Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Căruță cu minori, lovită de o mașină

Cei patru copii ai unei femei din satul Troița Nouă au ajuns la spital după ce mama, fiind în stare de ebrietate, i-a urcat pe toți în căruță și s-au pornit spre casă.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe data de 27 august, pe un traseu din apropierea satului. Poliția a fost apelată în jurul orelor 20.30, seara. La fața locului imediat s-a deplasat echipajul poliției împreună cu medicii de pe ambulanță. Oamenii legii au constatat că, la volanul mașinii se afla un șofer de 30 de ani, originar din satul Chițcani, raionul Slobozia. În urma investigațiilor, s-a constatat că impactul s-a produs după ce conducătorul autovehiculului a fost orbit de lumina unei alte mașini ce-i venea în întâmpinare.

Ca urmare, bărbatul a tamponat căruța ce se deplasa în fața lui. Copiii, de unu, cinci, opt și, respectiv 10 ani au fost preluați de medici și transportați în spitalul raional, pentru a primi îngrijiri medicale. Din fericire, minorii nu au avut de suferit răni grave. Mama copiilor, în vârstă de 40 de ani a fost supusă testului alcoolscop, în rând cu șoferul.

În aerul expirat de femeie, au fost depistate 0,47 mg/l de alcool în aerul expirat, ceea ce depășește de 3 ori norma admisă. Șoferul automobilului nu a consumat băuturi alcoolice. Alte circumstanțe ale cazului urmează a fi stabilite.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii