Rețele de socializare

Moldova

DETALII NOI despre accidentul cumplit de la Orhei. Şoferul vinovat, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Adolescentul în vârstă de 14 ani care a supravieţuit în urma teribilului accident din comuna Piatra, raionul Orhei, este în continuare în comă, în stare gravă. El este internat în secţia Terapie Intensivă a Institutului Mamei şi Copilului. Medicii spun că băiatul a suferit numeroase traumatisme şi fracturi.

Publicat

„Are mai multe traumatisme, inclusiv craniocerebrală, la nivelul cutiei toracice, fracturi ale ambelor membre inferioare. Medicii deocamdată nu fac careva pronosticuri, urmează să vedem deja evoluţia stării de sănătate în zilele următoare.”, a spus Maxim Cazacu, purtător de cuvânt al Institutului Mamei şi Copilului pentru publika.md

Şoferul care a provocat accidentul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat penal pentru că a urcat beat la volan și a provocat moartea a trei persoane. Acesta riscă până la 12 ani de închisoare și privarea dreptului de a conduce pe un termen de cinci ani.

Şeful Procuraturii Raionului Orhei, Sergiu Bodorin, ne-a spus că şoferul îşi recunoaşte parţial vina şi regretă fapta comisă. Avocatul acestuia nu ne-a răspuns, deocamdată, la telefon pentru comentarii.


„O să cerem o pedeapsă cât mai aspră pentru un asemenea caz care este ieşit din comun. Este unul foarte grav şi care a spulberat toată opinia publică.”, a declarat Sergiu Bodorin, şeful Procuraturii raionului Orhei.

Sergiu Bodorin a mai spus că șoferul le-a declarat că nu toți pietonii pe care i-ar fi lovit se aflau pe trotuar.
Accidentul a avut loc sâmbăta trecută, în jurul orei 23:00. Printre victime este primarul comunei Piatra, Mariana Țugui, în vârstă de 49 de ani, și mătușa acesteia de 60 de ani, care au murit pe loc, precum și nepoata primarului de 21 de ani, care a decedat la spital.


 

Moldova

/VIDEO/ S-au pornit să transporte haine și piese auto de contrabandă, dar s-au împotmolit în noroi. Ghinionul a doi contrabandiști

Un Mercedes încărcat cu bunuri, estimate la jumătate de milion de lei, a fost găsit abandonat în zona de frontieră de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Criva. Incidentul a fost consemnat în seara zilei de 21 octombrie curent, pe direcția Lipcani – Podvirievca.

Publicat

În urma valorificării unei informații operative privind planificarea acțiunilor ilegale de contrabandă cu diverse bunuri, polițiștii de frontieră au demarat cercetări de rigoare. Astfel pe direcția Lipcani – Podvirievca, la trei kilometri de la linia frontierei de stat, s-a depistat un mijloc de transport de model Mercedes ML 350, cu numere de înmatriculare ale Marii Britanie. Acesta derapase de pe traseu întrucât era oprit în șanțul adiacent al acestuia, iar conducătorul auto nu se afla în proximitate.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse și cu implicarea patrupedei de serviciu Mira care a luat urmele celor implicați, ofițerii de investigații au identificat locul de aflare a doi conaționali. Persoanele sunt locuitori ai raionului Briceni, în vârstă de 32 și respectiv 35 ani.

Audiați, aceștia au comunicat că o persoană necunoscută le-a propus în schimbul unei sume de bani să meargă la o locație stabilită unde vor fi așteptați de alte persoane și ultemile vor încărca automobilul dat cu marfă (de uz casnic, accesorii, piese auto și articole vestimentare). Pe drumul de întoarcere spre orașul Lipcani, deplasându-se pe un drum cu noroi, automobilul a derapat în șanțul adiacent. Nereușind să-l restabilească bărbații au plecat de la fața locului.


În repercursiune, atât mijlocul de transport cât și bunurile au fost depozitate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Ofițerii de investigații cercetează cazul pentru a elucida toate circumstanțele, identificarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident fatal, la Criuleni. Un pasager a murit la fața locului. La volan se afla un ofițer „Fulger” BĂUT

La data de 23 octombrie, ora 00.55, Inspectoratul de poliție Criuleni al IGP a fost sesizat de o persoană precum că pe traseul Bălăbănești-Dubăsarii Vechi, în satul Mălăieștii Noi , raionul Criuleni, s-a produs un accident rutier.

Publicat

Imediat la faţa locului s-a deplasat Echipa de Reacționare Operativă a IP Criuleni, care a stabilit că la intrarea în satul Mălăieștii Noi, un tânăr de 21 de ani, conducând cu viteză excesivă un automobil de marcă Honda, având ca pasageri alți doi bărbați de 24 și 26 de ani, în curbă, a pierdut controlul volanului și s-a inversat, ulterior, tamponându-se într-un copac de pe marginea carosabilului.

În urma impactului, pasagerul de 26 ani, care se afla pe pe bancheta din spate, în urma leziunilor corporale primite, a decedat la fața locului, iar celălalt pasager și șoferul nu au suferit leziuni grave.

Conducătorul auto a fost supus testului alcoolscopic de tip DRAGER, în aerul expirat fiind stabilită o concentrație de alcool de 0,64 mg/l.


Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, în acest caz fiind inițiată o cauză penală pentru a putea fi stabilite toate circumstanțele.

Bărbatul de la volanul mașinii activează în cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, la data de 12 octombrie curent solicitând eliberarea sa din funcție, în baza Codul Muncii fiind obligat să mai activeze încă 14 zile. Din ziua depunerii cererii cu privire la încetarea raportului de muncă, acesta nu s-a prezentat la serviciu pe motive de sănătate.

Inspectoratul General al Poliției reiterează că indiferent de statut, toți suntem egali în trafic și în fața legii, respectiv fiecare trebuie să poarte răspundere pentru acțiunile sale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O construcție din satul Bălțata curpinsă de flăcări. Două echipaje de pompieri la fața locului

O construcție a luat foc în această dimineață în satul Bălțata din raionul Criuleni. 80 la sută din acoperiș este distrus total de flăcări.

Publicat

La fața locului, două echipaje de pompieri luptă cu focul, transmite tv8.md.


Citește mai departe

topul săptămânii