Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Și-ar fi omorât în bătăi vecina

Și-ar putea petrece tot restul vieții după gratii. Aceasta poate deveni o pedeapsă reală pentru un locuitor din capitală, de 37 de ani care este suspectat de comiterea unui omor.

Publicat

În data de 7 septembrie, polițiștii au fost informați că într-o locuință amplasată pe strada Costiujeni, a fost găsită o femeie decedată. La fața locului s-au deplasat oamenii legii împreună cu medicul legist. Aceștia au stabilit că victima avea vârsta de 79 de ani și era proprietara apartamentului în care a fost descoperită.

Pe corpul femeii au fost găsite numeroase urme de moarte violentă. În urma investigărilor, oamenii legii au identificat un suspect. Preliminar, în ziua ziua tragică, acesta, fiind în stare avansată de ebrietate, ar fi decis să intre cu vizita și la femeia de 79 de ani, cu care erau vecini. Între ei s-a iscat un conflict, iar bărbatul ar fi luat-o la pumni pe femeie. Din cauza traumelor primite, femeia a decedat. La scurt timp, suspectul a fost reținut și audiat.

Acesta a mărturisit în detalii cum a săvârșit omorul.


DIN DECLARAȚIILE SUSPECTULUI:
– Așa, ce a fost aici?
– Am intrat și ea era pe scaun la bucătărie. Ea s-a apropiat la mine, încoace
– Așa.
– Încoace. Eu cu ea am început să vorbesc.
– Așa.
– După aceea am început să ne certăm cu ea. Eu am apucat-o de gât. Am apucat-o de gât. Am pălit-o odată, așa.
– Cu mâna dreaptă ați apucat-o de gât?
– Da, cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă am pălit-o și ea a căzut în partea asta.
– În ce poziție? Cum?
-Așa.

Este de menționat că bărbatul a fost anterior judecat pentru alte infracțiuni. La moment, acesta se află în arest preventive pe un termen de 30 de zile și riscă 20 de ani de detenție sau chiar pușcărie pe viață.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Sperau să scape nepedepsiți

Doi tineri de 19 și respectiv 27 de ani, originari din raioanele Telenești și Hâncești judecați pentru două infracțiuni diferite și care se eschivau de la ispășirea pedepselor, au fost reținuți.

Publicat

Individul de 19 ani a ajuns în vizorul carabinierilor în data de 24 ianuarie, în timp ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare din sectorul Centru. Conform informației, suspectul a dat dovadă de un comportament agitat imediat cum i-a observat pe oamenii legii. Prin urmare, tânărul a fost stopat pentru verificări. Luat la întrebări, individul ar fi recunoscut că este dat în căutare pentru eschivarea de la urmărirea penală.

Al doilea suspect a fost localizat în sectorul Botanica, în timp ce mergea pe strada Iurie Babei. Imediat cum a dat ochii cu angajații IGC, acesta și-ar fi schimbat brusc direcția de mers, dându-le de bănuit oamenilor legii. În timpul controlului s-a stabilit că bărbatul se află în căutare, pentru neachitarea prejudiciului material unei organizații de stat. Ambii tineri au fost escortați la sectoarele de poliție pentru documentare.

Indivizii urmează să compară pe banca acuzaților și pentru eschivarea de la răspundere.


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Găsit mort în cada de baie

Descoperire macabră, la Rezina. Un polițist de la Rezina de 32 de ani, a fost găsit decedat în cada de baie în propria casă. Totul s-a întâmplat în data de 25 ianuarie, în jurul orei 10.00.

Publicat

Poliția a fost alertată de către soția bărbatului, care a comunicat că și-a găsit soțul în camera de baie, zăcând în cadă fără suflare. La fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție împreună cu medicul legist. În urma investigațiilor pe corpul decedatului nu au fost depistate careva semne vizibile de moarte violentă.

Corpul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

Alte circumstanțe alte cazului urmează a fi stabilite în continuare. Este de menționat că, bărbatul activa în calitate de polițist din 2017, era căsătorit și educa împreună cu soția sa un copil de un an.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Vânătoare de transportatori ilegali

Inspectorii ANTA au ieșit la vânătoare de transportatori ilegali. Timp de o săptămână aproape 80 de șoferi, dar și 5 operatori de transport s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea regulilor de transport a mărfurilor sau a persoanelor.

Publicat

Potrivit responsabililor de la ANTA, în perioada 18 – 24 ianuarie s-a pus accent mai ales pe traficul internațional de mărfuri, astfel, filtre de control au fost instalate în apropierea  punctelor de traversare a frontierei Leușeni, Tudora, Palanca, Cahul, Otaci, Sculeni și Giurgiulești. În total, în această săptămână au fost sancționați 78 de șoferi. 20 dintre ei, pe lângă amendă, au fost private și de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă și au rămas fără plăcuțe de înmatriculare.

Nu au scăpat de sancțiuni nici 5 operatori de transport care nu și-au onorat obligațiunile și au încălcat regulamentul de prestare a serviciilor de transport. Aceștia au fost amendați cu 62.500 de lei. Reprezentanții ANTA atenționează că vor continua verificările transportatorilor pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii