Rețele de socializare

Moldova

Fiecare a cincea angajată este supusă hărțuirii sexuale la locul de muncă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a supus dezbaterilor publice, pe particip.gov.md, un proiect de lege care prevede modificarea unor acte legislative și care are ca scop revizuirea cadrului legislativ național privind hărțuirea sexuală la locul de muncă și studii. Alina Andronache, reprezentata Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus că proiectul de lege este unul foarte necesar.

Publicat

Potrivit proiectului, forme subtile de hărțuire sexuală la locul de muncă sunt privirile nepotrivite, îmbrățișările fără permisiune, glumele și limbajul cu conotație sexuală, iar formele grave de hărțuire sunt: cerința de a întreține relații sexuale pentru recompensă, folosirea forței sau a amenințărilor pentru a avea relații sexuale etc, transmite IPN.

În proiect se spune că Inspectoratul de Stat al Muncii este responsabil de controlul respectării de către angajator a prevederilor incluse în Codul Muncii, care prevede obligația angajatorului de a întreprinde măsuri de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale. Însă, potrivit proiectului, din Cod lipsesc prevederi care ar responsabiliza și penaliza angajatorii care cunosc despre existența actelor de hărțuire în cadrul întreprinderii, dar nu întreprind măsurile necesare pentru a face ceva, dar pot obstrucționa procesul de raportare a acestor cazuri.

Proiectul prevede completarea Codului educației cu un capitol – prevenirea și eliminarea hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ. Se propune crearea unui mecanism de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală, în baza căruia va fi dezvoltat cadrul normativ secundar și modificat Codul de etică al cadrului didactic. În prezent, cadrul legal nu obligă instituțiile de învățământ să adopte proceduri interne de combatere a hărțuirii sexuale, fapt ce face dificilă prevenirea fenomenului. Totodată, măsurile, acțiunile sau instrumentele de combatere a fenomenului hărțuirii sexuale în rândul persoanelor ce-și fac studiile în învățământul superior, nu sunt clar reflectate în Codul Educației.


De asemenea, se propune completarea Legii cu privire la avocatură, a Legii cu privire la organizarea activității notarilor și a Legii privind executorii judecătorești, cu prevederi referitoare la hărțuirea sexuală la locul de muncă. Acestea urmează să fie completate cu atribuții privind elaborarea și diseminarea regulamentelor de prevenire a hărțuirii sexuale și discriminării. Totodată, se impune necesitatea amendării Codului Contravențional, propunerile fiind înaintate Ministerului Justiției pentru analiză și promovare.

Alina Andronache, reprezentata Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus pentru IPN că proiectul de lege este unul foarte necesar și că acesta este pentru a doua oră supus dezbaterilor publice. Centrul pe care îl reprezintă de mai mulți ani vine cu recomandări de ajustare a cadrului național legislativ pe acest segment. Au fost făcute studii analitice, expediate propuneri și s-a insistat ca în planurile de acțiuni ale ultimelor guverne prevenirea si combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă și studii să fie o prioritate.

Alina Andronache afirmă că despre impactul proiectului de lege se va putea discuta doar după ce va fi formulată ultima variantă. „Ceea ce se regăsește acum în proiect în domeniul educațional nu este suficient. Vom analiza minuțios tot proiectul și vom reveni cu o poziție publică și cu propuneri exacte de amendamente”, a spus Alina Andronache.


În nota informativă a proiectului se spune că fiecare a cincea femeie angajată din Republica Moldova este supusă unor forme subtile de hărțuire sexuală la locul de muncă, iar patru femei din 100 se confruntă cu forme grave de hărțuire sexuală la locul de muncă. Studiile realizate în domeniu arată că hărțuirea sexuală afectează sănătatea fizică, psiho-emoțională, dar și mediul profesional. Fenomenul afectează calitatea muncii prestate, influențând negativ și performanțele în domeniul educațional.

Advertisement

Moldova

Renaște businessul cu Ghiocei, la marginea șoselei: Inspectorii de Mediu vin cu avertizări

Nici nu au reușit bine să înflorească, că deja sunt smulși și vânduți. Odată cu venirea primăverii, renaște și businessul cu ghiocei, viorele și alte flori incluse în Cartea Roșie a Moldovei, la margine de păduri.

Publicat

Se întâmplă an de an, deși ecologiștii interzic acest lucru și-i sancționează dur pe vânzătorii ilegali. Comercianții clandestini pot fi observați pe diferite șosele, cei mai mulți își desfășoară activitatea pe traseul Chișinău-Orhei.

Acolo pot fi zărite zeci de persoane, dintre care și copii care stau pe marginea drumului, iar în mâini au buchețele cu flori. În acest an, un buchet de ghiocei poate fi cumpărat cu 30 de lei.

Potrivit inspectorilor de mediu, culegerea și vinderea celor 208 specii de plante incluse în Cartea Roșie, inclusiv Ghioceii, toporașii, viorelele și lăcrimioare este strict interzisă. Pentru a preveni aceste activități, specialiștii de la protecția mediului, dar și polițiștii au început deja să facă razii în perimetrul raionului Orhei, dar și în municipiul Chișinău. Cei care vor fi prinși la cules sau vândut ghiocei riscă amenzi care variază între 1500 și 3000 de lei.


În acest context, IPM vine cu un apel către toţi cetăţenii, să nu cumpere, să nu colecteze şi să nu nimicească plantele protejate de lege, deoarece astfel devin complici la distrugerea naturii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. 68 de vehicule au rămas fără plăcuțe

ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. Timp de două săptămâni, reprezentanții agenției au monitorizat traseele din aproape toate raioanele țării, dar și în apropierea de frontierele de stat.

Publicat

În total au fost întocmite 252 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă totală de aproape 780.000 de lei. Iar 68 de conducători auto au rămas fără plăcuțe de înmatriculare la vehicule și au fost privați de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă. Nu au scăpat de controale nici operatorii de transport.

21 din ei au fost amendați cu câte 200.000 de lei pentru că nu au respectat normele de calitate obligatorii pentru serviciile pe care le oferă. ANTA atenționează că va continua verificările pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Trei bărbați, prinși în zona de graniță. Unul din ei avea o armă de vânătoare

Echipa mobilă a Direcției regionale SUD a depistat în toiul nopții trei persoane, care nu-și puteau justifica prezența în zona de frontieră, ba mai mult că una dintre ele deținea o armă de vânătoare, fără actele necesare.

Publicat

Ieri, 1 martie curent, în jurul orei 22:30, aflați în misiune de serviciu în zona de competență a Direcției, ofițerii Secției Echipe Mobile au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre intrarea în localitatea Crihana Veche, raionul Cahul. În cadrul monitorizării, cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au văzut că una din persoane ducea în mână o armă, pe care a aruncat-o jos la apropierea patrulei.

La fața locului, persoane cu semne de ebrietate nu au putut prezenta documente de identitate, comunicând că sunt locuitori ai raioanelor Cahul și Cantemir. Fiind întrebați de scopul aflării în zona de frontieră pe timp de noapte, aceștia au declarat că ar fi fost în vizită la un cunoscut ce deține o stână în zona de frontieră.

Nu departe de locul reținerii s-au depistat o armă de vânătoare de model TOZ BM și două tuburi-cartușe de calibrul 12 mm. Deși inițial au declarat că nu le aparține arma, în cele din urmă unul din bărbați a recunoscut, însă nu ar avea actele pentru armă.


Arma împreună cu tub-cartușele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei balistice. Persoanele vor fi sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art.332, al. (1) Cod Contravenţional al RM,iar posesorul armei riscă cercetare contravențională, conform art.361 (al.1) și art.128 (al.2).


Citește mai departe

topul săptămânii