Rețele de socializare

Moldova

Activităti de prevenire și combatere a cazurilor de contrafacere și comercializarea a mărfurilor, desfășurate de către polițiști

Angajaţii Secţiei Investigare Fraude Economice a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au întreprins și desfășurat măsuri orientate la prevenirea și combaterea cazurilor de contrafacere a mărfurilor cât și comercializarea acestora.

Publicat

Polițiștii au documentat activitatea ilegală de comercializare prin intermediul platformelor de comerț online, a produselor chimice, în care erau implicați doi bărbați. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele de 23 de ani și 35 ani, locuitori a capitalei.

Bărbații procurau detergenți la o calitate inferioară după care într-o încăpere special amenajată cu utilaj și tehnică necesară, ambalau detergenții în recipiente din plastic pe care aplicau etichete cu mărci comerciale renumite. Ulterior aceștia le vindeau prin intermediul platformelor online de anunțuri publicitare.

Astfel, în cadrul verificărilor polițiștii au depistat și ridicat 14 recipiente a câte 5 și 10 kg fiecare,cu detergent, 2 recipiente a câte 5 litri cu lichid de culoare albastră, și mai multe seturi de abțibilduri pe care erau imprimate mărcile comerciale renumite.


La solicitare forțelor de ordine bărbații nu au putut prezenta careva acte ce ar confirma proveniența legală a produselor. Marfa a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizării pentru stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat titularului mărcii comerciale.

La moment cazul este investigat de către poliție pentru a stabili toate circumstanțele și atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Poliția Capitalei recomandă cetățenilor să procure mărfurile doar de la magazine specializate.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Căutările fetei înecate în Nistru continuă: Operațiunea – dificilă din cauza curenților și bucăților de gheață

Scafandrierii IGSU au continuat pe parcursul zilei de 26 februarie lucrările de căutare subacvatică a minorei în vârstă de 12 ani dată dispărută pe râul Nistru în apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

Publicat

La fața locului au lucrat 3 echipe specializate de scafandri și salvatori. La căutările subacvatice a angajaților IGSU s-au alăturat și un grup de voluntari care au utilizat o barcă cu motor. Specialiștii au efectuat lucrări subacvatice la adâncime de 12 metri, folosind un scaner performant cu sonor acustic. După numeroase încercări, corpul neînsuflețit încă nu a fost găsit.

Pe parcursul zilei de 26 februarie scafandrierii au lucrat minuțios pe o distanță de 30 km a râului deasupra apei. În total la misiune au participat 10 persoane. Misiunea salvatorilor a fost dificilă și îngreunată de curenții puternici, bucățile de gheață formate, dar și condițiile de vizibilitate redusă.

La fața locului au lucrat psihologii IGSU care au acordat asistență rudelor îndurerate. Pe parcursul nopții lucrările subacvatice sunt suspendate.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Filtru INSP, pe o stradă din Chișinău: Sute de șoferi – verificați

Verificări de depistare a șoferilor care au săvârșit încălcări ale regulilor de circulație rutieră

Publicat

În dimineața zilei de astăzi, pe strada Muncești din Chișinău a avut loc un filtru în cadrul căruia au fost depistați și sancționați conducătorii auto care s-au eschivat de la răspunderea contravențională.
În urma controalelor au fost stopate și verificate aproximativ 320 de autovehicule, fiind întocmite 87 de procese-verbale cu privire la contravenție prin intermediul sistemului automatizat și generate în format electronic, cu aplicarea punctelor de penalizare în număr de 290, iar la 8 conducători de vehicule le-au fost înmânate citaţii privind prezentarea în sediul SMDTR.
Astfel, 59 de procese-verbale au fost întocmite pentru depășirea limitei de viteză; 25 pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră; 5 pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculului, iar 7 procese-verbale au fost pentru încălcarea regulilor de înmatriculare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă 5 persoane implicate în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, reținute. Printre ele și un individ cu funcția de conducere la penitenciar

Încă cinci persoane ce fac parte dintr-un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor de pe cardurile bancare, au fost reținute.

Publicat

Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 24 și 42 de ani. De asemenea unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din Penitenciarele din Republica Moldova.

Polițiștii de comun cu procurorii au efectuat 13 percheziții autorizate în municipiul Chișinău cât și în Penitenciarul unde activa unul din suspecți. Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, locurile de muncă și în automobilele lor, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 1.300.000 de lei, totodată fiind ridicate conform procedurii cinci automobile ce aparțin acestora.

Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 8 ani.


În privința lor fiind aplicată măsura preventivă, arest pe un termen de 30 de zile.

Procurorii și Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.


Citește mai departe

topul săptămânii