Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Violență la un liceu din Capitală. O elevă trasă de păr, iar alta impusă să achide 600 de lei

Violenţă fizică, psihologică şi estorcare de bani. Câţiva părinţi, ai căror copii învaţă la Liceul Academic de Arte Plastice ”Igor Vieru”, din Capitală, se plâng că unii profesori au un comportament violent faţă de copii lor. O elevă ar fi fost trasă de păr în timpul orelor, iar de la colega sa, o profesoară ar fi pretins 600 de lei, pentru un geam pe care ea nu l-ar fi spart. Unul dintre părinţi a alertat oamenii legii, care investighează cazurile.

Publicat

Administraţia instituţiei de învăţământ nu recunoaşte învinuirile aduse profesorilor vizaţi, care continuă să activeze.

Natalia Rumeghea spune că fiica sa, elevă în clasa a noua a liceului, ar fi una din victimile violenţei. Familia este originară din Drochia, iar fata a venit în Capitală, pentru a învăţa la un liceul specializat în arte. Aici, ea trăieşte în căminul şcolii, iar de curând, viaţa sa a devenit un calvar, spune mama. Unii profesorii ar fi pretins de la ea 600 de lei, pentru un geam spart din cămin, însă familia fetei spune că nu are aceşti bani. Atunci, o profesoară i-ar fi propus elevei să o angajeze în câmpul muncii, iar salariul pe care îl va primi, să il dea ei, pentru a achita geamul, pe care eleva spune că nu ea l-a spart.

Totodată, fiica Nataliei, ar fi văzut cum o profesoară a tras de păr şi a umilit public o prietenă de a sa şi urma să depună mărturii la poliţie. Pentru a nu permite elevei să spună adevărul, profesoara ar fi ameninţat fată în tualeta şcolii.


„Mi-a spus că doamna Daniela Blănuţa a chemat-o în WC, după ce a fost poliţia la ei şi i-a zis dacă vine procurorul să nu spună ce a fost. Ultimile vorbe ale lor au fost: Diana, noi o să fim cu ochii în patru. Ea mă sună şi îmi spune: mămica, eu mă tem de ele!”

Un alt părinte îngrijorat este Vasile Filatov. Fiica acestuia este elevă în clasa a 11-a, a aceluiaşi liceu. Aceasta s-ar fi plâns părinţilor că alţi colegi sunt umiliţi în timpul orelor, fie li se micşorează intenţionat notele.

„Noi avem violenţă psihologică, stoarcere de bani, noi avem violenţă fizică şi intimidare, presiuni, la adresa minorului. Eu îmi trimit copilul la şcoală şi eu nu sunt sigur ce se întâmplă acolo. Eu trebuie să stau cu grijă şi să mă gândesc: cine va striga astăzi la Iulia şi ce se va întâmpla acolo”, a spus Vasile Filatov, tată.


Ultima picătură în paharul răbdării ar fi fost un incident, de la lecţia de istorie. Profesoara ar fi tras de păr şi a aruncat cu cretă, într-o elevă. Când alţi copii au încercat să oprească profesoara, femeia a spus că doar îi aranja coafura. Totuşi, elevii s-au plâns unei profesoare de pictură, Alexandra Clapatiuc. La rândul ei, femeia a alertat oamenii legii.

„Există un comportament neadecvat, violent chiar aş spune. Lor li se invocă că riscă să-şi piardă căminul sau se fac tot felul de aluzii, să fie mai atenţi, că este o conducere nouă”, a zis Alexandra Clapatiuc, profesoară.

Am mers la administraţia liceului „Igor Vieru”, pentru a obţine o reacţie. Directorul şcolii, Natalia Stîncă, care este în această funcţie din septembrie, curent, a recunoscut că într-adevăr, o profesoară de istorie a fost învinuită de agresiune fizică de către părinţi şi elevi.


„În cadrul adunării de părinţi opiniile s-au divizat. Dar au solicitat să fie înlocuit dirigintele cu altul, să nu mai fie doamna Blănuţa diriginte. Doamna nu mai este diriginte la clasa a noua, nici profesor şi nu mai are nici o legătură cu această clasă”, a spus Natalia Stîncă, directorul Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”.

Profesoară învinuită de violenţă fizică a refuzat să vorbească în faţa camerei şi ne-a declarat că nu se consideră vinovată. Ea continuă să activeze şi predă la alte clase. Totodată, oamenii legii spun că în prezent investighează doar cazul unei profesoare, care ar fi agresat o elevă şi deja au sesizat conducerea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.


„Poliţiştii au stabilit şi părinţii au comunicat că fiica lor a fost trasă de păr de către profesoară şi a aruncat cu cretă în ea. Deja organele competente urmează să stabilească toate circumstanţele şi să i-a o hotărâre pe cazul dat”, a menționat Natalia Stati, ofiţer de presă al Poliţiei Capitalei.

Am încercat să obţinem o reacţie de la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, pe marginea acestui caz. Secretarul de stat al instituţiei, Andrei Chistol a declarat că acest caz se află în vizorul ministerului, însă nu poate veni cu o reacţie promptă, deoarece urmează să se documenteze la subiect.

publika.md

Moldova

/VIDEO/ Un Mercedes și un taxi, făcute țăndări, în capitală: Primele imagini de după accident

Accident cumplit în sectorul Botanica al capitalei. Două mașini s-au tamponat violent. S-a întâmplat pe strada Independenței, în seara de 18 septembrie.

Publicat

Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare. În acestea se vede că ambele vehicule sunt făcute țăndări.

Preliminar, nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele se stabilesc.



Citește mai departe

Moldova

Atenție, șoferi: Pe mai multe străzi din capitală este restricționat traficul rutier

Publicat

Traficul rutier pe strada M. Dosoftei, în perimetrul străzilor Tricolorului și Sfatul Țării, va fi restricționat de luni, 21 septembrie, și până pe 30 octombrie. Sistările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab din capitală, transmite IPN.

Municipalitatea mai anunță că în legătură cu prelungirea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab, va fi suspendată circulația rutieră pe strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin și Mihai Eminescu. Traficul va fi închis pe 22 septembrie, ora 22.00 și până a doua zi, la ora 06.00.

Duminică, 20 septembrie, de la ora 08.00 și până la ora 21.00, circulația automobilelor va fi sistată pe strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Serghei Lazo și Vasile Alecsandri. Restricțiile au loc în legătură cu desfășurarea campaniei „European Mobility Week”, care are drept misiune îmbunătățirea vieții urbane și testarea soluțiilor de transport alternativ.


În perioada 21 septembrie și 31 noiembrie, traficul rutier va fi suspendat, pe o singură bandă, pe strada Albișoara, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și Petru Rareș. Restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zonele respective.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

topul săptămânii