Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un moldovean, prins în România cu 10 telefoane, în valoare de peste 130.000 de lei, ascunse în mașină

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au confiscat bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală deținut de titularul unei mărci înregistrate, în valoare totală de 31.382 lei, destinate comercializării.

Publicat

În data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localității de frontieră Ghermănești, pentru control, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean din R. Moldova, P.R., în vârstă de 41 de ani.

La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperite, ascunse în bagajele personale ale lui P.R., zece telefoane mobile care aveau aplicate pe carcasă inscripții ale unei mărci înregistrate, acestea fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Conform prevederilor legale, bunurile, în valoare totală de 31.382 roni, echivalentul a peste 130.000 de lei moldovenești, au fost ridicate în vederea continuării și definitivării cercetărilor.


În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

 



Ediție TV

/VIDEO/ Mașini în flăcări, în capitală

Mașini în flăcări, în capitală. Trei vehicule au ars în circa 24 de ore.

Publicat

În după-amiaza de 15 august, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei, un automobile a luat foc chiar în parcarea unui supermarket. Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, focul ar fi afectat secțiunea motorului.

A intervenit un echipaj al pompierilor care a reușit să domolească focul fără ca cineva să aibă de suferit.

Un alt automobil a fost cuprins de flăcări în aceeași zi pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana. Și de această dată afectată a fost secțiunea motorului. Din fericire, persoane rănite nu au fost înregistrate.


Amintim că în după-amiaza de 14 august un alt automobil a luat foc la o stație PECO, imediat după ce a fost alimentat cu combustibil. Totul a avut loc la o benzinărie de pe Viaductul care unește sectoarele Botanica și Centru ale capitalei.

În urma incendiului care a afectat salonul mașinii, conducătorul auto, dar și pasagera pe care o avea în autoturism au primit arsuri de gradul III pe diverse părți ale corpului.

Aceștia au primit îngrijiri la fața locului după care au fost transportați la spital. Pompierii au reușit să lichideze incendiul fără ca acesta să obțină răspândire.


Cazul este cercetat de pompieri, dar și de organele de poliție.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Durlești: Un camion s-a tamponat cu o mașină. Șoferul automobilului a ajuns la spital

Accident grav în orășelul Durlești: Un camion s-a tamponat cu o mașină, iar în rezultat șoferul automobilului a ajuns la spital.

Publicat

Totul a avut loc în data de 15 august, în jurul orei 14.45, pe strada Nicolae Dimo.

Potrivit datelor preliminare oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că impactul s-a produs între un camion Volvo condus de un bărbat de 52 de ani și un automobil Mercedes, la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani.

În urma impactului, șoferul automobilului a rămas blocat între fiarele mașinii, însă persoanele din preajmă au reușit să-l scoată până la venirea pompierilor.


Tânărul a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un șofer a abandonat o Skoda Superb într-un parc din capitală după ce s-a izbit cu ea într-un copac

Un șofer a abandonat o Skoda Superb într-un parc din capitală. Automobilul a fost găsit de către un localnic ce făcuse de dimineață o alergare pe o pistă pietonală din parcul La Izvor.

Publicat

Martorul afirmă că s-a intrat cu această mașină destul de departe și adânc în fâșia forestieră, transmite Autoblog.MD.

Imaginile disponibile ne arată că automobilul este serios avariat după ce a intrat într-un contact cu un copac tânăr.

Lovitura a fost suficient de puternică încât două airbaguri frontale au fost declanșate.


Martorul ocular este de părere că fie mașina a fost abandonată de proprietar, care ar fi intrat cu ea în parc în perioada nopții fiind în stare de ebrietate, iar după ce se va trezi o va da în căutare, fie aceasta a fost furată de una sau niște persoane necunoscute și în scurt timp proprietarul o va da în căutare.

Poliția nu a comentat deocamdată cazul.


Citește mai departe

topul săptămânii