Rețele de socializare

Moldova

Statistici alarmante: 555 femei și 152 bărbați, au devenit victime ale infracțiunilor. Șapte femei au fost omorâte în bătaie

Inspectoratul General al Poliției se alătură și în acest an Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, marcată în fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie și are drept scop creșterea gradului de conștientizare și de a mobiliza societatea pentru a preveni violența, ori datoria noastră este nu doar de a manifesta solidaritate, ci și de a ne intensifica eforturile pentru a găsi soluții și pentru a lua măsuri pentru a opri acest fenomen global, cu un impact negativ asupra vieții și sănătății femeilor și fetelor.

Publicat

În Moldova, campania este organizată pentru al 17-lea an consecutiv, iar mesajul anului 2019 este Orange the World: Generation Equality Stands against Rape! ceea ce în limba rămână se traduce „Colorează lumea în oranj: Generația Egalității unită împotriva violului!

Conform datelor statistice, în Republic Moldova femeile sunt agresate, cele mai des în cercul familiei. În același timp, violența în familie deseori rămâne în tăcere, nefiind percepută ca o crimă, victima suferind luni sau chiar ani de zile.

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției cu suportul organizaţiile internaţionale cum ar fi Fondul ONU pentru Populaţie și Misiunea OSCE în RM, UN WOMEN, Promo-LEX, dar și alte organizații care aduc un aport considerabil în eradicarea fenomenului violenţei în familie, va desfășura activități de informare, seminare informativ-educaționale, mese rotunde cu autoritățile implicate, dar și alte activități.


Menționăm că, prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi protecția victimelor violenței în familie, este una din prioritățile Poliției, în acest sens fiind întreprinse măsuri concrete pentru a putea proteja victima în caz de violență.

Începând cu 16 martie 2017, pentru prima dată în Republica Moldova, prin lege a fost instituit ordinul de restricție de urgență, ce presupune o măsură provizorie de protecție a victimei violenței în familie. Această măsură este aplicată doar de poliție ca urmare a evaluării riscurilor în baza completării unui chestionar. Astfel, polițiștii reacționează imediat la apelul persoanei supuse violenței și înlătură agresorul din familie, fără a mai fi necesară intervenția instanțelor de judecată sau cererea obligatorie a victimei.

Actualmente, pentru încălcarea ordonanței de protecție orice agresor riscă încă un dosar penal. Astfel, pentru o acțiune nechibzuită acesta riscă să fie penalizat pe două capete de penalizare, pentru admiterea violenței în familie, precum și pentru încălcarea ordonanței de protecție.


În vederea asigurării protecției victimelor violenței în familie, pe parcursul anului curent, Poliția a eliberat 3255 ordine de restricție de urgență, în privința agresorilor familiali, iar de la începutul instituirii acestei măsuri de protecție au fost eliberate peste 9300 de ordine de restricție de urgență.

Totodată, Poliția a supravegheat 435 ordonanțe de protecție emise de instanțele judecătorești în privința agresorilor familiali.

În această perioadă, au fost înregistrate 1623 decazuri ce atentează la valorile familiale, dintre care 772 au fost examinate conform Codului penal, iar 851 au fost documentate prin prisma legislației contravenționale. Agresorii fiind 624 bărbați și 83 de femei.


Pentru încălcarea ordinelor de restricție de urgență, 234 agresori au fost sancționați contravențional în baza art. 3181 Cod contravențional, iar pentru încălcarea ordonanței de protecție, Poliția a inițiat 233 cauze penale conform art. 3201 Cod penal.

În primele nouă luni ale acestui an, victime ale infracțiunilor au devenit 555 femei și 152 bărbați, dintre care 55 fete și 13 băieți. Iar șapte femei au fost supuse violențelor fizice, soldate cu moartea.


Lansată în anul 1991, Campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și se termină pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului.

Pe această cale, Inspectoratul General al Poliției îndeamnă societatea să se alăture eforturilor autorităților în combaterea acestui fenomen, iar atunci când sunteți martorii unei acțiuni violente, să NU rămâneți indiferenți!

Advertisement

Moldova

/FOTO/ Casă de locuit în flăcări, la Bălți

În noaptea de 25 spre 26 septembrie pompierii din nordul țării au intervenit la lichidarea unui incendiu care s-a produs în municipiul Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:55. Potrivit datelor înregistrate, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări pe strada Sorocii 108.
Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit сă focul a cuprins o casă părăsită.
Pompierii au reușit localizarea arderii în cel mai scurt timp, iar incendiul a fost lichidat către ora 05:16. Potrivit IGSU, în urma incendiului nici persoană nu a avut de suferit.
Focul a distrus acoperișul și tavanul locuinței cu suprafața aproximativ de 96 m2, care au fost demontate de salvatori după finalizarea intervenției.
Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 40 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Salvată de carabinieri

La data de 25 septembrie, în jurul orelor 15:40, doi carabinieri din cadrul Direcției regionale Nord a IGC, în drum spre serviciu, au observat o femeie, care zăcea la pământ pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Bălți.

Publicat

În preajma persoanei se afla un trecător.

Fără a ezita, carabinierii s-au apropiat de persoană și împreună i-au acordat primul ajutor și au apelat la 112.

La scurt timp, femeia a fost preluată de către un echipaj medical sosit la chemare, fiind transportată la spital.


Inspectoratul General de Carabinieri recomandă, în cazul când observați persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de Carabinieri sau apelați la numărul 112.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Pungă cu muniții sub gard

Un bărbat din Tiraspol. întorcându-se acasă, în seara de 24 august, a observat o sacoșă de polietilenă ce era lângă un gard de piatră.

Publicat

Când acestaa a desfăcut sacoșa a observat că în aceasta erau ascunse muniții. Îndată acesta a alertat miliția.

Acesta a comunicat că nu a putut trece pe alături încât ăși făcea griji că obiectele periculoase ar fi putut ajunge pe mâna copiilor care, jucându-se cu ele, ar fi putut să-și pună viața în pericol.

Milițieinii ai ridicat peste 100 de muniții de calibrul 5, 45. Acestea au fost direcționate spre expertiză.


echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii