Rețele de socializare

Moldova

202 persoane documentate pentru diverse încălcări, la frontieră, în decurs de o săptămână

În perioada 17 – 23 august 2020, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 174 de evenimente cu documentarea a 202 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova

Publicat

Conform datelor, au fost înregistrate 84 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, iar 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. Deasemenea,  au fost documentate 65 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională, patru cazuri de trafic ilicit de bunuri și o intervenție transfrontalieră SMURD.

Au fost declanșate 115 consemne, dintre care șapte consemne pe Interpol și 108 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 46 de cetăţeni străini, dar și 66 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.


Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 155 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 165 050 și încasarea amenzilor de 49 525 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 101 352 traversări, dintre care 50 043 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 30 205 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 52% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 13 155 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 6 252 traversări persoane, dintre care 3 451 treceri la frontiera moldo-română, 1 431 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 370 treceri a frontierei aeriene.


Moldova

Alertă cu bombă la Președinția R.Moldova. INI a reținut făptașul

O persoană necunoscută a sesizat poliția despre faptul că sediul Președinției R.Moldova ar fi minat. LA fața locului s-au deplasat geniștii de la BOMBTEH, salvatorii, dar și polițiștii.

Publicat

Solicitat telefonic, Oleg Berliba, șeful IP Buiucani, a confirmat informația pentru Deschide.MD și a declarat că oamenii legii au identificat persoana care a făcut apelul la 112, în jurul orei 19:50, prin care a comunicat că sediul Președinției ar fi minat.

Acesta ar fi un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, orginar dintr-un raion din nordul R.Moldova, dar și care anterior ar fi făcut mai multe apeluri false cu bombă.

Bărbatul a fost identificat și reținut de către ofițerii INI.


„La ora actuală acesta este interogat, iar geniștii verifică clădirea”, a precizat Berliba.

 

.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat a căzut de la etajul trei, în capitală. Victima a fost dusă la spital

Un bărbat a căzut de la etajul trei, în capitală. Victima a fost dusă la spital.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 02 martie, pe strada Dumitru Râșcanu din capitală,  iar imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, victima are aproximativ 30 de ani.

Bărbatul a fost preluat de medici și dus la spital.

La locul faptei poliția a documentat cazul.


Știrea este în curs de actualizare…

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un automobil s-a izbit într-un copac, la Fălești. Două persoane au fost spitalizate

Două persoane au ajuns la spital, după ce o mașină s-a izbit într-un copac.

Publicat

Accidentul a avut loc în această seară, în apropiere de localitatea Gara Catranîc, din raionul Fălești, scrie deschide.md

Preliminar se cunoaște că în accident a fost implicat un automobil de marca Dacia Logan. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, două persoane care se aflau în automobil s-au ales cu mai multe traumatisme și au fost transportate la spital.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii