Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Căruță spulberată pe o șosea din Telenești: Doi tineri au ajuns la spital

Doi tineri au ajuns la spital după ce o mașină a tamponat violent din spate căruța în care se aflau victimele.

Publicat

Totul s-a întâmplat în noaptea de 20 septembrie, în jurul orei 05.50, în raionul Telenești. Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare, iar martorii de la fața colului au scris în comentarii că impactul s-ar fi produs din cauza că hipomobilul nu era dotat cu elemente reflectorizante și era pur și simplu invizibil pe traseu. Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, a declarat că cei doi tineri, de 28 și 31 de ani, se deplasau cu căruța pe șosea, când la un moment dat au fost loviți din spate de șoferul unei mașini în vârstă de 41 de ani.

Impactul a fost atât de violent încât căruța a fost ruptă în bucăți, iar ambii tineri din hipomobil au avut nevoie de ajutorul medicilor. Aceștia au fost preluați de ambulanță și duși la spital.

Polițiștii din Telenești au pornit o anchetă de acest caz, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul mașinii ar putea fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Un șofer a lovit un pieton, la Cojușna, apoi a fugit de la fața locului. Suspectul a fost reținut

La 24 octombrie curent, în jurul orei 6:00 dimineața, pe traseul Chișinău-Ungheni, drumul de acces spre satul Cojușna, a avut loc un accident rutier în rezultatul căruia a fost lovită o persoană.

Publicat

Despre acest fapt, polițiștii din Strășeni au fost sesizați telefonic de un trecător, în jurul orei 7:45. Acesta a comunicat că tocmai a văzut pe traseu o persoană fără semne de viață.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că victima este un bărbat de 39 de ani, locuitor al satului Cojușna.

Șoferul care l-a accidentat a părăsit locul impactului, fără a acorda ajutor victimei, care la acel moment încă mai era în viață.


În aceeași zi, în jurul orei 11:00, în urma măsurilor întreprinse de angajații Inspectoratului de Poliție din Strășeni, a fost identificat și reținut șoferul care se afla la volanul unității de transport în momentul producerii accidentului.

Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din orașul Fălești care, în momentul reținerii, fiind testat alcoolscopic, avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0, 90 mg/l.

După producerea accidentului, conducătorul auto a ascuns mașina în gospodăria părinților săi din raionul Fălești.


Totodată, s-a stabilit că pietonul se deplasa pe acostament fiind îmbrăcat în haine de culoare închisă și fără a avea asupra sa vestă luminescentă.

Conducătorul auto a fost reținut, iar pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală, în baza art. 264 alin. (3)din Codul Penal al Republicii Moldova.

Șoferul riscă sancțiune penală cu privațiune de libertate de la 3 la 7 ani.

echipa.md


 


 

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Tragedie, la Călărași. Un bărbat a murit în fața gării auto

Tragedie, la Călărași. Un bărbat, recent externat din spital a decedat în plină stradă

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 26 octombrie, în jurul orei 13.00, în fața gării auto din oraș.

Despre caz ne-a relatat un martor ocular, care ne-a expediat și mai multe fotografii. Potrivit sursei, bărbatul s-a afla o perioadă internat în spital, în secția terapie intensivă. În data de 26 octombrie acesta a fost externat.

Ulterior, el a mers la stația auto pentru a pleca acasă cu transportul public. Din nefericire, la un moment dat acesta s-a simțit rău. El a căzut subit la pământ și nu mai dădea niciun semn de viață. Medicii de pe ambulanță, veniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul victimei.


Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Călărași, Cristina Vicol ne-a declarat că victima este un bărbat de 62 de ani, locuitor al orașului Călărași. Acesta a fost externat de la Spitalul Raional Călărași și apoi a chemat un taxi, cu care s-a deplasat până la Gara Auto. Ajungând la gară bărbatului i-a stat rău. La sosirea ambulanței toate încercările de a fi resuscitat ultimul a decedat.

Poliția investighează toate circumstanțele pentru a stabili motivul decesului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

UPDATE: Fetița de 12 ani care s-ar fi rătăcit în pădure la Șoldănești, a fost găsită

UPDATE 17.45: Copila de 12 ani a fost găsită vie și nevătămată. Aceasta a tras o sperietură pe cinste, însă din fericire, viața ei este în afara oricărui pericol!

Publicat

UPDATE 17.00: 37 polițiști sunt implicați în căutări. Aceștia sunt ajutați de 12 voluntari. Până la moment, micuța nu a fost încă găsită!

ȘTIREA INIȚIALĂ: S-a dus cu familia la cules ciuperci și a dispărut în pădure.O fată de 12 ani, originară din Florești, este căutată de rudele sale, dar și de poliție. Oamenii legii au fost înștiințați în privința cazului de către angajații DES pe data de 26 octombrie, la orele 15.30.

Minora a dispărut în timp ce se afla cu familia în pădure la strâns ciuperci.


La momentul actual, polițiștii se află la fața locului și întreprind toate măsurile pentru a găsi minora.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii