Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Comercializau narcotice pe internet

Comercializau droguri pe internet. Procurorii PCCOCS și mascații de la Fulger au dat buzna la domiciliile a cinci persoane, printre care o adolescentă de 19 ani, dar și patru tineri, cu vârstele cuprinse între 19 și 27 de ani. Toți sunt suspectați că vindeau narcotice prin intermediul aplicației Telegram.

Publicat

În cadrul anchetei, oamenii legii au stabilit că bănuiții erau specializați în producerea, contrabanda și circulația ilegală a drogurilor sintetice de tip PVP. Drogurile erau vândute prin intermediul magazinelor online, administrate de un specialist IT. Bănuiții, cu vârstele cuprinse între 19 și 27 de ani, le ofereau consumatorilor de droguri un spectru larg de narcotice la preț mai jos decât cel de pe piața neagră de la noi.

Astfel venitul celor cinci se ridica la circa 20.000 de lei, pe zi. Totodată, s-a constatat că liderul grupului, care gestiona toată afacerea, se ocupa cu racolarea potențialilor “curieri”, care puneau ulterior drogurile în ascunzișuri.

De asemenea, polițiștii au efectuat percheziții în casele bănuiților, unde ar fi găsit peste cinci kilograme și jumătate de droguri de tip PVP, în valoare de trei milioane de lei. Totodată au fost depistate telefoane mobile, calculatoare, un cântar electronic, un pistol traumatic și 30.000 de lei, bani încasați din vinderea drogurilor.


Mai mult, în timpul descinderilor, polițiștii au dat peste o încăpere folosită în calitate de loc de distracții, unde se consumau droguri și alcool. Localul nu avea autorizație, iar băutura vândută nu avea niciun certificat de calitate. Pe numele celor cinci au fost deschise dosare penale. În consecință,  tânăra de 19 ani, este cercetată în libertate, iar ceilalți patru bărbați, au primit arest pentru 30 zile. Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, ei riscă pușcărie de până la 15 ani.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul din imagini, căutat cu disperare de rude

Dispărut de 3 săptămâni. Tânărul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude, dar și de poliție, după ce s-ar fi dus de acasă și nimeni nu mai știe unde să îl caute.

Publicat

Unchiul lui a făcut o postare în care cere ajutorul oamenilor. Potrivit bărbatului, tânărul de 21 de ani din imagini locuia și lucra deja de câțiva ani în Chișinău, deși este originar din Orhei. Mama băiatului s-a adresat și la poliție, însă până în prezent nimeni nu știe unde s-ar putea afla. Acesta are telefonul deconectat și nu comunică cu nimeni din prietenii săi și nici în apartamentul din Chișinău unde locuia nu ar fi venit deja de 3 săptămâni. Tot rudele spun că nu este pentru prima dată când tânărul dispare.

Grigore Grosu are corpolența suplă, părul blond și ochii căprui spre verzi. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe tânărul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 818 652.

Totodată, rudele se adresează direct lui Grigore. Dacă vede acest mesaj, să dea un semn că este bine și să știe că este așteptat acasă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-ar fi omorât în bătăi vecina

Și-ar putea petrece tot restul vieții după gratii. Aceasta poate deveni o pedeapsă reală pentru un locuitor din capitală, de 37 de ani care este suspectat de comiterea unui omor.

Publicat

În data de 7 septembrie, polițiștii au fost informați că într-o locuință amplasată pe strada Costiujeni, a fost găsită o femeie decedată. La fața locului s-au deplasat oamenii legii împreună cu medicul legist. Aceștia au stabilit că victima avea vârsta de 79 de ani și era proprietara apartamentului în care a fost descoperită.

Pe corpul femeii au fost găsite numeroase urme de moarte violentă. În urma investigărilor, oamenii legii au identificat un suspect. Preliminar, în ziua ziua tragică, acesta, fiind în stare avansată de ebrietate, ar fi decis să intre cu vizita și la femeia de 79 de ani, cu care erau vecini. Între ei s-a iscat un conflict, iar bărbatul ar fi luat-o la pumni pe femeie. Din cauza traumelor primite, femeia a decedat. La scurt timp, suspectul a fost reținut și audiat.

Acesta a mărturisit în detalii cum a săvârșit omorul.


DIN DECLARAȚIILE SUSPECTULUI:
– Așa, ce a fost aici?
– Am intrat și ea era pe scaun la bucătărie. Ea s-a apropiat la mine, încoace
– Așa.
– Încoace. Eu cu ea am început să vorbesc.
– Așa.
– După aceea am început să ne certăm cu ea. Eu am apucat-o de gât. Am apucat-o de gât. Am pălit-o odată, așa.
– Cu mâna dreaptă ați apucat-o de gât?
– Da, cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă am pălit-o și ea a căzut în partea asta.
– În ce poziție? Cum?
-Așa.

Este de menționat că bărbatul a fost anterior judecat pentru alte infracțiuni. La moment, acesta se află în arest preventive pe un termen de 30 de zile și riscă 20 de ani de detenție sau chiar pușcărie pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii