Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șofer băut, filmat cum lovește cu mașina un polițist: Reacția șefului IGP

Un polițist a fost lovit cu mașina de un șofer băut și proiectat într-un pilon electric. Totul a avut loc în noaptea de 25 august, în satul Pogănești din raionul Hâncești.

Publicat

Polițistul l-ar fi somat pe șofer să oprească, acesta însă a început să se deplaseze cu spatele. Polițistul ar fi reușit totuși să deschidă portiera din față a automobilului. În acel moment, conducătorul auto a accelerat, l-a acroșat pe omul legii, după care l-a proiectat într-un pilon.

Despre caz a relatat șeful UGP, Sergiu Paiu. Potrivit sursei, șoferul se afla în stare de ebrietate. Prin urmare, acest a fost reținut și va fi cercetat penal. Tot șeful IGP a ținut să menționeze că, în ultima perioadă, sunt înregistrate tot mai multe cazuri de abuzuri și nesupunere față de cerințele polițiștilor. Un alt caz, despre care a ținut să menționeze șeful IGP, este cel petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, în preajma gării centrale din Chișinău.

Și atunci, oamenii legii care încercau să își exercite obligațiile de serviciu, au avut de furcă cu persoane agresive care se opuneau cu vehemență și au ultragiat polițiștii. De menționat că de la începutul acestui an au fost ultragiați peste 300 de polițiști.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare: Mașina unei șoferițe, tamponată de un autocamion

Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare. Mașina unei șoferițe în vârstă de 41 de ani a fost tamponată de un autocamion.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 20:10, la intersecția străzilor Liviu Deleanu cu Șoseaua Balcani din capitală.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, automobilul era condus de o femeie de 41 de ani, iar la volanul autocamionului se afla un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Preliminar, impactul s-ar fi produs din cauza că șoferița nu s-ar fi asigurat în timpul deplasării la preselectarea benzii, provocând impactul.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost raportate persoane traumatizate. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă contravențională în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei

Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.

Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.

În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.


Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Publicat

Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.

În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.

Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii