Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Taximetrist suspectat de furt

Un șofer de taxi a furat cardul bancar al unui client și i-a cheltuit toți banii. Suspectul a ajuns pe mâna poliției. Când și-a dat seama că a rămas fără bani, victima, un tânăr de 29 de ani s-a adresat la poliție, Acesta a povestit că a comandat o mașină de la o firmă de taxi. Șoferul l-a dus spre locul indicat, iar după ce a ieșit din mașină, tânărul și-a dat seama că nu mai are cardul său bancar.

Publicat

După mai multe investigații, oamenii legii au stabilit că taximetristul de 33 de ani a făcut mai multe cumpărături cu cardul, dar și și-a alimentat vehiculul cu combustibil. Camerele de supraveghere de la stația PECO l-a surprins pe suspect, care-și achita cumpărăturile cu cardul străin. În total, acesta ar fi cheltuit aproape 2.000 de lei.

După mai multe investigații, oamenii legii l-au reținut pe suspect. Audiat, acesta și-a recunoscut vina. Acum el este cercetat penal pentru furt, iar dacă vina îi va fi dovedită, el riscă până la patru ani de detenție sau amendă de până la 67.500 de lei.

Cazul se investighează.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare: Mașina unei șoferițe, tamponată de un autocamion

Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare. Mașina unei șoferițe în vârstă de 41 de ani a fost tamponată de un autocamion.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 20:10, la intersecția străzilor Liviu Deleanu cu Șoseaua Balcani din capitală.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, automobilul era condus de o femeie de 41 de ani, iar la volanul autocamionului se afla un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Preliminar, impactul s-ar fi produs din cauza că șoferița nu s-ar fi asigurat în timpul deplasării la preselectarea benzii, provocând impactul.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost raportate persoane traumatizate. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă contravențională în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei

Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.

Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.

În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.


Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Publicat

Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.

În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.

Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii