Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Prins cu droguri în buzunari

A vrut să se facă businessman, dar n i-a reușit.

Publicat

Un adolescent de 18 ani a fost reținut pentru tentativă de comercializare a drogurilor. Acesta s-a dovedit a fi originar din raionul Anenii Noi.

Individul s-a aflat în vizorul poliției timp de o lună, în decursul căreia, oamenii legii au constatat că tânărul procura narcoticele pe o platformă de socializare. După care le vindea consumatorilor la un preț mai mare. Recent, suspectul a fost reținut pe bulevardul Renașterii Naționale și transportat la sectorul poliției.

Acesta a fost supus perchezițiilor corporale, în urma cărora a fost depistat un pachet cu cannabis. Ulterior, drogurile au fost sigilate și transmise pentru a fi supuse expertizei de laborator. Actualmente, tânărul este cercetat penal pentru circulația ilegală a drogurilor.


Conform legii, acesta riscă detenție pe un termen de până la 6 ani.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Moldova

/VIDEO/Accident cu implicarea a trei mașini, la Măgdăcești

Totul s-ar fi întâmplat după ce unul dintre automobiliști nu ar fi respectat distanța dintre mașini

Publicat

Ofițerul de presă al IP Criuleni, Elena Băetrău a declarat că accidentul s-a produs pe 24 octombrie, în jurul orei 10:20, în apropiere de satul Măgdăcești.

Potrivit informației, un șofer de 55 de ani care conducea un automobil de model Mercedes Vito nu ar fi respectat distanța dintre automobile și s-a proiectat într-un automobil de model Toyota care era condus de o șoferiță de 20 de ani. Aceasta la rândul său a fost proiectată într-un alt automobil de model Honda.

Din fericire nimeni dintre persoane nu a avut de suferit.


De menționat că conducătorii au fost supuși testării alcoolscopice cu aparatul de tip Drager, iar concentrația în aerul expirat a fost de 0.00mg/l.

La moment se întreprind măsurile necesare întru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.

stiri.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/A pătruns în toiul nopții în interiorul unui centru de servicii

Individul a fost imobilizat de agenții de pază și predat oamenilor legii. Incidentul a avut loc la Hâncești.

Publicat

Un individ a fost prins de agenții de pază în interiorul Centrului de servicii pentru copii cu dizabilitați multiple și severe. Echipajul operativ a intervenit rapid, după ce s-a declanșat alarma la obiectul aflat sub protecția unei firme private de pază.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au imobilizat suspectul. Asupra lui au fost depistate mai multe obiecte care ar fi fost folosite la pătrunderea în clădire.

În urma evenimentului, nimeni nu a avut de suferit. Făptașul a fost predat poliției, iar acum oamenii legii urmează să stabilească care au fost intențiile suspectului și l-a motivat să recurgă la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Incendiu matinal, la Ceadâr-Lunga

Depozitele unui agent economic din regiune au luat foc. La fața locului au intervenit pompierii.

Publicat

Flăcările au pus stăpânire peste mai multe clădiri în dimineața de 24 octombrie, în jurul orei 10.00. Potrivit unui portal local de știri, incendiul a izbucnit în zona industrială a orașului Ceadâr-Lunga.

Focul a izbucnit pe teritoriul care îi aparține unui agent economic și a cuprins mai multe depozite. În fimuleț se poate vedea că incendiul este unul puternic, iar norul de fum dens a împânzit regiunea.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au luptat cu focul.


Din fericire, victime nu au fost înregistrate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii