Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a recunoscut vina

O nouă etapă în dosarul tânărului de 27 de ani care a provocat un accident fatal în centrul capitalei.

Publicat

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a cauzei penale. Totodată, după ce timp de două luni a negat toate acuzațiile, în data de șase iulie, conducătorul auto și-ar fi recunoscut vina și a început să colaboreze cu ancheta.

Amintim că șoferul este învinuit de către procurori de ”încălcarea regulilor de circulație, soldată cu decesul a două persoane” după ce în noaptea de 17 mai el ar fi intrat cu viteză, la roșu în intersecție și s-a izbit într-un taxi, apoi a ricoșat în alte două mașini. În urma coliziunii, taximetristul de 39 de ani a murit la fața locului. Pasagerul din mașina sa, un angajat al penitenciarului Pruncul, în vârstă de 46 de ani a murit la spital. Alte trei persoane au fost rănite. Totul a avut loc la intersecția străzilor Ismail și Ștefan cel Mare și Sfânt. Atunci presa scria că tânărul care a provocat totul ar fi pariat cu un prieten de-al său la 50 de euro că va trece la roșu.

Tânărul s-a aflat în arrest pe tot parucrsul anchetei iar pentru fapta comisă, riscă până la 10 ani de detenție, cu anularea dreptului de a conduce unități de transport.


Ediție TV

/VIDEO/ Un șofer de camion, beat criță la volan, a fost reținut la intrarea în țară

Un șofer de camion a trecut frontiera în stare de ebrietate extrem de avansată. Doar că nu s-a putut bucura mult de faptul că a ajuns acasă.

Publicat

Acesta a fost oprit de polițiști de patrulare chiar în apropierea frontierei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 28 septembrie, la Sculeni. Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost anunțați de către angajații frontierei precum că un șofer care se află la volanul unui tir, s-ar afla în stare de ebrietate. Imediat cum au primit numărul de înmatriculare a camionului, polițiștii de patrulare s-au îndreptat spre ieșirea de pe teritoriul punctului de trecere.

La volan se afla un bărbat de 54 de ani, locuitor al capitalei. Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat 1.45 mg/l în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a rămas fără permis de conducere, instanța urmând să se expună asupra sancțiunii.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Întreaga țară, înecată de ploi

O nouă ploaie puternică face ravagii în toată țara. Străzi transformate în râuri, subsoluri și grădini inundate, dar și poduri luate de apă.

Publicat

Sunt consecințele ploii care a început în dimineața de 29 septembrie și cu care cu care în prezent luptă zeci de pompieri.

În mai multe sate din raionul Leova, salvatorii au intervenit ca să pompeze apa din zeci de gospodării. Tot în raionul Leova, mai exact în satul Tochile – Răducani, precipitațiile au distrus două poduri. Iar în orașul Cimișlia pompierii adună apa care s-a acumulat într-un liceu.

O Intervenție urgentă a salvatorilor are loc și în orașul Comrat, unde mai multe porțiuni de drum local sunt afectate de ploi. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu drumul inundate și în satul Mereni din raionul Anenii Noi. Autoarea postării scrie că apa curge la vale cu așa o viteză, încât copiilor le-ar fi extrem de greu să se întoarcă acasă de la școală. Nici în capitală nu este o situație mai favorabilă.


Potrivit salvatorilor, aceștia au intervenit pentru a pompa peste o tonă de apă dintr-un magazine alimentar situate pe strada Uzinelor. Tot de acolo au fost evacuate și două persoane, aflate în interior. Între timp, rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini de pe străzi, care ar putea chiar afecta emoțional. Un tânăr a filmat mai multe autovehicule blocate pe strada Varnița după ce râul Bâc a ieșit din maluri.

Din spusele martorilor, traficul rutier este paralizat practice în toate sectoarele capitalei. Totodată, din cauza cantității uriașe de apă, unele guri de canalizare au cedat, iar acum acestea seamănă cu niște havuzuri. De m,enționat că pentru 29 septembrie, Serviciul Hidrometeo de stat a anunțat cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara. Specialiștii avertizează că vor cădea averse însoțite de descărcări electrice puternice și foarte puternice, iar în unele localități ploaia va fi însoțită de rafale de vânt care vor atinge până la 18 m/s.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Afacere vicioasă de familie

O pereche amoroasă a fost reținută pentru comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei.

Publicat

În urma cercetării cazului efectuate în decurs de trei luni, poliția a stabilit că o femeie de 33 de ani și un bărbat de 45 de ani procurau, împachetau și vindeau substanțe narcotice. Aceștia au fost reținuți pe data de 28 septembrie și escortați la sectorul de poliție. Ulterior perchezițiilor corporale, asupra suspecților au fost depistate 5,5 kg de marijuana.

De asemenea, oamenii legii au supus controlului și automobilul aflat în posesia concubinilor, unde au fost ridicate două telefoane mobile utilizate pentru a menține legătura cu potențialii cumpărători, diverse instrumente pentru împachetarea narcoticelor, un cântar electronic, dar și aproximativ 1 kilogram de rășină de canabis. În cazul în care bănuiții reușeau să comercializeze toată cantitatea de droguri, aceștia ar putea obține un venit în suma de 300 de mii de lei. Indivizii au fost reținuți pe un termen de 72 de ore.

Pentru comiterea unei astfel de infracțiuni, aceștia riscă pedeapsă cu pușcărie de până la 15 ani. Alte circumstanțe se stabilesc în continuare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii