Rețele de socializare

Moldova

Peste 900 de cafenele și restaurante, verificate de poliție și ANSA, în doar două zile

Angajații Inspectoratului General al Poliției în comun cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat, în weekend, la nivel național, activități comune de monitorizare a respectării măsurilor de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Publicat

Scopul activităților comune îl constituie asigurarea executării restricțiilor impuse prin Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, privind respectarea măsurilor de sănătate publică de către administrațiile localurilor, indiferent de tipul de proprietate, care au ca domeniu de activitate prestarea serviciilor de agrement și desfășurarea evenimentelor festive pe teritoriul țării.

Au fost monitorizate 906 unități de alimentație publică care prestează servicii festive (restaurante, săli de nunți, cafenele, etc.), constatându-se că în 83 dintre acestea se desfășurau activități festive cu caracter unic.

În pofida recomandărilor date anterior de oamenii legii, totuși au fost depistate 35 de încălcări ce țin de:


– nu se efectua termometria și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor implicate în organizarea și deservirea evenimentului;

– lipsa listelor de evidență epidemiologică a participanților la eveniment;

-administrația instituției de alimentație publică a admis la eveniment participarea invitaților care nu erau incluși în lista de evidență epidemiologică;


– depăşirea numărului de 6 persoane la o masă;

– nerespectarea distanţei de 1,5 metri între persoane și 2 metri între mese;

– desfăşurarea jocurilor distractive şi dansuri în cadrul evenimentului, etc.


Pornind de la cele menționate, concluzionăm că, activitățile organizate și desfășurate, la nivel național, au avut drept scop sensibilizarea și informarea deținătorilor de localuri de alimentație publică care prestează servicii pentru organizarea evenimentelor festive cu caracter unic, cu privire la restricțiile impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, modul de organizare a activității și neadmiterea încălcărilor sau cazurilor de nerespectare a restricțiilor de sănătate publică, obligatorii pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției solicită repetat cetățenilor să țină cont de recomandările date de autorități și să respecte măsurile de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.


Menționăm, că aceste măsuri au fost posibile datorită semnării Ordinului de colaborare între Inspectoratul General al Poliției și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, privind organizarea și desfășurarea activităților comune de monitorizare și verificare a respectării măsurilor de sănătate publică privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Două mașini s-au tamponat frontal, după ce un automobilist a ieșit pe contrasens

O manevra negândită a fost cât pe ce să i-a viața a doi șoferi pe un traseu din raionul Orhei.

Publicat

Accidentul a avut loc în data de 26 ianuarie între satele Peresecina și Ivancea. Imaginile cu consecințele impactului au fost înregistrate de un alt participant în trafic.

Din secvența video se poate observa cum două autovehicule stau la o distanță îndepărtată unul de altul cu părțile din față deteriorate. Conform informației oferite de ofițerul de presă al IP Orhei Elena Băetrău, un șofer de 33 de ani a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei excesive. La intrare în curbă acesta a ieșit cu mașina pe banda de contrasens. Prin urmare, automobilul a lovit frontal un alt vehicul ghidată de un conducător auto cu vârsta de 54 de ani.

Impactul a fost atât de puternic, încât al doilea vehicul și-a schimbat direcția pe carosabil. Din fericire nimeni nu a avut de suferit.


Șoferul a cui vină va fi demonstrată riscă pedeapsă cu 1200 de lei sau 6 puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Trei dintr-o lovitură: Un șofer de camion a făcut prăpăd într-o parcare, la Basarabeasca

Accident violent în sudul țării. Un autocamion a avariat în plin trei automobile. Totul s-a întâmplat în data de 25 ianuarie, la ora 09.00 dimineața, în orașul Basarabeasca, în fața Centrului de Sănătate.

Publicat

Potrivit poliției, în fața autocamionului se deplasa un automobil. Șoferul mașinii ar fi semnalizat că urmează să vireze la stânga, însă, în loc să aștepte, conducătorul camionului ar fi decis să-l depășească, ieșind pe contrasens. Doar că în timp ce efectua manevra, camionistul a pierdut controlul volanului, a ajuns într-o parare și a lovit trei automobile.

Din fericire, în cele trei mașini avariate nu se afla nimeni, iar accidentul nu s-a soldat cu victime. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul autocamionului va fi sancționat contravențional.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

O casă din Camenca a fost mistuită foc din cauza unei ghirlande

Doi soţi au ajuns la spital cu arsuri de gradul I şi II, după ce casa lor a luat foc. Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit din cauza unei ghirlande, instalate în coridor în timpul sărbătorilor de iarnă.

Publicat

Prima a observat incendiu femeia în vârstă de 53 de ani. Ea a fost alertată de lumina ce venea din coridor. Când a deschis uşa camerei s-a îngrozit: coridorul era cuprins de flăcări, scrie publika.md

Deoarece calea de ieşire era blocată de incendiu, pentru a se salva, proprietarii casei, împreună cu fiica şi nepoata au sărit peste geam.

Salvatorii au luptat cu flăcările timp de o oră, iar ulterior au demontat construcţia arsă.


 


Citește mai departe

topul săptămânii