Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Alte trei permise de conducere falsificate, ridicate la trecerea frontierei de stat

Angajații Poliției de Frontieră au depistat trei permise de conducere cu semne de falsificare, în mai puțin de 24 de ore.

Publicat

Incidentele au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Giurgiulești-Galați.

Astăzi, în jurul 03:30, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat microbuzul de rută „Moldova – Irlanda”, după ce a fost returnat de către autoritățile române pe faptul că nu s-au întrunit condițiile de intrare în România. La decizia șefului de tură din PTF Sculeni, pasagerii și șoferul microbuzului au fost supuși controlului de nivelul II, ceea ce presupune o verificare adițională. Ca rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în torpedou două permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile de competență din România. Ambele documente vizibil prezentau semne de falsificare.

La cele depistate, șoferul, un locuitor al raionului Cimișlia în vârstă de 34 de ani, a declarat că fusese rugat de un necunoscut să le transmită la două persoane din Irlanda. Conform procedurilor legale, actele falsificate au fost ridicate și urmează să fie transmise către expertiză, în continuare polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST cercetează cazul.


În cel de-al doilea caz, asupra unui tânăr cu dublă cetățenie (RM/RO) s-a depistat un permis de conducere rusesc, cu indici de contrafacere. Bărbatul de 26 de ani era în calitate de pasager al unei mașini de ocazie. Din declarațiile acestuia s-a aflat că intenționa să ajungă în Germania, la muncă. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră din PTF Giurgiulești-Galați au cerut în cadrul controlului de a fi prezentate toate documentele deținute.

Ca urmare, împreună cu pașaportul s-a prezentat și permisul de conducere rusesc, care a fost constatat din primele cercetări ca fiind falsificat. La audieri, cetățeanul s-a eschivat de a explica cum a intrat în posesia documentului. Pentru fapta sa riscă dosar penal pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false.

Totodată, verificările suplimentare au stabilit că persoana se afla în autoizolare pentru 14 zile. Astfel, aceasta a făcut cale întoarsă de la frontieră, doar după ce a fost amendat contravențional pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.761 CC al RM).


 


Moldova

/FOTO/ Gerul pune vieți în pericol: Trei bărbați, salvați de la hipotermie de către Carabinieri

În legătură cu scăderea bruscă a temperaturii aerului pînă la -15 grade Celsius, militarii Direcției Regionale Centru a IGC care exercită serviciul de menținerea liniștii și ordinii publice a cetățenilor, au fost orientați pentru acordarea sprijinului și asistenței persoanelor aflate în dificultate pe perioada rece.

Publicat

Astfel la data de 17 și 18 ianuarie, echipajele de Carabinieri din mun. Chișinău și or. Căușeni, au intervenit la un caz de acordare de ajutor unui șofer la pornirea automobilului și ajutorarea a 3 persoane pentru prevenirea hipotermiei, unul din aceștia având nevoie de îngrijire medicală și a fost predat unui echipaj de ambulanță sosit la chemare.

În acest sens, Inspectoratul General de Carabinieri, Vă îndeamnă să evitați aflarea pe o perioadă mai îndelungată la frig și să vă echipați corespunzător temperaturii de afară!

În cazul când observați o persoană aflată în dificultate, pentru a preveni o tragedie, apelați la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul unic 112.

echipa.md



Citește mai departe

Moldova

Un moldovean a făcut cale întoarsă după ce a fost prins la frontieră cu permisul de conducere fals

Un conațional a făcut cale întoarsă și i s-a întocmit proces verbal de audiere și constatare după ce a prezentat permisul de conducere cu indici de falsificare, care ar fi eliberat recent de către autoritățile polone. Incidentul a fost consemnat ieri, pe sensul de ieșire din țară de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Criva-Mamalîga.

Publicat

Pentru autorizarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova s-a apropiat la volanul unui automobil Opel Zafira, un locuitor al raionului Drochia. La solicitarea angajatului instituției de frontieră, acesta a prezentat documentele necesare procedurii de control.

În timpul examinării actelor cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a constatat că permisul de conducere, care ar fi emis de către autoritățile competente din Polonia, nu corespunde celui autentic. Conducătorul auto, în vârstă de 36 ani a declarat că l-a perfectat în orașul Cracovia, unde a și făcut studiile necesare, iar despre cele depistate nu este în cunoștință de cauză.

În consecință permisul de conducere a fost transmis către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se va găsi vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un BMW loveşte violent o Toyota, filmat în intersecție

Un BMW s-a lovit violent cu o Toyota la intersecția străzilor Octombrie-Lunacerk din Tiraspol.

Publicat

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere, transmite Știri.md.

Potrivit mvdpmr.org, șoferul automobilului de model Toyota în vârstă de 22 de ani nu a cedat trecerea automobilului de model BMW, condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani.

În urma impactului nicio persoană nu a avut de suferit.


Citește mai departe

topul săptămânii