Rețele de socializare

Moldova

Moldovenii au săvârșit aproape 30 de mii de infracțiuni, în 2019. Raioanele în care a crescut criminalitatea

Aproape 30 de mii de infracțiuni au fost înregistrate de Poliție, pe parcursul anului 2019, în Republica Moldova, situația criminogenă fiind puțin mai bună decât în 2018. Totuși, în unele raioane, numărul de crime a crescut. Datele au fost prezentate de șeful Inspectoratului General al Poliției, Vadim Cojocaru, la ședința de astăzi a Colegiului MAI.

Publicat

Potrivit șefului IGP, din numărul total de 29.118 infracțiuni înregistrate în anul trecut, cele mai multe (51%), au fost săvârșite contra patrimoniului. Cu referire la categoriile de infracțiuni, o diminuare se atestă la cele deosebit de grave (cu 12 mai puține decât în 2018) și cele grave (cu 1. 247 mai puține). Pe de altă parte, a crescut numărul crimelor excepțional de grave, a celor mai puțin grave și a celor ușoare, transmite unimedia.info

O creștere esențială s-a atestat la următoarele infracțiuni: răpiri de unități de transport, violuri și omoruri. Numărul cazurilor de vătămări intenționate grave, jafuri, pungășii și șantaj s-a diminuat. Totodată, în 2019 au fost mai multe omoruri decât în 2018, dar mai puține violuri și cauzuri de trafic de copii.

În raioanele Orhei, Nisporeni, Ștefan Vodă și Hîncești, precum și în cectorul Buiucani al mun. Chișinău s-a înregistrat o creștere la categoria infracțiuni excepțional de grave.


Din totalul de 167 de omucideri, 165 dintre făptași au fost identificați, iar la Procuratură au fost trimise 135 de cazuri.

Vadim Cojocaru a prezentat și date despre delincvența juvenilă pentru anul trecut. Astfel, în 2019, 664 de infracțiuni au fost comise de către minori și cu participarea acestora (1.215 minori), majoritatea cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani. Numărul infracțiunilor săvârșite de minori este în descreștere față de anul 2018 cu peste 3%. Pe de altă parte, creșterea delincvenței juvenile s-a atestat în sectorul Botanica din mun. Chișinău și în raioanele Călărași, Cantemir și Rezina. Potrivit statisticii, circa 96% dintre infractorii minori au săvârșit infracțiuni pentru prima dată.

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, creșterea numărului cazurilor de suicid, tentativelor de suicid și a fugii de acasă sau din centrele în care sunt plasați provoacă îngrijorări.


Moldova

Un bărbat a fost bătut până la moarte cu picioarele, la Florești. Suspectul cercetat în libertate

Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie cu picioarele de către un consătean. Crima a avut loc acum trei zile, în data de 25 ianuarie, în localitatea Sănătăuca, din raionul Florești.

Publicat

Victima este un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta a mers în ospeție la un consătean de-al său, în vârstă de 48 de ani, cu care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, fiind în stare de ebrietate, între cei doi s-a iscat o ceartă care a culminat cu o crimă, transmite Deschide.md

Gazda și-a pus oaspetele l-a pământ și l-a lovit cu picioarele de mai multe ori în regiunea cutiei toracice. În urma loviturilor, victima s-a ales cu mai multe coaste rupte și alte vătămări corporale din cauza cărora a murit.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, iar agresorul ar fi cercetat în stare de libertate din cauza că ar suferi de anumite dereglări psihice.


Citește mai departe

Moldova

Doi tineri consăteni, prinși la frontieră cu acte false

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, doi pasageri ai rutei „Moldova-Germania” au fost identificați cu documente falsificate. În declarații, tinerii moldoveni au precizat că le-au obținut contra sumei de 700 de euro și peste 800 de euro. Polițiștii de frontieră au ridicat actele falsificate și urmează să fie supuse expertizei.

Publicat

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 16:50, la linia de control al trecerii frontierei pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un microbuz, ce efectua cursa „Moldova-Germania”. După procedura de identificare a persoanelor, conform analizei de risc polițistul de frontieră a supus unor verificări minuțioase doi pasageri. Au fost legitimați ca cetățeni moldoveni, cu vârstele de 29 și, respectiv 35 de ani, ambii locuitori ai sat. Măcărești, r-nul Ungheni. La solicitarea de a prezenta și alte acte deținute asupra lor, tinerii au înmânat câte un permis de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile poloneze.

Ca urmare a cercetării actelor cu tehnica specială s-a constatat că acestea prezintă semne de falsificare.

La audieri, ambii tineri au declarat că obținuse permisele în Polonia. Pentru a activa în calitate de șoferi, aceștia au apelat la persoane terțe care să le perfecteze documentele. Dacă unul dintre tineri ar fi frecventat școala auto în Polonia și ulterior contra sumei de 700 de euro a intrat în posesia actului, atunci al doilea bărbat a declarat că doar s-a înscris la școală, fără a studia, iar la câteva zile a obținut permisul, oferind peste 800 de euro.


În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regional VEST cercetează cazurile sub toate aspectele legale.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr lovit mortal de un tren la Ceadîr-Lunga

Un tânăr a murit, după ce a fost lovit de im tren marfar. Tragedia a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 12:35, în orașul Ceadîr-Lunga.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 22 de ani. Dânsul se afla pe linia de cale ferată cu barieră când a fost spulberat de locomotiva trenului, transmite Deschide.md

În urma impactului, victima s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital, însă din nefericire a murit în ambulanță.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii