Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât cu o bâtă

Cadavrul unui bărbat de 52 de ani a fost găsit în propria locuință, după ce a fost bătut cu o bâtă, de un consătean. Crima a avut loc în seara de 7 martie, aproape de ora 20.00, în localitatea Gangura, din raionul Ialoveni.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr de 27 de ani, iar la locul faptei s-a deplasat grupa operativă, ofițerii de investigații și medical legist. Ultimul a depistat pe cadavrul victimei mai multe semne de moarte violentă, inclusiv în regiunea capului. La scurt timp, a fost reținut și un suspect. Ar fi vorba de un bărbat de 47 de ani, cu care victima ar fi stat anterior în pușcărie. În seara tragediei, în urma unor reglări de conturi, între ei s-a iscat un conflict din cauza unui telefon mobil.

Suspectul avea la el o bâtă cu care l-ar fi omorât în bătăi pe bărbatul de 52 de ani. Totodată s-a constatat că acesta anterior a făcut pușcărie pentru omor.

Acum, bănuitul este reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul de 47 de ani riscă ani grei de detenție.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare: Mașina unei șoferițe, tamponată de un autocamion

Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare. Mașina unei șoferițe în vârstă de 41 de ani a fost tamponată de un autocamion.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 20:10, la intersecția străzilor Liviu Deleanu cu Șoseaua Balcani din capitală.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, automobilul era condus de o femeie de 41 de ani, iar la volanul autocamionului se afla un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Preliminar, impactul s-ar fi produs din cauza că șoferița nu s-ar fi asigurat în timpul deplasării la preselectarea benzii, provocând impactul.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost raportate persoane traumatizate. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă contravențională în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei

Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.

Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.

În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.


Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Publicat

Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.

În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.

Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii