Rețele de socializare

Moldova

Au făcut curățenie la morgă. Alți șoferi prinși băuți la volan, reeducați prin programul “Drink and Drive”

Astăzi, alți șapte conducători auto din raionul Hâncești au muncit cinci ore la morga din Capitală. Aceștia au participat la autopsii şi au spălat cadavrele şi locurile de păstrare ale acestora.

Publicat

În următoarea săptămână, ei vor merge şi în spitale, pentru a acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere.

Acest bărbat a rămas fără permis acum doi ani, după ce toată seara a consumat alcool, iar a doua zi dimineața s-a urcat la volan.

”A venit o sărmană băbuță ca să-i duc niște grăunțe, ca să facă păsat la păsări și eu i-am zis că nu se poate că am băut aseară, dar ea mi-a zis că hai te rog, mă rog și eu m-am înmuiat și m-am dus”.


Bărbatul spune că regretă cele întâmplate și, după experiența trăită în cadrul programului „Drink and Drive”, nu va mai urca niciodată băut la volan.

”Chiar dacă voi bea și a trebui de ieșit, nu ies. O să respect legea, acele 24 de ore care o să trebuiască ca să nu beau, după aceea se poate de ieșit. Altfel, eu n-am cu ce mă hrăni, că eu cu tractorașul mă mai duc, mai fac câte un serviciu, cotă n-am și de nevoie eu cu dânsul mă hrănesc, dar acum mă duc cu ziua și lucrez”.

Acestui bărbat i-a fost suspendat permisul acum doi ani, după ce a urcat beat la volan şi a provocat un accident. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, dar experiența trăită în acel moment l-a făcut să înțeleagă că nu va mai conduce în stare de ebrietate. Bărbatul spune că ar fi bine ca asemenea programe să fie organizate înainte de a le oferi oamenilor permisul de conducere.


”Ar fi de dorit înainte să vină, să vadă aici și apoi să urce la volan. După asta e târziu care or să vină aici să vadă. Pentru mine asta e o învățătură, care nu trebuia să fie, dar…”

Pe întreaga durată a programului, șoferii sunt ghidați de consilierii de probațiune. Programul costă patru mii de lei, bani achitaţi de conducătorii auto care doresc să-și recupereze permisul. Acesta prevede 12 sesiuni, câte una pe săptămână.

”Trei sunt individuale, iar restul sunt în grup. Acolo discutăm despre consecințele alcoolului asupra persoanei, asupra condusului automobilului în stare de ebrietate. Țelul principal este de a separa consumul de alcool și condusul. Adică, dacă consumăm nu conducem, conducem înseamnă că nu consumăm”, a spus consilierul de probațiune, Hâncești, Tudor Catană.


Noul model de reabilitare a şoferilor prinşi băuţi la volan este parte a pachetului de legi anti – alcool, aprobat anul trecut de Guvernul Filip.

Potrivit documentului, cei care urcă la volan în stare de ebrietate rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Aceştia îşi pot recupera permisul, după ce frecventează programul. Datele Inspectoratului Național de Probațiune arată că, până în prezent, peste o sută de șoferi au trecut deja programul „Drink and Drive”.


publika.md

Moldova

Un deținut a fost condamnat la încă 8 ani de închisoare, pentru șantaj. Împreună cu doi complici ar fi estorcat de la victimă 3.475 de euro

Șantajatori condamnați în Chișinău: Un bărbat de 37 de ani, aflat deja în detenție, a mai primit o sentință de 8 ani de închisoare și o amendă de 100.000 lei pentru șantajarea unei femei prin intermediul rețelelor de socializare.

Publicat

Potrivit acuzării, în aprilie 2019, inculpatul s-a prezentat sub o identitate falsă, însă nu a ascuns faptul că este deținut, și a obținut o imagine nudă a victimei.

Ulterior, în perioada lunilor mai-iunie 2019, inculpatul a contactat-o din nou pe victimă, prezentându-se ca angajat de poliție. El ar fi declarat că de la deținut a fost ridicat telefonul mobil cu imaginea nud a femeii, șantajând-o că o va cerceta penal pentru punerea la dispoziția deținutului a materialelor cu caracter pornografic.

Astfel, a determinat-o ilegal, să efectueze transferurile bănești, în sumă totală de 3475 euro. Inculpatul i-a atras în schemă și pe alți doi condamnați, care urmau să organizeze ridicarea transferurilor bănești.


Potrivit procurorilor, unul din complici a primit o condamnare cu suspendare, iar în cazul celui de-al doilea complice, procesul penal a fost închis din cauza decesului acestuia.

Sentința poate fi contestată în următoarele 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Jefuia femei în plină zi: Momentul în care un individ atacă o femeie ce se deplasa cu un copil în cărucior

Ataca femei în scările blocurilor și le fura bijuteriile. Un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Dondușeni, a fost reținut în Chișinău suspectat că a jefuit două persoane în plină zi.

Publicat

În primul caz, suspectul ar fi urcat într-un ascensor împreună cu victima, iar la ieșire i-ar fi smuls lanțul din aur de la gât. În ziua următoare, bănuitul ar fi făcut același lucru cu o femeie care intenționa să intre în curtea blocului în care locuia.

Individul ar fi atacat-o pe la spate, i-a sustras bijuteria din aur de la gât și a fugit într-o direcție necunoscută.

După mai multe investigații, bănuitul a fost identificat și reținut, iar bijuteriile au fost reîntoarse victimelor. La audieri, suspectul și-ar fi recunoscut vina.


În prezent, acesta este reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 5 ani privare de libertate.

 


Citește mai departe

Moldova

Alcool și țigări fără acte, în valoare de 200.000 de lei, ridicate de polițiștii din Drochia. Bănuite sunt două femei

Polițiștii au deconspirat activitatea mai multor agenți economici și persoane fizice care se ocupau cu contrafacerea și comercializarea produselor alcoolice și de tutungerie pe teritoriul raionului Drochia.

Publicat

Astfel, la 28 septembrie, poliţiştii au descins cu verificări la mai multe magazine din satele Chetrosu și Maramonovca, unde au depistat zeci de vase a câte 1,5 litri cu lichid transparent cu miros specific de alcool, cât și produse de tutungerie fără acte de proveniență și timbru de acciz.

Vase pline cu alcool și țigări în asortiment fără acte au fost depistate și la domiciliile a două femei din satul Hăsnășenii Mari.

În urma verificărilor, în total polițiștii au ridicat 650 de litri de lichid cu miros specific de alcool și peste 270 de pachete de țigări.


Toate probele au fost ridicate şi depozitate până la decizia instanţei de judecată, iar poliţiştii continuă investigarea tuturor circumstanţelor.

Valoarea estimativă a produselor alcoolice și de tutungerie depistate și ridicate de forțele de ordine, constituie 200.000 de lei.

Poliţia recomandă oamenilor să cumpere băuturi alcoolice doar din locuri autorizate, pentru a evita posibile probleme de sănătate.


Citește mai departe

topul săptămânii