Rețele de socializare

Moldova

Doi moldoveni au adus un BMW căutat în Italia, în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui au descoperit, în cadrul unei acţiuni specifice desfăşurată în zona de competenţă, un autoturism marca BMW, care figurează în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de către autorităţile din Italia.

Publicat

În data de 28 ianuarie a.c., pentru verificarea unei informaţii deţinute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, poliţişti din cadrul Biroului pentru Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere au organizat şi desfăşurat o acţiune punctuală pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti.

În cadrul acţiunii a fost identificat în curtea imobilului unui localnic un autoturism marca BMW, fără numere de înmatriculare. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

Cu privire la aspectele constatate, proprietarul terenului pe care a fost descoperit autoturismul a declarat că acesta a fost adus în urmă cu câteva zile de către doi cetăţeni din R. Moldova ale căror nume nu le cunoaşte şi parcat în curtea sa, cu acordul lui. Acesta a mai declarat că în momentul parcării autoturismului, cei doi bărbaţi i-au ridicat plăcuţele de înmatriculare, l-au încuiat şi au plecat fără să lase o cheie de rezervă.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 96.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.


Moldova

/FOTO/ Un tânăr a murit, după ce s-a izbit cu un Volvo într-un automobil parcat pe o stradă din Chișinău

Un tânăr a murit, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit violent într-un automobil parcat pe acostament.

Publicat

Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:49, la intersecția bulevardului Dacia cu strada Cuza Vodă din sectorul Botanica al capitalei, transmite Deschide.md

Tânărul în vârstă de 27 de ani se deplasa la volanul unui automobil de marca Volvo când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un automobil parcat pe acostament.

La fața locului a intervenit o ambulanță, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul șoferului.


Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

De la începutul anului, în Republica Moldova au avut loc șapte accidente rutiere cu implicarea motocicliștilor

De la începutul anului, au avut loc șapte accidente cu implicarea motocicliștilor, iar o persoană și-a pierdut viața. Ofițerii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică susțin că asemenea accidente sunt cel mai greu de investigat, deoarece șoferii nu cheamă poliția.

Publicat

imagine simbol

În jur de 20 de motocicliști s-au adunat în fața circului din Capitală, pentru a discuta cu oamenii legii despre regulile în trafic, transmite Publika.MD

„Conduc regulamentar sau mă strădui să o fac la maxim. Dar este lume care merge zgomotos, care merge cu viteză, care creează situații de accident în trafic și datorită lor am de suferit eu sau alți băieți.”

„În primul rând, când urci la ghidonul motocicletei, ea trebuie să fie în regulă. Şi anume: sistemul de frânare și ghidonul. În al doilea rând, trebuie să fii echipat corect pentru ca, în cazul unei căzături, să reduci traumele.”


Polițiștii de patrulare le-au amintit despre limita de viteză și echipamentul necesar atunci când urcă la ghidonul unei motociclete.

„Anual, avem probleme la capitolul motocicliști. În regiunile rurale sau în suburbii avem mai mare problemă la lipsa de cultură și cunoaștere a regulilor, lipsa de cunoaștere a echipamentului care trebuie să-l poarte șoferul.”, a spus șeful secție prevenire delincvență, INSP, Daniel Mazepa.

Oamenii legii îi îndeamnă pe motociclişti să fie prudenţi în trafic, iar în caz de accidente, să se adreseze poliţiei.


„Ei încearcă pe cont propriu să rezolve această problemă și nu solicită poliția. Dar rezolvând problema pe cont propriu, de obicei se transformă în bătaie, acte huliganice.”, a spus șeful secției prevenire delincvență, INSP, Oleg Rusu.

„Recomandarea de bază rămâne a fi respectarea regulilor de circulație rutieră. Urmează să realizăm anumite activități, astfel încât să garantăm securitatea la trafic acestei categorii de participanți.”, a comunicat șeful secției accidente rutiere, INSP, Pavel Apostol.

Potrivit INSP, anul trecut s-au produs în jur de 250 de accidente cu implicarea motocicliștilor, soldate cu 30 de morţi şi 200 de răniţi.


Citește mai mult: https://www.publika.md/insp-de-la-inceputul-anului-in-republica-moldova-au-avut-loc-sapte-accidente-rutiere-cu-implicarea-motociclistilor_3097346.html#ixzz6oVjIDOiY
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Citește mai departe

Moldova

Tentativă de omor, la Basarabeasca. Un tânăr a fost atacat cu o suliță

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost atacat cu o suliță de un bărbat în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc ieri-seara în jurul orei 17:20, pe o stradă din orașul Basarabeasca.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 25 de ani care a avut un conflict cu un bărbat în vârstă de 35 de ani. Ultimul, fiind în stare de ebrietate, l-a atacat pe tânăr cu o suliță și i-a aplicat o lovitură în abdomen, la o distanță de câțiva centimetri de inimă, transmite Deschide.MD.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, dar și a poliției. Tânărul a fost transportat la spital, stare de sănătate a acestuia fiind stabilă și se află în afara oricărui pericol, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore.

Pe numele său a fost intentată o cauză penală pentru tentativă de omor.


Totodată, oamenii legii au ridicat de la fața locului și sulița cu care a fost atacată victima. Aceasta s-a dovedit a fi o țeavă metalică de aproape 2 metri, iar într-un capăt avea o lamă de cuțit.

Polițiștii cercetează cazul pentru a stabilit toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și motivul conflictului dintre cei doi.


Citește mai departe

topul săptămânii