Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean și un român, prinși la volanele vehiculelor pe care nu aveau dreptul să le conducă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unor cetăţeni români, care au fost depistaţi conducând mijloace de transport, unul având un permis de conducere necorespunzător categoriei, iar cel de al doilea având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, cetăţeanul român G.I., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz marca Volkswagen Caravelle și o remorcă marca Humbaur, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoriilor B şi E necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.


În acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat şi cetăţeanul român B.B., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Argeş, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România.

Deoarece la controlul de frontieră B.B. nu a putut prezenta permisul de conducere, colegii noştri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit faptul că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

/FOTO/ Accident terifiant, în Italia. Un șofer moldovean a murit după ce s-a tamponat frontal cu o altă mașină

Accident tragic în Italia. Un șofer moldovean de 54 de ani a murit după ce s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 20 septembrie, în provincia Rovigo din regiunea Veneto. Presa italiană scrie că Nicolae Sârbu, un moldovean de 54 de ani se deplasa cu mașina sa BMW 530 de culoare gri când la un moment dat a fost tamponat violent de o altă mașină de model Fiat Punto, condusă de un italian de 56 de ani. Preliminar se cunoaște că italianul pe nume Lauro Girotto ar fi virat la stânga fără a se asigura.

După coliziunea aproape frontală și extrem de violentă, mașina italianului a luat foc și a fost proiectată la circa 30 de metri înainte, șoferul  a rămas blocat în interior și a murit carbonizat.

Iar mașina moldoveanului mai întâi s-a răsturnat de câteva ori pe șosea, apoi a fost proiectată într-un șanț. Și acest automobil a luat foc. În mașină s-au declanșat Airbag-urile, însă, din nefericire, asta nu l-a salvat pe moldoveanul care nu avea centura de siguranță cuplată.


Impactul a fost atât de violent încât atât moldoveanul, cât și celălalt șofer au murit la fața locului. Singurul care a supraviețuit a fost un român pe nume Alin, în vârstă de 30 de ani care se afla ca pasager în mașina lui Nicolae.

Nicolae Sârbu locuia într-o comună vecină împreună cu fiul său și lucra la o pepinieră.

„Îl cunoșteam pe Nicolae –  explică Silvio, un cetățean român care locuiește pe aceeași stradă. Era o persoană întotdeauna foarte atentă la familia sa și care se gândea doar la muncă. Un om liniștit.”


Nicolae Sârbu a lăsat orfani doi copii, un băiat și o fată.


echipa.md

 

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un camion și-a pierdut din mers remorca, pe o stradă din Chișinău

Ghinion pe capul unui șofer de camion. Acesta și-a pierdut din mers remorca.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 22 septembrie, pe strada Petricani. Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare de către un martor ocular.

Preliminar, nimeni nu a avut de suferit. Deocamdată nu se știe din ce cauză s-a întâmplat totul. Circumstanțele se stabilesc…


Citește mai departe

Moldova

Moldovean aflat în căutare, reținut la frontieră

Un alt conațional, care se eschiva de la răspundere penală, a fost identificat și reținut de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD. Bărbatul era în urmărire națională de la începutul lunii septembrie an curent.

Publicat

Acționând în baza unei informații operative, ofițerii de investigații din cadrul Direcției au localizat aflarea persoanei care evita să se prezinte la organele competente pe parcursul cercetărilor. Aceasta a fost identificată ca cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 35 ani, originar din satul Sadovoe, raionul Glodeni. Confom informațiilor, tânărul figura într-o cauză penală, pornită pe faptul deținerii și folosirii actelor oficiale false.

În rezultatul activității speciale de investigații, persoana reținută a fost escortată la Procuratura raională Cahul, pentru finisarea acțiunilor de urmărire penală și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

topul săptămânii