Rețele de socializare

Moldova

Sentință pentru șoferul care a ucis 2 oameni în accidentul din Chișinău

Șoferul automobilului de model Audi care a provocat în luna mai teribilul accident la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ismail din Capitală în urma căruia 2 oameni au murit și-a aflat sentința.

Publicat

Bărbatul a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare în penitenciar de tip deschis, cu anularea dreptului de a mai conduce mijloace de transport, transmite Știri.md.

O decizie în acest sens a fost pronunțată astăzi, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, inculpatul va trebui să achite prejudicii morale părților vătămate.


Potrivit legii, deţinuţii penitenciarelor de tip deschis sînt întreţinuţi fără pază, dar sub supraveghere permanentă.

În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului.

Cu permisiunea administraţiei pot să se deplaseze fără supraveghere în afara penitenciarului, dacă acest lucru este necesar în legătură cu munca exercitată, instruirea sau în caz de boală.


Reamintim că un taximetrist și pasagerul său au murit în urma accidentului groaznic din Capitală.

Menționăm că conform unor surse, totul s-a întâmplat din cauza unui pariu în baza căruia cel care ajungea primul la punctul stabilit de cei doi câștiga 50 de euro.

Știri.md amintește că bloggerul Eugen Luchianiuc a făcut publice și imagini cu presupusa pasageră care era în momentul accidentului în automobilul de model Audi.


Anterior, familia șoferului de taxi care a murit în teribilul accident cerea ajutorul oamenilor pe Facebook.

Potrivit rudelor, Alexandru Usatâi avea 40 de ani și era tată a doi copii, iar mașina cu care lucra în firma de taxi a fost procurată recent de către acesta prin credit.


Moldova

/VIDEO/ Accident de groază, pe traseul Chișinău-Bălți: Un tânăr se zbate între viață și moarte

Un tânăr de 23 ani a fost transportat la spital în stare gravă, în urma unui accident cumplit produs în această dimineaţă pe şoseaua Chișinău-Bălți.

Publicat

Potrivit poliţiei, victima a urcat la volan fără a avea permis de conducere, se deplasa cu viteză excesivă, nu a ţinut cont de condiţiile meteo nefavorabile şi a pierdut controlul asupra volanului, astfel automobilul a derapat, s-a răsturnat de câteva ori şi a ajuns într-un câmp, transmite publika.md

Mai mult, maşina nu era echipată cu anvelope de iarnă.

În urma accidentului, tânărul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, fractură de coaste, fractură la coloana vertebrală şi palaplegie inferioară.


Poliţia urmează să stabilească toate circumstanțele produceri accidentului.

 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Două mașini s-au tamponat frontal, după ce un automobilist a ieșit pe contrasens

O manevra negândită a fost cât pe ce să i-a viața a doi șoferi pe un traseu din raionul Orhei.

Publicat

Accidentul a avut loc în data de 26 ianuarie între satele Peresecina și Ivancea. Imaginile cu consecințele impactului au fost înregistrate de un alt participant în trafic.

Din secvența video se poate observa cum două autovehicule stau la o distanță îndepărtată unul de altul cu părțile din față deteriorate. Conform informației oferite de ofițerul de presă al IP Orhei Elena Băetrău, un șofer de 33 de ani a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei excesive. La intrare în curbă acesta a ieșit cu mașina pe banda de contrasens. Prin urmare, automobilul a lovit frontal un alt vehicul ghidată de un conducător auto cu vârsta de 54 de ani.

Impactul a fost atât de puternic, încât al doilea vehicul și-a schimbat direcția pe carosabil. Din fericire nimeni nu a avut de suferit.


Șoferul a cui vină va fi demonstrată riscă pedeapsă cu 1200 de lei sau 6 puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Trei dintr-o lovitură: Un șofer de camion a făcut prăpăd într-o parcare, la Basarabeasca

Accident violent în sudul țării. Un autocamion a avariat în plin trei automobile. Totul s-a întâmplat în data de 25 ianuarie, la ora 09.00 dimineața, în orașul Basarabeasca, în fața Centrului de Sănătate.

Publicat

Potrivit poliției, în fața autocamionului se deplasa un automobil. Șoferul mașinii ar fi semnalizat că urmează să vireze la stânga, însă, în loc să aștepte, conducătorul camionului ar fi decis să-l depășească, ieșind pe contrasens. Doar că în timp ce efectua manevra, camionistul a pierdut controlul volanului, a ajuns într-o parare și a lovit trei automobile.

Din fericire, în cele trei mașini avariate nu se afla nimeni, iar accidentul nu s-a soldat cu victime. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul autocamionului va fi sancționat contravențional.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii