Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care o camionetă distruge, din mers, remorca unui alt autocamion

Imagini rupte ca din filmele de acțiune, surprinse pe o stradă din Tiraspol.

Publicat

O camionetă a distrus, din mers remorca unui alt autocamion, parcat în fața unui edificiu. Imaginile au fost postate pe un portal local de știri în data de 24 martie. În acestea se poate vedea camioneta care se deplasează în direcția autocamionului.

Șoferul nici măcar nu a încerca să reducă viteza pentru a estima șansele să încapă pe lângă celălalt vehicul. Presa de peste Nistru scrie că conducătorul auto nu ar fi ținut cont de gabaritele vehiculului pe care-l conducea și ar fi crezut că o să încapă.

Milițienii din Tiraspol vor stabili circumstanțele cazului.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ O fetiță s-a rătăcit în drum spre grădiniță, la Comrat. Copila, găsită de carabinieri

O minoră rătăcită a fost găsită pe străzile din Comrat de o patrulă de carabinieri.

Publicat

La data de 09 martie 2021, în timpul executări serviciului de menținere a ordinii publice, o patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Sud a IGC, a observat o minoră care se deplasa fără supravegherea adulților și plângea.

Carabinierii s-au apropiat de copil pentru a afla de ce este singură și dacă are nevoie de ajutor. În urma discuției, minora a comunicat că era condusă la grădiniță de către tata-l acesteia, dar în circumstanțe necunoscute s-a rătăcit.

Ca urmare a măsurilor întreprinse de către carabinieri a fost stabilită identitatea părinților și minora a fost predată mamei acesteia.


Inspectoratul General de Carabinieri recomandă să nu lăsați copiii fără supraveghere, iar în cazul când observați persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Focuri de armă, la Stăuceni: Carabinierii au reținut pistolarii

Două persoane reținute de carabinieri. Acestea sunt suspectate că au tras din pistol într-o persoană în localitatea Stăuceni.

Publicat

La data de 7 martie, curent în jurul orelor 23, două echipaje de carabinieri din cadrul Direcției regionale Centru și BDS ”Scorpion” ale IGC, instituite pentru menținerea ordinii publice și reacționare operativă în mun. Chișinău au fost alertate, fiind solicitate de a interveni la depistarea unui automobil de model Audi, în care se află mai multe persoane, posibil înarmate.
Conform informațiilor deținute, mijlocul de transport se deplasa dinspre com. Stăuceni, iar una din persoanele aflate în el a efectuat o împușcătură în direcția altei persoane.
Ca urmare, carabinierii au identificat automobilul pe str. Ceucari din sectorul Rîșcani al capitalei. Deși încerca să se eschiveze, mijlocul de transport a fost stopat, iar persoanele au fost reținute.
Asupra acestora au fost depistate două arme de foc cu țeava ghintuită de model Baikal și Glock. În automobil se mai afla o persoană de gen feminin.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a IP Rîșcani, pentru documentarea cazului. Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ 20 de incendii de vegetație, lichidate de pompieri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore pompierii IGSU au lichidat 20 focare de ardere de vegetație uscată în mai multe localități din țară.

Publicat

Astfel de intervenții au avut loc în raioanele Anenii Noi, Strășeni, Călărași, Cahul, Orhei, Taraclia, Criuleni, Ialoveni, Căușeni, Șoldănești și Ungheni, precum și în municipiul Chișinău. Astfel, de intervenția pompierilor, a fost nevoie în seara zilei de 8 martie în localitatea Zăzulenii Noi, raionul Ungheni. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 16:08. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit lichidarea focarului către ora 19:40.

În urma arderii, flăcările au nimicit 15 ha de stuf. De asemenea, flăcările au compromis 6 ha de vegetație în raionul Călărași, localitatea Bahmut, și 2 ha de iarbă uscată la Anenii Noi. Totodată, pe parcursul zilei de ieri, un echipaj de salvatori din capitală a stins 2 ha de vegetație în preajma iazului Dănceni, raionul Ialoveni. Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale a IGSU, în ultimele 24 de ore flăcările au distrus 120 ha de iarbă uscată în mai multe localități din raioanele țării.

În acest context, pompierii avertizează cetățenii, că în condiții de vânt și umiditate redusă, focarele se pot răspândi cu repeziciune și se pot transforma în incendii de proporții. Oamenii sunt rugați să nu aprindă gunoiul menajer și vegetația, în preajma spațiilor agricole, forestiere, dar și a celor de locuit, pentru a preveni incendiile şi extinderea acestora. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii