Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cetățean kazah, căutat în țara lui pentru organizarea unei piramide financiare, reținut la Chișinău

La data de 30 aprilie curent, Poliția Republicii Moldova a predat reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Kazahstan un cetățean de origine kazahă, în vârstă de 27 de ani, anunțat în căutare interstatală pentru organizarea și conducerea unei piramide financiare pe teritoriul țării de origine.

Publicat

Acțiunea s-a datorat implicării active a ofițerilor Inspectoratului național de investigație al Inspectoratului General al Poliției. În luna februarie curent, în adresa Inspectoratului a parvenit o informație operativă precum că, un cetățean kazah este căutat de autoritățile Republicii Kazahstan, pentru însușirea mijloacelor financiare de la persoane fizice și juridice, prin organizarea și conducerea unei piramide financiare.

Conform informației, din luna octombrie 2017 până în luna ianuarie 2020, persoana suspectă ar fi fondat o rețea de case de amanet în diferite orașe ale Republicii Kazahstan, astfel obținând de la circa 40 de mii de persoane surse financiare care au depășit suma de 30.000.000 de dolari.

Astfel, la data de 27 februarie 2020, ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație, cetățeanul kazah a fost reținut pe teritoriul municipiului Chișinău.


Până în prezent acesta a fost deținut la Penitenciarul nr.13, în baza Încheierii Judecătoriei sectorului Ciocana a mun.Chișinău, privind aplicarea arestului.

Acesta a fost predat de către ofițerii Inspectoratului național de investigație al IGP autorităților Republicii Kazahstan, fiind condus până la bordul aeronavei specializate a MAI al statului respectiv.


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută

Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 18 mai. Imaginile de la fața locului au fost postate pe portalul Bălți.Online.

Autorul postării a scris că din cauza impactului în zonă s-au format ambuteiaje, iar circulația transportului public în zonă a fost blocată pentru o perioadă.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Știrea este în curs de actualizare…

 


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii