Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Două jafuri într-o săptămână

Un minor de 16 ani din Chișinău a fost încătușat de oamenii legii suspectat că în numai câteva zile ar fi reușit să comită două jafuri.

Publicat

Potrivit polițiștilor, primul caz a avut loc în data de aprilie, pe strada Alecu Russo. Minorul ar fi intrat în mașina unui taximetrist, ar fi furat două telefoane pe care le avea bărbatul în mașină, după care a fugit de la fața locului. Taximetristul ar fi anunțat poliția și a declarat că i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 4.000 de lei. Cel de-al doilea caz s-a produs în data de patru mai, într-un magazin de pe strada Igor Vieru. Suspectul ar fi furat un telefon mobil lăsat pe o masă, apoi s-a dus de la fața locului, cauzând proprietarei un prejudiciu de 1600 de lei. Recent, individul a fost reținut, iar în timpul audierilor el și-ar fi recunoscut vina.

Minorul a mai declarat că cele două telefoane ce aparțineau taximetristului le-ar fi vândut cu 1000 de lei. Potrivit oamenilor legii, nu este pentru prima dat când băiatul ajunge pe mâna poliției. Acesta a mai fost cercetat penal pentru jafuri și furturi. De această dată, el este documentat pentru două jafuri și riscă detenție de până la 7 ani.


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii