Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Voia să transporte o motocicletă din anii ’60 ilegal în Olanda

O motocicletă, fabricată în anii ’60, urma să fie scoasă ilegal din Republica Moldova, existând suspiciuni de falsificare a caroseriei acesteia. Astăzi, 17 septembrie, mijlocul de transport a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Publicat

Către ora 02:30, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un microbuz cu ruta de deplasare Moldova-Olanda. La volanul mașinii a fost legitimat un tânăr cu dublă cetățenie MDA/ROU. După verificarea documentelor s-a purces la cercetarea încărcăturii, fiind vorba de o motocicletă de model K 750, înmatriculată în Republica Moldova și cu anul fabricării 1964. În cadrul controlului, polițiștii de frontieră au observat că în pașaportul tehnic motocicleta figurează fără număr de caroserie, dar de facto un număr era aplicat pe motorul acesteia. Ba mai mult, există o informație operativă precum că acestui număr a fost folosit pentru un alt mijloc de transport la trecerea frontierei de stat.

La cele depistate, șoferul a declarat că fusese angajat de către un conațional pentru a transporta motocicleta în Olanda, cu scopul reparării acesteia.

Pe faptul celor stabilite, motocicleta a fost indisponibilizată pe teritoriul SPF Leușeni, până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii în acest sens.



Advertisement

Moldova

/FOTO/ O pacientă cu arsuri grave pe tot corpul, transportată cu elicopterul SMURD de la Fălești la Chișinău

În dimineața zilei de 26 ianuarie un echipaj aero-medical SMURD Iași a efectuat o misiune aero-medicală de transportare urgentă a unei femei din raionul Fălești spre municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit IGSU, aceasta a suferit arsuri de gradul I și II pe 50% din suprafața corpului. Pacienta în vârstă de 64 de ani  a fost preluată de medicii și paramedicii români de la spitalul raional Fălești și transportată în siguranță în capitală. Pe parcursul drumului  femeia a fost monitorizată strict de echipa medicală SMURD Iași.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo la ora 10:55 fiind așteptat de Serviciul Republican Aviasan care a preluat pacienta la Centrul Republican de Leziuni Termice pentru următoarele investigații și tratament.

Potrivit IGSU, aceasta este a doua intervenția aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului 2021.

echipa.md



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Incendiu într-o clădire nefinisată, din capitală. Două echipe de pompieri au luptat cu focul

Incendiu în sectorul Râșcani al capitalei. O construcție nefinisată a luat foc. Totul s-a întâmplat în data de 25 ianuarie, în jurul orei 21.00, pe strada Nadejda Russo.

Publicat

Primele imagini de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare. În acestea se văd pompierii care localizase deja incendiul și lichidau flăcările. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu a declarat că focul a izbucnit în subsolul construcției. Mai exact, au ars două boilere de încălzire din cazangeria clădirii.

Din fericire, în momentul izbucnirii flăcărilor în casa nefinisată nu se afla nicio persoană și prin urmare nimeni nu a avut de suferit. Deocamdată nu este clară cauza izbucnirii incendiului. Toate circumstanțele, dar și prejudiciul material cauzat de flăcări vor fi stabilite de specialiști.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Doi tineri, reținuți cu droguri în buzunar, în capitală

Agitația și comportamentul suspect i-a dat de gol pe doi tineri din capitală.

Publicat

Aceștia au fost reținuți cu drogurile în buzunar. Cazurile au avut loc la data de 25-26 ianuarie în sectorul Botanica din municipiul Chișinău. În primul caz este vorba despre un tânăr de 18 ani, originar din capitală, care a fost oprit în seara zilei de 25 ianuarie, în jurul orelor 21.40 pe bulevardul Cuza Vodă. La apariția echipajului auto de carabinieri, individul a devenit agitat și derutat, fapt ce a servit temei ca oamenii legii să o îl stopeze. Din discuțiile cu acesta, bărbatul a recunoscut că deține asupra sa 3 pachețele cu droguri.

Al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de 26 ianuarie pe bulevardul Traian din capitală. Patrula de carabinieri a observat un tânăr suspect, care ulterior a fost supus verificărilor. Acesta s-a dovedit a fi în vârsta de 28 de ani, a recunoscut că deține asupra sa droguri și a scos din mânecă un pachețel din hârtie, cu o substanță verzuie, mărunțită, cu miros specific.

În ambele cazuri, indivizii au fost conduși la IP Botanica pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.



 


Citește mai departe

topul săptămânii