Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Trei suspecți, reținuți pentru șantaj

Reținere ca-n filme în capitală. Trei bărbați au fost încătușați în plină zi de către mascații de la Fulger după ce ar fi bătut, șantaj și deposedat de bani un bărbat în vârstă de 32 de ani. 

Publicat

Reținerea a avut loc în data de 14 noiembrie, în trei locații diferite. Unul dintre bănuiți a fost prins chiar în momentul în care urma să primească banii din partea victimei.

În cadrul anchetei, oamenii legii au stabilit că neînțelegerile dintre tânăr și bănuiții, cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani, ar fi pornit după ce victima i-ar fi denunțat poliției din Rusia , unde aceștia ar fi comis o infracțiune. În consecință, cei trei l-au bătut măr pe bărbat. Iar, dacă ar fi puțin, i-au solicitat “despăgubiri” în valoare peste 2000 de euro, bani ce urmau a fi transmiși în mai multe tranșe.

Mai mult, aceștia l-ar fi lăsat pe tânăr și fără autoturism. Aceștia i-ar fi luat automobilul în calitate de garanție până la primirea întregii sume de bani. Bănuiții l-ar mai fi amenințat cu bătaia pe bărbat în caz că se va adresa, și de această dată, oamenilor legii. Totodată, în cadrul investigațiilor, la domiciliile celor trei au avut loc percheziții. În cadrul descinderilor în casele lor au fost găsite și ridicate droguri, telefoane mobile, cartele SIM, muniții și arme.


În urma reținerii, magistrații au decis aplicarea unui mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele a doi dintre suspecți, iar cel de-al treilea s-a ales cu  20 de zile de arest. Dacă vina bănuiților va fi demonstrată, ei ar putea petrece până la 10 ani în spatele gratiilor.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu într-o curte din Durlești

Incendiu într-o gospodărie din orășelul Durlești din Chișinău. A ars șopronul cu lemne și acoperișul unei case.

Publicat

Totul s-a întâmplat în noaptea de 23 septembrie, pe strada Hârtopului. Apelul către 112 a parvenit la ora 01.00, precum că într-o gospodărie arde o casă. Focul puternic și mirosul înțepător s-a răspândit pe toată împrejurimea și a speriat localnicii.

Momentul arderii a fost filmat de un martor ocular, iar apoi transmise unei redacții de știri. La fața locului au fost imediat direcționate trei echipe de pompieri, care au constatat că flăcările au cuprins un șopron utilizat pentru depozitarea lemnelor și s-a răspândit pe acoperișul casei. În scurt timp, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul.

Ulterior, focul a distrus complet șopronul, dar și jumătate din suprafața acoperișului casei. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Specialiștii urmează să stabilească în continuare motivul producerii incendiului.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Detalii de la accidentul din Chișinău

Poliția oferă noi detalii de la accidentul produs în data de 22 septembrie, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Preliminar, vinovat de accident s-ar face șoferul de taxi, de 36 de ani, care a decedat. Acesta ar fi încercat să se întoarcă peste linia dublă continuă. Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati. Potrivit sursei, acesta nu s-a asigurat înainte de a executa manevra și s-a tamponat într-un alt automobil care era condus de un șofer de 30 de ani. Prin urmare, ambele mașini au ricoșat în alte două vehicule, parcate la marginea drumului. Amintim că totul a avut loc în jurul orei 14.00 pe strada Nicolae Milescu-Spătaru.

În urma loviturii violente dintre patru mașini, un șofer de 36 de ani, care se afla la volanul taximetrului, a decedat. Încă doi șoferi au fost transportați la spital cu diferite leziuni corporale. Cel de-al patrulea conducător auto implicat nu a pățit nimic.

La moment, poliția a pornit un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Jaf comis la beție

Jaf comis la beție. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut pentru sustragerea unei biciclete de la un bărbat pe o stradă din sectorul Botanica, al capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată pe data de 20 septembrie, de către un bărbat de 35 de ani, care a declarat că a fost lovit și deposedat în mod deschis de o bicicletă, în timp ce se deplasa pe strada Sarmizegetusa. Prejudiciul cauzat a fost estimate la suma de 3000 de lei.

Momentul comiterii jafului a fost înregistrat de camerele video instalate în zona adiacentă. Din imagini se vede cum un individ se apropie de victimă și prin aplicarea loviturilor încercă să sustragă bicicleta. După un timp acesta reușește să fugă de la fața locului împreună cu bunul furat. În urma căutărilor, suspectul a fost reținut. La audiere, individul și-a recunoscut vina și a comunicat că a săvârșit jaful fiind în stare de ebrietate.

Este de menționat că tânărul a a fost judecat pentru infracțiuni similare. Bicicleta urmează să fie returnată proprietarului. Conform legislației, suspectul riscă 7 ani de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii