Rețele de socializare

Diaspora

Un moldovean – membru al unei „bande” de hoți din Italia. Bărbatul a fost arestat

Un moldovean de 36 de ani și un albanez de 26 de ani au fost reținuți în Italia, suspectați că ar face parte dintr-o grupare criminală, specializată în furturi din locuințe.

Publicat

Polițiștii din Italia au început cercetările încă în anul 2019. Atunci, au fost reținuți alți doi albanezi.

Se presupune că „banda” a comis peste cinzeci de furturi doar în provincia Bolzano, aceștia însă ar fi comis și alte spargeri în Egna, Trento, Verona, San Bonifacio și Legnago.

Presa din Italia scrie că totul a început, în decembrie 2019, când carabinierii din Bolzano au arestat doi cetățeni albanezi care erau membri ai grupului de hoți. Aceștia au fost reținuți tocmai când erau pe punctul de a se întoarce în Albania și ar fi putut scăpa de justiție.


Operațiunea de reținere a membrilor grupului a fost numită de oamenii legii din Italia „Acrobați-2019”, deoarece membrii grupului, intrau în locuințele pe care le jefuiau prin geamuri și puteau sări cu ușurință de la un balcon la altul.

După ce primii doi membri ai grupului au fost reținuți, furturile comise după aceeași schemă nu au încetat. Astfel, operațiunea de destructurare a bandei infracționale a continuat.

Polițiștii au reușit să identifice mai întâi una din mașinile hoților, iar recent, doi suspecți, printre care un moldovean de 36 de ani, s-au pomenit cu poliția la ușă.


În timpul perchezițiilor în locuința unde se ascundeau suspecții, au fost depistate zeci de bijuterii din aur și argint, monede și lingouri din metale prețioase, 30 de ceasuri, dintre care unele de mare valoare, 16 telefoane mobile și tablete, două calculatoare personale, patru polizoare, torțe, mănuși de lucru, șurubelnițe și bare metalice.

Totodată au fost confiscate și trei mașini.

Cei doi tineri reținuți, un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani și un cetățean albanez de 26 de ani, au fost arestați și duși la închisoarea din Verona.


Iar trei femei, care se presupune că ar fi organizatoarele schemelor infracționale și care le ofereau hoților acoperișuri deasupra capului sunt cercetate în libertate deoarece colaborează cu ancheta.

echipa.md

Diaspora

/VIDEO/ Reținere ca-n filme: Moldovean de 21 de ani, membru al unei bande de hoți, în Italia

Un moldovean de 21 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor din orașul italian Torino, suspectat că ar face parte dintr-o bandă de hoți care atacau supermarketurile.

Publicat

Acesta, împreună cu încă doi membri, un italian de 37 de ani și altul de 41 de ani au ajuns pe mâna poliției, bănuiți de 4 atacuri tâlhărești, comise în perioada lunilor februarie – aprilie.

Presa din Italia scrie că reținerea a fost una ca-n filme. Totul a avut loc în data de 17 aprilie. Poliția îl urmărea pe individul de 37 de ani, care este bine-cunoscut deja de oamenii legii pentru furturi. În timpul filării, forțele de ordine au observat cum acesta a intrat în mașina condusă de moldovean, unde se afla și complicele de 41 de ani. Aceștia s-au deplasat spre un supermarket. Moldoveanul nu a ieșit din mașină, ci a rămas ținând motoul vehiculului pornit. Ceilalți doi  și toți trei au mers într-un supermarket, de unde la scurt timp au ieșit cu 600 de euro în buzunar.

Aceștia au urcat în mașină și s-au dus de la fața locului. Polițiștii care-i urmăreau le-au cerut să oprească, însă ei nu s-au supus. Așa a început o goană la o viteză nebună cu semafoare roșii și situații de accident.


Ulterior, moldoveanul a oprit pentru o clipă într-o intersecție, cei doi complici italieni au coborât din vehicul și au încercat să alerge în părți diferite, încercând să scape. Ambii însă au fost reținuți. Cel de 41 de ani, nu departe de locul evadării, iar cel de 37 de ani a fost găsit seara, acasă la iubita lui.

Moldoveanul însă și-ar fi abandonat mașina pe o altă stradă, apoi s-a dus singur la poliție pentru a scrie o cerere falsă precum că vehiculul i-a fost răpit, polițiștii însă l-au arestat.

Polițiștii italieni au ridicat și arma cu care ar fi fost comise atacurile în supermarketuri, unul din hoți ar fi aruncat-o în stradă, în timp ce alerga.


 


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ S-a dus în Italia să fie traficant de droguri. Moldovean prins cu aproape 40 de doze de cocaină

Un moldovean de 38 de ani a fost reținut în Italia, fiind suspectat de trafic de droguri.

Publicat

Presa din peninsulă scrie că acesta a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute, pe o stradă din orașul Milano. Polițiștii care patrulau în zonă l-au observat pe bărbat care stătea lângă mașina lui, iar în mâini ținea un portmoneu. La vederea polițiștilor, moldoveanul s-ar fi agitat din senin, ceea ce a dat și mai mult de bănuit.

Oamenii legii au decis să-l verifice, și, în rezultatul perchezițiilor, în portofel au găsit 39 de ambalaje cu aproximativ 32 de grame de cocaină, dar și 1.125 de euro în numerar.

ulterior, forțele de ordine au percheziționat și domiciliul moldoveanului, iar acolo au găsit un safeu unde erau păstrați încă 10.000 de euro, bani care se presupun a fi proveniți din vinderea drogurilor.


Prin urmare, drogurile și banii cu tot cu safeu au fost confiscați, iar moldoveanul este cercetat penal și riscă să ajungă după gratii.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Grup infracțional care recruta ucraineni pentru exploatare în Franța, reținut. Acesta era format din moldoveni și ucraineni

Angajații Serviciului de Frontieră de Stat, împreună cu reprezentanți ai Poliției Naționale din Ucraina și ai Poliției pentru Migrație din regiunea Odessa, în cadrul cooperării cu agențiile de aplicare a legii din Franța, au oprit funcționarea canalului de trafic de persoane.

Publicat

În perioada 2020-2021, suspecții, așa cum a fost stabilit de anchetă, au dezvoltat o schemă infracțională pentru a obține venituri ilegale stabile din recrutarea și circulația persoanelor în scopul exploatării acestora. Au căutat oameni și, folosindu-se de statul lor vulnerabil, i-au trimis în orașul francez Melun, unde i-au obligat să obțină în mod ilegal statutul de refugiat și plățile bănești atribuite de stat pentru astfel de persoane. După ce victimele exploatării au primit carduri bancare destinate calculării și primirii plăților în numerar destinate persoanelor care au solicitat statutul de refugiat pentru perioada de verificare a unei astfel de contestații, atacatorii le-au luat de la victime pentru a deturna în continuare fondurile respective.

Grupul infracțional includea cetățeni din Ucraina și Moldova, care operau pe teritoriul Franței. Potrivit ofițerilor de aplicare a legii franceze, victimele au solicitat autorităților statului francez o cerere de statut de refugiat și au primit documente justificative și carduri bancare pentru prestații sociale.

Autoritățile competente ale Republicii Franceze, au suspectat organizarea unui sistem fraudulos pentru obținerea a peste 1 milion de euro din fonduri bugetare prin înregistrarea fictivă a statutului de refugiat. Astfel au fost reținut 3 cetățeni ai Moldovei și 6 cetățeni ai Ucrainei care făceau parte dintr-un grup infracțional.


La cererea procurorilor pe 19 aprilie, deja în Ucraina, 2 persoane implicate în caz au fost luate în custodie și se decide problema alegerii unei măsuri preventive pentru încă 6 suspecți.


Citește mai departe

topul săptămânii