Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Escrocherii gestionate din pușcărie

Gestiona din pușcărie o afacere ilegală de milioane. Individul, împreună cu încă trei suspecți, cu vârstele cuprinse între 42 și 58 de ani sunt suspectați de comiterea unui șir de escrocherii în proporții deosebit de mari.

Publicat

Indivizii prin intermediul site-urilor de anunțuri identificau persoane care voiau să-și vândă apartamentele sau mașinile îndeosebi cele de lux, ulterior prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de ai ajuta să le vândă ori să schimbe bunurile mobile și imobile, obțineau în proprietate aceste bunuri fără a-și îndeplini obligațiunile.

Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie peste un milion de lei. După două luni de cercetări, forțele de ordine au reușit să-i rețină pe cei trei membri ai grupului, aflați în libertate dar și să identifice capul organizației, care în prezent se află după gratii. În urma perchezițiilor la domiciliile figuranților au fost depistate și ridicate actele pe bunurile imobile și automobile ce au fost însușite prin escrocherie. Prin urmare, un individ a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar alți doi sunt sub control judiciar.

Aceștia sunt cercetați penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, care conform legislației în vigoare prevede detenție pe un termen de la 8 la 15 ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Fura capace de canalizare

Tânărul care apare în imagine este căutat poliție, suspectat că a furat mai multe grile de fontă și capace de canalizare, în mai multe sectoare ale capitalei. Ar fi cauzat un prejudiciu de peste 35.000 de lei.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați în data de 19 ianuarie, de către un trecător care a văzut câteva persoane suspecte ce au sustras capace de canalizare.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Furt”, iar conform legislației suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare până la 4 ani. În acest context, persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să anunțe detaliile pe care le cunosc la numerele de telefon 112 sau 068 449 429.

Poliția garantează confidențialitatea surselor de informare.

echipa.md


 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Se afla în stare de ebrietate

Ies la iveală noi detalii în cazul polițistului de patrulare care în ajun de Sfântul Vasile, a tamponat mortal o femeie, în capitală. Acesta se afla în stare de ebrietate la volan.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, el avea în sânge o concentrație de alcool de 0.68 promile, cee ace se cataloghează conform codului penal ca grad avansat de ebrietate. Amintim că totul s-a întâmplat în seara de 13 ianuarie, pe strada Socoleni. Polițistul de patrulare a accidentat mortal o femeie de 36 de ani, car traversa strada regulamentar, apoi a părăsit locul faptei. La scurt timp, acesta a fost însă reținut pe o altă stradă din oraș.

Acesta a fost reținut, apoi plasat în arest preventiv. În prezent, polițistul de 25 de ani este cercetat pe două capete de acuzare, comiterea accidentului soldat cu deces şi părăsirea locului accidentului – polițistul riscă până la 15 ani de închisoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Operațiune SMURD, Chișinău-București

Intervenție aero-medicală SMURD, Chișinău -București. Paramedicii din România au aterizat cu avionul pe aeroportul din Chișinău pentru a prelua ser antibotulinic de la Spitalul de boli infecțioase Toma Ciorbă.

Publicat

Aceștia au nevoie urgentă de el pentru o pacientă de 52 de ani, care s-a infectat cu botulină, o boală extrem de rară provocată de o bacterie. Operațiunea de transmitere a serului a avut loc în data de 22 ianuarie, pe aeroportul din Chișinău.

Din fericire, preparatul a fost transmis și transportat în siguranță până la București, de unde urmează să fie transportat deja pe cale terestră la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș pentru a fi administrat pacientei de 52 de ani.

Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție areo-medicală SMURD realizată de la începutul anului 2021 pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii