Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/Construiesc drumuri – dar încalcă Legea Drumurilor

În perioada 03 – 07 august curent, mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, care transportă materiale de construcție și tehnica specială către șantiere, au fost verificați de către inspectorii Agenției.

Publicat

Astfel, în cadrul acțiunilor de control efectuate pe traseele naționale, 7 conducători auto s-au ales cu amenzi de la 4000 lei la 7500 lei, prevăzute de art. 224 alin. (11) al Codului Contravențional, pentru transportarea încărcăturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise fără deținerea autorizației speciale de transport (AST), fiind calculate taxe de utilizare a drumurilor în mărime de 78500 lei.

De asemenea, alți 11 conducători auto s-au ales cu amenzi de până la 4000 lei prevăzute de art. 197 alin. (23) al Codului Contravențional, pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxime admise pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care depășește 12 tone.

În acest sens, în scopul protecției și utilizării corespunzătoare a drumurilor, Agenția atenționează agenții economici ale căror bunuri divizibile sunt distribuite prin rețeaua de drumuri publice, să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și Legea drumurilor, în caz contrar riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.


Advertisement

Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

Moldova

Cele două minore dispărute, au fost găsite de polițiști

Minorele de 15 și 14 ani din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, dispărute de câteva zile au fost găsite. Minorele sunt vii și nevătămate.

Publicat

Poliția din Găgăuzia anunță că cele două fete au fost găsite de polițiști, în data de 18 septembrie, în jurul orei 14.00, fără însă să fie specificat unde au fost ele în tot acest timp.

Amintim că cele două minore din satul Baurci, raionul Ceadâr-Lunga sunt anunțate în căutare, după ce în data de 14 septembrie ambele ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

Potrivit poliției, după ce au finalizat orele la școală, cele două copile s-au dus într-o direcție necunoscută.


După ce au fost găsite, copilele au fost mai întâi consultate de psihologi, ulterior transmise părinților.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Casă mistuită de flăcări, la Soroca

Incendiu devastator filmat la o margine de sat, în raionul Soroca. O casă de locuit a fost pur și simplu mistuită de flăcări.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 septembrie, în satul Cremenciug. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În secvența video se văd flăcările uriașe care pur și simplu au cuprins întreaga locuință. La fața locului au venit pompierii, dar și mai mulți consăteni care au tractoare cu cisterne. Toți împreună au lucrat minute în șir pentru a domoli flăcările.

Am contactat pentru o reacție pe ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, care ne-a relatat că în urma incendiului a fost total distrus acoperișul casei,dar și toate bunurile materiale din două odăi, bucătăria și coridor. Iar tavanul locuinței a fost distrus în proporție de 20 %. Totuși pompierii au reușit să salveze bunurile materiale dintr-o altă odaie. Din fericire, persoane rănite nu sunt.

La fel, nici alte construcții auxiliare din gospodărie unde erau ținute animalele domestice nu au fost afectate de foc. Pompierii au ținut să menționeze că în locuință nu erau instalate detectoare de fum, utilaje care ar fi putut preveni o astfel de nenorocire. Toate circumstanțele, dar și prejudicial material pe care l-au suferit proprietarii casei se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii