Rețele de socializare

Moldova

Doi moldoveni au fost găsiți vinovați într un dosar legat de răpire, viol și agresiune sexuală de un tribunal din Londra

Doi moldoveni stabiliți în Marea Britanie, în orașul Northampton, au fost găsiți vinovați de răpire, viol și agresiune sexuală, după trei incidente separate care au avut loc la sfârșitul anului trecut, 2019, anunță Poliția din Northampton.

Publicat

Este vorba despre Trofim Midoni, în vârstă de 21 de ani și Valeriu Frunza, în vârstă de 24 de ani, ambii stabiliți în Anglia, ce au fost găsiți vinovați în săvârșirea mai multor infracțiuni în urma unui proces ce a durat opt zile la Curtea Regală din Northampton.

Conform mărturiilor, primul incident a fost cel în care bărbații ar fi bătut și agresat sexual o femeie în mașina lor . A doua femeie ar fi fost agresată sexual și bătută în mașina bărbaților, apoi femeia ar fi fost abandonată pe un câmp. Apoi, bărbații ar fi răpit o femeie după care ar fi violat-o.

Femeile ar fi relatat despre cele întâmplate poliției locale, iar o anchetă în acest sens a fost lansată imediat.


Cetățenii Midoni și Frunza au fost reținuți în scurt timp.

După ce au participat la tribunal pentru a depune mărturii, ambii bărbați au fost găsiți vinovați în legătură cu faptele comise.

Cetățenii moldoveni vor fi condamnați la 20 noiembrie, la Curtea Regală din Northampton.


zdg.md

Advertisement

Moldova

/VIDEO/Accident cu implicarea a trei mașini, la Măgdăcești

Totul s-ar fi întâmplat după ce unul dintre automobiliști nu ar fi respectat distanța dintre mașini

Publicat

Ofițerul de presă al IP Criuleni, Elena Băetrău a declarat că accidentul s-a produs pe 24 octombrie, în jurul orei 10:20, în apropiere de satul Măgdăcești.

Potrivit informației, un șofer de 55 de ani care conducea un automobil de model Mercedes Vito nu ar fi respectat distanța dintre automobile și s-a proiectat într-un automobil de model Toyota care era condus de o șoferiță de 20 de ani. Aceasta la rândul său a fost proiectată într-un alt automobil de model Honda.

Din fericire nimeni dintre persoane nu a avut de suferit.


De menționat că conducătorii au fost supuși testării alcoolscopice cu aparatul de tip Drager, iar concentrația în aerul expirat a fost de 0.00mg/l.

La moment se întreprind măsurile necesare întru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.

stiri.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/A pătruns în toiul nopții în interiorul unui centru de servicii

Individul a fost imobilizat de agenții de pază și predat oamenilor legii. Incidentul a avut loc la Hâncești.

Publicat

Un individ a fost prins de agenții de pază în interiorul Centrului de servicii pentru copii cu dizabilitați multiple și severe. Echipajul operativ a intervenit rapid, după ce s-a declanșat alarma la obiectul aflat sub protecția unei firme private de pază.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au imobilizat suspectul. Asupra lui au fost depistate mai multe obiecte care ar fi fost folosite la pătrunderea în clădire.

În urma evenimentului, nimeni nu a avut de suferit. Făptașul a fost predat poliției, iar acum oamenii legii urmează să stabilească care au fost intențiile suspectului și l-a motivat să recurgă la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Incendiu matinal, la Ceadâr-Lunga

Depozitele unui agent economic din regiune au luat foc. La fața locului au intervenit pompierii.

Publicat

Flăcările au pus stăpânire peste mai multe clădiri în dimineața de 24 octombrie, în jurul orei 10.00. Potrivit unui portal local de știri, incendiul a izbucnit în zona industrială a orașului Ceadâr-Lunga.

Focul a izbucnit pe teritoriul care îi aparține unui agent economic și a cuprins mai multe depozite. În fimuleț se poate vedea că incendiul este unul puternic, iar norul de fum dens a împânzit regiunea.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au luptat cu focul.


Din fericire, victime nu au fost înregistrate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii