani, Făleşti şi Glodeni au fost ridicate ordine de plată, facturi fiscale, certificate ce ar confirma depunerea dosarelor de subvenționare, telefoane mobile și alte probe pentru anchetă.

De asemenea, zilele curente au fost depuse încă două denunțuri pe fapte similare de corupere la acordarea subvențiilor, în baza cărora au fost inițiate două urmăriri penale. Amintim că pe 24 ianuarie, în urma a 68 de percheziții, ofițerii anticorupție au reținut șase persoane.

Alte șase sunt cercetate în libertate, iar încă 24 au statut de bănuit. Funcționarii publici din cadrul Secțiilor Teritoriale de la Bălți și Comrat interveneau pentru a influența membrii Comisiei de verificare a dosarelor, să accepte subvenționarea solicitanților, chiar dacă dosarele lor nu corespund rigorilor legale. După obținerea subvențiilor solicitate, au pretins și acceptat de la beneficiari un cuantum de 10% din suma acordată agenților economici, ce variază de la 1.000 la 150.000 lei.


După reținere, în data de 26 ianuarie, judecătorii au decis plasarea în arest a 4 dintre cele șase persoane reținute. Avocații acestora au depus recursuri, cerând eliberarea clienților lor. Prin urmare, în data de 3 februarie, magistrații Curții de Apel Chișinău urmează să se expună în privinţa cererilor avocaților.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Caz tragic la Fălești. Un bărbat de 56 de ani, ucis cu sânge rece de amicul de pahar

Un bărbat de 56 de ani a fost ucis cu sânge rece de amicul de pahar. Totul s-a întâmplat în noaptea de 2 februarie, în localitatea Sărata Veche, raionul Fălești. Poliția a fost alertată de către o femeie care a observat trupul neînsuflețit al bărbatului zăcând pe un drum din localitate. Acum, suspectul riscă ani grei de pușcărie.

Publicat

Potrivit informațiilor, polițiștii din Făleşti au stabilit că victima, în vârstă de 56 de ani, împreună cu un alt bărbat de 48 de ani,  ar fi venit în ospeţie la un consătean de-al lor, de 47 de ani. Toți trei au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat, între victimă și bărbatul de 48 de ani,  s-a iscat un conflict, care a degenerat în bătaie. În timpul altercațiilor, bărbatul de 48 de ani și-a lovit amicul de pahar”cu un obiect dur în regiunea capului. În urma leziunilor primite, victima a decedat pe loc.

Cadavrul bărbatului a fost îndreptat pentru examinare medico-legală, iar suspectul, dar și bărbatul de 47 ani, au fost ambii reținuți pentru 72 de ore.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat. Conform legii penale, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii