Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Asasin la comandă, judecat

UNUL DIN CEI DOI FRAȚI, CARE ORGANIZAU CRIME LA COMANDĂ, CONDAMNAT

Publicat

Unu din cei doi frați din Orhei, care lucrau ca asasini la comandă, și-a primit sentința. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru două tentative de omor la comandă, produse în raionul Cantemir și municipiul Chișinău, dar și pentru păstrarea ilegală a armei de foc. Amintim că cele două crime au fost comise în 2018.

În primul caz, el, împreună cu fratele său care urmează și el să compară pe banca acuzaților, au primit comanda de a-l omorâ pe un bărbat. Prin urmare, în timp ce victima se deplasa pe o stradă din Chișinău cu automobilul, cei doi ar fi tras de mai bine de 20 de ori dintr-o mitralieră-pistol de model „AK-74”, în vehiculul acesteia.

O altă comandă privind comiterea unui omor viza o persoană din raionul Cantemir. De această dată, individul a intrat chiar în curtea victimei și a tras în ea dintr-o altă armă, de mai multe ori. Din fericire, în pofida numeroaselor răni grave, ambele victime au supraviețuit. Cei doi frați au fost reținuți în toamna anului 2019 și până în present s-au aflat în arest.


De menționat că anterior, persoana care a comandat omorurile a fost condamnată la 15 ani de pușcărie. Pentru faptele comise, pe lângă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 18 ani, bărbatul de 40 de ani va trebui să plătească și peste 50.000 MDL, prejudicii morale și cheltuieli judiciare.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Accidente și ambuteiaje, în capitală

Accidentele se țin scai de străzile capitalei. În data de 21 aprilie s-au produs două coliziuni violente, în rezultatul cărora s-au format ambuteiaje infernale.

Publicat

Primul caz a avut loc în sectorul Buiucani, la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, la ora 13.30. O mașină și un troleibuz s-au tamponat. Potrivit poliției, vehiculul de transport urban era condus de un bărbat de 38 de ani. Mașina era condusă de o șoferiță, care a fost dusă la spital imediat după impact.

Un alt accident a avut loc pe șoseaua Muncești din sectorul Botanica, câteva ore mai târziu. De acestă dată, patru mașini s-au tamponat în lanț. În imaginile de la fața locului se vede cu mai multe mașini încetinesc, deoarece este ambuteiaj. Un șofer însă nu reușește să frâneze și, prin urmare, lovește mașina din fața lui.

Din cauza că distanța dintre vehicule era mică, s-a produs efectul dominoului și încă trei mașini s-au pomenit avariate. Din fericire, de această dată nimeni nu a fost rănit. Ambele cazuri au fost înregistrate, iar șoferii vinovați vor fi trași la răspundere conform legii.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu devastator, în capitală

Dimineață de groază, în capitală. Un depozit cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați de vopsea a luat foc, iar fumul dens și flăcările imense puteau fi văzute de la zeci de kilometri distanță.

Publicat

Totul a început în dimineața de 21 aprilie, în jurul orei 07.00, la depozitul amplasat pe strada Calea Basarabiei, în apropiere de intersecția cu strada Muncești. Imaginile de la fața locului au împânzit imediat rețelele de socializare, în care trecătorii speriați surprindeau gigantul incendiu. La adresa redacției noastre am primit zeci de mesaje cu imagini și secvențe video de la fața locului.

Petru a stinge focul, la fața locului s-au deplasat 60 de salvatori cu 15 unități de tehnică. Aceștia au încercat să localizeze flăcările, atât de la sol, cât și de la înălțime, utilizând autorscările. Totuși, din cauza vântului, flăcările se răspândeau cu viteză, ceea ce complica și mai mult operațiunea de intervenție. După aproape două orei de luptă continuă, la ora 08.57 pompierii au anunțat că flăcările au fost localitate, iar incendiul nu mai obține răspândire.

Ulterior, însă, din interiorul depozitului s-au scurs peste 40 litri de acetonă, iar mai multe recipiente cu lichide inflamabile au explodat din cauza temperaturilor înalte. Pentru prevenirea scurgerii lichidelor ușor inflamabile pompierii au utilizat nisip cu scopul evitării revărsării acestora și stingerii focarelor. Tot din cauza temperaturii extrem de înalte, pereții clădirii s-au deformat. Din fericire, victime nu au fost raportate.


La moment nu se cunoaște cauza de la care au izbгcnit flăcările. Toate circumstanțele vor fi stabilite de specialiști laboratorului experimental al IGSU.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Bărbat găsit strangulat de un copac

Descoperire macabră într-o pădurice din raionul Ocnița. Un bărbat de 57 de ani a fost depistat mort, zăcând la pământ strangulat cu o funie.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 20 aprilie într-o fâșie forestieră în apropiere de satul Vălcineț. Apelul la serviciul 112 a parvenit seara, în jurul orei 17.30, de la un trecător care a găsit corpul neînsuflețit al bărbatului.

La fața locului au intervenit polițiștii împreună cu medicul legist. Conform informațiilor oferite de  ofițerul de presă al IP Ocnița, Svetlana Taplă, oamenii legii au stabilit că decedatul locuia numai cu mama sa. Soție și copii bărbatul nu avea.

În urma investigațiilor corporale vizuale, careva semne de moarte violentă cu excepția celor lăsate de frânghie nu au fost depistate. Ulterior, cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi supus expertizei amănunțite.  

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii