Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Tânăr din raionul Orhei, reținut de poliție penrtu răpirea unui automobil

În seara de 18 octombrie, poliția a fost sesizat prin intermediul Serviciului 112, precum că din curtea blocului de locuit amplasat pe strada Constantin Brâncuși a fost răpit automobilul.

Publicat

La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Polițiștii au fost întâmpinați de proprietarul în vârstă de 39 de ani, care a comunicat că a parcat unitatea de transport în curtea blocului iar când a ieșit afară nu a mai gasit automobilul.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului, totodată fiind orientate toate subdiviziunile IGP. Astfel in urma măsurilor întreprinse automobilul a fost stopat de angații INSP, pe bd. Ștefan cel Mare, iar la volan se afla suspectul în comiterea infracțiunii.

Individul a fost escortat la inspectorat, acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 28 de ani, originar dintr-o localitate din r. Orhei. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a văzut automobilul parcat și prin deteriorarea lacătului au pătruns în automobil și deteriorând firele a pornit unitatea de transport.


Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, care conform legislației în vigoare indivizii riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Moldova

/VIDEO/ A furat o pungă cu pește în plină zi, fără nici o remușcare

Acțiunea ilegală a femeii a fost înregistrată de camera de supraveghere.

Publicat

Ar fi plecat acasa cu o pungă de pește însă fără a da un ban pe acesta. Este vorba despre o femeie, care ar fi hotărât să sustragă peștele dintr-un vas amplasat sub o masă, în timp ce vânzătoarea era ocupată cu alți clienți. Momentul a fost înregistrat de o cameră de supravhegere. Din imaginile video se observă că femeia, a profitat de momentul în care vânzatoarea ar fi fost în altă parte a tarabei imprvizate, iar aplecânduse spre marfă, a sustrat o pungă, în care ar fi fost peștele. Ulterior aceasta și la ascuns în propria geantă, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

La moment nu se cunoaște dacă vânzătoarea s-ar fi adresat oamenlor legii.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Dispărut de aproape doi ani și jumătate

Dispărut de aproape doi ani și jumătate. Un bărbat de 35 de originar din localitatea Damascani raionul Rîșcani, este căutat cu disperare de mama și rudele acestuia.

Publicat

Ureche Ruslan, ar fi plecat în anul 2018 să lucreze în Polonia, în orașul Swietoszowice. După o situație neplăcută, acesta a fost nevoit să părăsească casa în care trăia. Din spusele mamei sale, tânăul ar fi trăit pe străzi timp de căteva sătpamâni în același oraș. Din septembrie 2018 acesta însă a dispărut fără urmă.

În acest context, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagine sau știu locul unde s-ar putea afla sunt rugate să apeleze la numărul de telefon 112.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat înjunghiat de fratele său, transportat la spital în stare gravă

Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost înjunghiat de către fratele său. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:29, într-o locuință din sectorul Buiucani.

Publicat

Preliminar se cunoaște că victima este un bărbat în vârstă de 35 de ani. În urma unui conflict cu fratele său, dânsul a fost înjunghiat cu cuțitul în regiunea inimii transmite Deschide.md .

Victima a fost transportată la spital în stare gravă, iar fratele său a fost escortat la IP Buiucani. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii