Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Hotelul părăsit – bântuit de foc

Incendiu declanșat în încăperea părăsită a hotelului Național din Chișinău. Fumul dens strecurat din ferestrele etajelor superioare, a fost imediat observat de trecători.

Publicat

Apelul către Serviciul 112 a parvenit în seara zilei de 15 august la ora 16.55, de la martori oculari, care au comunicat că construcția hotelului arde. La fața locului imediat s-a deplasat echipajul de pompieri, care a stabilit că arderea s-a produs în mina unui ascensor cu suprafața de 12 m2, în care pe parcursul timpului s-a acumulat o cantitate mare de deșeuri. Focul a fost localizate la ora 17.10. Pompierii au reușit să evite răspândirea arderii, iar după mai multe ore de luptă, incendiul a fost lichidat.

Din fericire nici o persoană nu a avut de suferit. Chiar dacă specialiștii nu au dat o versiune preliminară de la ce anume ar fi izbucnit incendiul, martorii de la fața locului s-au grăbit să se dea cu părerea. Potrivit lor, cel mai probabil flăcările ar fi pornit din cauza boschetarilor care se adună acolo și fumează sau chiar dau foc deșeurilor pentru a se încălzi.

Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii