Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ O depășire riscantă putea să-i ucidă

La un pas de la moarte. Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care s-a aflau s-a tamponat cu un autocamion.

Publicat

Impactul s-a produs în dimineața de 30 iunie, la ora nouă, pe strada Sofiei din orașul Bălți. La fața locului imediat s-a deplasat o echipă de salvatori, poliția și medicii cu o ambulanță. Primii care au acționat au fost salvatorii. Aceștia au avut misiunea de a-l descarcera pe șoferul mașinii de 24 de ani dintre fiare.

După ce a fost deblocat, șoferul, dar și pasagera de 19 ani, la fel aflată în mașină au fost duși la spital în stare gravă. Polițiștii au stabilit o primă versiune ale celor întâmplate. Se presupune că accidentul s-a produs după ce șoferul de 24 de ani s-ar fi angajat într-o depășire periculoasă fără a se asigura. Ca urmare nu a reușit să revină pe banda sa și s-a tamponat frontal cu o autocisternă, la volanul căreia se afla un bărbat de 46 de ani. Șoferul camionului nu a pățit nimic.

Alte circumstanțe ale cazului urmează a fi stabilite.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Corpul neînsuflețit a unui copil a fost recuperat din apă de salvatori la Corlăteni, raionul Râșcani

În dimineața zilei de 31 iulie salvatorii IGSU au extras din apă corpul neînsuflețit a unui copil care s-a înecat într-un bazin acvatic în nordul țării. Apelul la serviciile de urgență a fost înregistrat pe data de 30 iulie la ora 22:18.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, o fetiță de 10 ani s-ar fi înecat în timpul scăldatului  într-un bazin acvatic din localitatea Corlăteni, raionul Râşcani. Pentru efectuarea lucrărilor de căutare pe apă la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. În urma căutărilor subacvatice cadavrul minorei a fost depistat către ora 07:30 în dimineața zilei de 31 iulie fiind recuperat la mal de scafandrieri de la o adâncime de trei metri.

Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele de drept. În acest context, IGSU îndeamnă repetat maturii să-și monitorizeze strict minorii și să nu le permită scăldatul, dar și aflarea acestora de unii singuri în preajma lacurilor și râurilor din țară. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, 54  persoane inclusiv 5 minori și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi furat un telefon mobil

FEMEIA DIN IMAGINI, CĂUTATĂ DUPĂ CE AR FI BĂGAT ÎN GEANTĂ UN CELULAR STRAIN

Publicat

Și-a lăsat telefonul pe tejgheaua magazinului și -s apomenit fără el. I s-a întâmplat unei casierițe care lucrează într-un magazin din comuna Grătiești. Acum ea încearcă să-și întoarcă bunul dar și să dea de urmele celei care i l-a furat. Aceasta s-a adresat și la poliție, dar a și plasat imaginile de pe camerele de supraveghere pe o rețea de socializare, în speranța că cineva o va recunoaște și denunța pe hoață.

În imagini vede cum suspecta stă lângă tejghea și așteaptă să-și achite produsele achizționate. La un moment dat ea vede telefonul, îl bagă în geantă își achită cumpărăturile și pleacă. Cazul a avut loc în data de 30 iulie. În acest toți cei care au recunoscut-o sau dețin careva informații despre locul unde s-ar putea afla femeia ce apare în imagini sunt rugați să sune la numărul scurt 112 sau să se adreseze la cel mai apropiat post de poliție.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Salvat de la moarte

UN BĂRBAT A LUAT FUNIA ȘI A PLECAT ÎN PĂDURE PENTRU A-ȘI PUNE CAPĂT VIEȚII

Publicat

Un bărbat de 32 de ani a fost salvat din mâinile morții după o tentativă de suicide. Totul s-a întâmplat pe data de 30 iulie în satul Gherman din raionul Ungheni. Concubina bărbatului, a sunat la poliție și a declarat că a fost agresată fizic de către acesta. După cearta crâncenă, individul ar fi luat o funie din casă și a spus femeii că vrea să-și pună capăt zilelor într-o fâșie de pădure din localitate.

La fața locului s-a deplasat poliția împreună cu medicii de pe ambulanță, care în urma acțiunilor de căutare în care au participat și câțiva localnici, au găsit bărbatul spânzurat de creanga unui copac. Acesta era în stare inconștientă și fără semne de viață. Oamenii legii au tăiat funia de care atârna individul, iar medicii au început acțiunile de resuscitare. Din fericire, bărbatul a fost reîntors la viață și transportat la spitalul raional din Ungheni pentru a primi ajutor medical. Alte circumstanțe ale cazului sunt în curs de investigare. 

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii