Rețele de socializare

Moldova

Dosarul studenților străini de la USMF, implicați în circulația ilegală a drogurilor: Doi dintre ei au primit mandat de arestare la domiciliu

În urma demersului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău a eliberat mandate de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, pe numele celor doi cetățeni ai statului Israel, reținuți săptămâna trecută, în flagrant delict, pentru corupere activă și trafic de influență.

Publicat

Amintim că după descinderile în masă pe adresele mai multor studenți din Israel în Chișinău – membri ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, unii din ei, cercetați în stare de libertate – personal sau prin mijlocitori, au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru a nu fi trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite și au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat.

Unul dintre aceștia este învinuit de comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, în timp ce urmau să transmită a 2-a tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire. Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

În cazul celui de-al doilea, procurorii îl acuză de intermediere în comiterea infracțiunilor pentru care a fost emis mandatul de arest.


Aceste încălcări au fost comise cu scopul sustragerii de la răspundere penală pentru trafic de droguri cu implicarea studenților străini, când a fost sechestrat 1 kg de marijuană.

De asemenea, oamenii legii au ridicat mai multe ustensile și echipament destinat cultivării și prelucrării plantelor, semințe de canabis, bani proveniți din activitate criminală. Totodată, au fost depistate cagule și arme reci, precum și imagini fotografice personale în care apar cu arme de foc, muniții, droguri etc.

În ipoteza stabilirii vinovăției, aceștia riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani și respectiv, de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.


unimedia.info

Ediție TV

/VIDEO/ Reglări de conturi cu focuri de armă între tik-tokeri. De la ce a izbucnit conflictul

Reglări de conturi cu focuri de armă la o stație PECO din capitală. Mai mulți bărbați, cunoscuți în mediul online, s-au luat la ceartă din cauza unor comentarii pe rețelele sociale.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 30 martie, pe strada Grenoble din capitală. Unele secvențe video din momentul conflictului au fost făcute publice pe internet.

Speriați de împușcături, angajații stației PECO au chemat poliția. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Diana Fetco, la fața locului oamenii legii au stabilit că între un tânăr de 27 de ani și alți trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 31 și 36 ani s-ar fi iscat un conflict.

Acesta ar fi scos pistolul deținut legal și a efectuat două împușcături în aer. În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.


După ce spiritele s-au calmat, cel care a efectuat împușcăturile a fost reținut pentru 72 ore. Polițiștii continuă cercetările pe caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Zeci de mii de euro, dolari, lire sterline și altă valută. Rezultatele perchezițiilor la Postul de Inspecție ANSA Giurgiulești

Noi detalii de la perchezițiile la Postul de Inspecție ANSA la Frontiera Giurgiulești. Ofițerii anticorupție oferă date despre ce au depistat la cei 11 suspecți.

Publicat

Potrivit sursei, au fost ridicate mijloace bănești în valută diferită: 13 625 de euro, 1 320 de dolari, 148 000 de lei, 5 300 de lei românești, 30.600 de hrivne ucrainene, 1000 de lire sterline, 760 de lire turcești și 1 200 de ruble rusești.

Totodată, au fost ridicate telefoanele mobile ale bănuiților, dar și mai multă tehnică de calcul. În data de 31 martie, procurorii anticorupție urmează să depună demersuri prin care vor solicita arestarea preventivă a celor 11 persoane reținute.

Amintim că șeful Postului de Inspecție la Frontiera Giurgiulești al ANSA și 10 subalterni au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii anticorupție, suspectați în mai multe dosare de luare de mită.


Aceștia preluau sume de bani de diverși agenți economici pentru a facilita tranzitul de mărfuri. Potrivit investigațiilor CNA, angajații ar fi pretins și acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare.

În schimbul plăților ilegale, funcționarii permiteau introducerea în țară a diferitor produse în lipsa actelor permisive. Potrivit materialelor acumulate, sumele obținute per tură se ridicau la 15 mii de lei – bani percepuți la posturile de traversare Giurgiulești-Reni și Giurgiulești-Galați.

Ofițerii anticorupție continuă Ancheta sub conducerea Oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Unii în arest, alții – sub control judiciar. Măsuri restrictive pentru cei șase angajați ASP implicați în acte de corupție

Măsuri restrictive, emise de magistrați în privința celor șase angajați ASP de la Bălți și Chișinău, suspectați de implicarea în scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Potrivit ofițerilor anticorupție, doi dintre bănuiți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Publicat

Alți doi – în arest la domiciliu pentru 30 de zile. De asemenea, o persoană a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar încă un suspect va sta după gratii în următoarele 15 zile. Amintim că cei șase angajați au fost reținuți în data de 28 martie, de către ofițerii și procurorii anticorupție, suspectați că ar fi colectat bani de la absolvenții școlilor auto pentru a-i ajuta să obțină permise de conducere. Lunar, doar de pe zona de nord a țării sumele ajungeau la 20 000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale.

Oamenii legii au pus la dispoziția presei înregistrări audio cu discuțiile dintre unii examinatori:

– Ai lei la tine?
– Ți-am spus că n-am.
– Ai euro?
– În mașină sunt, trebuie să mă duc să iau.
– Ai în mașină?
– 50 și vreo 400 de euro pot să găsesc ceva.
– Hai, du-te cu Andrei. Dacă ceva îi dai lui, că el vrea să se ducă.
– Și aceia tot? 50 și 400, așă să-i dau lui Andrei ?
– Da, da, da, da.


Astfel, s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2.500 de euro lunar, de către inspectori ai Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din mun. Bălţi. Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din cadrul ASP din Chișinău. De menționat că responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia, au fost depistate și ridicate 13 000 de euro, dosite sub capota automobilului. Investigațiile în acest caz continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii