Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O mașina a derapat de pe carosabil, s-a inversat și a căzut în chiuvet, la Râbnița

Potrivit informației Ministerului Afacerilor Interne din Transnistria, în salonul mașinii inversate, de marca Renault, nu a fost găsit nimeni.

Publicat

Proprietara autoturismului a fost identificat mai târziu. Acesta s-a dovedit a fi o femeie, originară din Râbniț. Doamna a refuzat să explice cum s-a produs accidentul, transmite tsv.md

Conform prevederilor legii, femeia riscă amendă de 1000 de ruble sau privarea de drepturi de conducere cu termen până la 2 ani sau 15 zile de arest, pentru părăsirea locului accidentului.


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Femeie dispărută fără veste: S-ar fi dus de acasă fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit

O femeie de 30 de ani a dispărut fără veste, iar rudele nu mai știu unde să o caute.

Publicat

Acestea s-au adresat și la poliție, însă până la moment, căutările nu au dat niciun rezultat. Din spusele celor apropiați, femeia s-ar fi dus de acasă, din satul Clocușna, în seara de 23 februarie, în jurul orei 18.30, fără să anunțe pe cineva. Aceasta are înălțimea de 1.60m, corpolența medie, părul șaten, iar pe obrazul drept are o cicatrice. Rudele le-au mai spus polițiștilor că femeia are defect de vorbiri și îi este greu să pronunțe corect cuvintele. În ziua dispariției ea purta un hanorac gri cu glugă și pantaloni negri, iar în picioare avea o pereche de galoși negri cu blană.

În acest context, persoanele care au recunoscut femeia și cunosc detalii despre locul aflării acesteia sunt rugate să sune la numerele de telefon 112 sau 069 596 659. Orice detaliu contează.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Contrabandist cu imaginație. un român intenționa să ducă ilegal țigări moldovenești în țara lui

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați  a descoperit 7.100 de ţigarete, de proveniență duty-free, ascunse în pneurile unui autoturism condus de un cetățean român.

Publicat

În data de 23 februarie  a.c., în jurul orei 19.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român B.T., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, fiind descoperite de către echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, ascunse în pneurile autoturismului,  7.100 de ţigarete ( 355 de pachete), diverse mărci, de proveniență duty-free.

Conform prevederilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 4.260 de lei, în vederea continuării cercetărilor.


Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un act fals și o persoană căutată pe INTERPOL, depistate în PTF Giurgiulești-Reni

În cadrul controlului trecerii frontierei de stat au fost identificați un șofer de curse lungi cu permisul de conducere falsificat și un pasager ucrainean, dat în căutare pe INTERPOL. Ambele incidente au fost consemnate în ultimele 24 de ore, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni.

Publicat

În primul caz, la intrarea în Republica Moldova, în calitate de pasager al unui autocar de pe ruta Odesa-Varna s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 52 de ani.În timpul procesării informațiilor din actul de călătorie, în baza de date a apărut consemnul INTERPOL. Persoana era dată în căutare de către autoritățile franceze, ca fiind suspect de complicitate în cadrul unei grupări criminale specializate în organizarea migrației ilegale. La audierile primare, persoana a declarat că intenționa să ajungă în Bulgaria, unde active în calitate de marinar. Totodată, despre consemnul ce figura pe numele lui nu ar fi știut, însă a recunoscut că în anul 2006 a fost în Franța. Conform sarcinii INTERPOL, polițiștii de frontieră au reținut persoana și au plasat-o în izolatorul de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul, până la elucidarea circumstanțelor.

În cel de-al doilea caz este vizat un conațional de 35 de ani, care se folosea de permisul de conducere falsificat în deplasările sale din Federația Rusă spre Bulgaria. Astfel că pe direcția ieșire din Republica Moldova s-a apropiat un camion, înmatriculat în Federația Rusă, care era antrenat în servicii de transportare a diferitor mărfuri. Șoferul a fost legitimat ca locuitor al raionului Ceadâr-Lunga. Printre documentele prezentate, poliţiştilor de frontieră le-au părut suspectă veridicitatea permisului de conducere, care ar fi eliberat de autorităţile ruse. Ca urmare, s-a recurs la verificări suplimentare, cu ajutorul tehnicii din dotare, unde s-a stabilit că actul nu corespunde unuia autentic. În declarații șoferul s-a încurcat, deși a susținut inițial că și-a perfectat actul conform procedurilor legale, în cele din urmă nu a putut preciza informația despre autoritatea emitentă și modul de obținere al permisului. Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar posesorul acestui act și-a întrerupt călătoria. Pe caz a fost întocmit proces-verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 (al.1) Cod Penal al RM.


Citește mai departe

topul săptămânii