Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Detalii în cazul microbuzului luat pe sus de o gură de canalizare: A fost proiectat într-un stâlp

Dimineață cu ghinion pentru un șofer din orășelul Durlești. Mai întâi a nimerit cu roata într-o gură de canalizare, apoi a fost proiectat într-un pilon electric.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 16 noiembrie, pe strada Ștefan Vodă din Durlești.

Amintim că imaginile cu momentul în care vehiculul ar fi parcă aruncat în aer de gura de canalizare au fost făcute publice pe rețelele de socializare. În imagini se vede că atunci când roata din spate ajunge pe capacul gurii de canalizare, vehiculul parcă ar sări.

Internauții au două versiuni ale celor întâmplate. Unii spun că canalizarea se afla sub nivelul asfaltului, iar când mașina a ajuns cu roata în gaură, după inerție a fost proiectat înainte. Alții însă sunt convinși că vehiculul a fost aruncat de pe șosea de presiunea unui jet de apă care a țâșnit brusc.


Chiar dacă cauza exactă nu se cunoaște, consecințele sunt clare. Microbuzul a fost proiectat direct într-un pilon electric. La fața locului au venit polițiștii, dar și reprezentanții companiei de distribuire a energiei. Aceștia au fost nevoiți să deconecteze de la lumina tot cartierul pentru a înlocui pilonul distrus. Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat. Acum acesta riscă să fie sancționat pentru provocarea unui accident, și, totodată, el va achita și toate cheltuielile de înlocuire a pilonului.


Ediție TV

/VIDEO/ Pericole de sezon: Recomandări pentru părinți, dar și copii în perioada vacanței de vară

Suntem în prag de sezon estival, ceea ce înseamnă că vine perioada vremii calde și a vacanței mari. Dar pe lângă odihnă și relaxare, vara vine cu un șir lung de griji pentru părinți și multe riscuri pentru copiii, care rămân de unii singuri acasă, în timp ce maturi merg la muncă.

Publicat

Părinții de copii minori susțin că în această perioadă le este cel mai dificil să își monitorizeze de la distanță copii, dar spun că își învață odraslele să nu deschidă ușile și geamurile locuințelor, să nu contacteze cu persoane necunoscute și să nu se joace cu substanțele chimice și cele inflamabile.

Totodată, părinții spun că frica lor cea mare rămâne a fi trecerile pietonale, mai ales când copiii ies neînsoțiți în stradă.

Potrivit reprezentanților de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe timp de vară copiii care rămân nesupravegheați sunt supuși pericolelor la fiecare pas. Astfel că, pompierii și salvatorii vin cu un șir de recomandări pentru părinții de minori, care merg la muncă și își lasă copiii de unii singuri acasă.


În același timp, oamenii legii susțin că minorii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie în ceea ce privește mediul online. Pe lângă faptul că pot ajunge victima unui abuz sexual și șantaj, aceștia mai pot cădea în plasa escrocilor și a hoților de locuințe.

De cealaltă parte, oamenii spun că își protejează locuințele cum știu ei mai bine, inclusiv învățându-și copiii să nu furnizeze nici o informație de ordin personal.

Specialiștii recomandă părinților să acorde o atenție deosebită copiilor pe durata vacanţei de vară şi să le identifice ocupaţii utile. În plus, maturii sunt îndemnați să învețe minorii că pot apela numărul unic de urgență 112 în cazul în care aceștia se află în pericol.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident în centrul capitalei. O tânără de 20 de ani a ajuns la spital

Nu ar fi observat-o pe trecerea de pietoni, iar în consecință a tamponat-o cu mașina. Accidentul s-a produs în după amiaza zilei de 31 mai, la intersecția străzilor 31 august și Sfatul Țării, din centrul capitalei.

Publicat

Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul automobilului se afla un șofer de 40 de ani. Acesta nu ar fi observat tânăra de 20 de ani, în momentul în care aceasta traversa strada, iar în consecință a lovit-o în plin.

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord. În imagini se poate vedea cum șoferul înaintează, în timp ce pietonul practic înțepenește în fața mașinii, fără să încerce să evite impactul.

Accidentul s-a produs în fața câtorva polițiști aflați în apropiere, care au alergat la fața locului pentru a acorda primul ajutor medical pietonului. La scurt timp, la fața locului a venit și o ambulanță care a preluat tânăra și a transportat-o la spital.


Pe caz a fost inițiată o anchetă. Oamenii legii urmează să determine cauza exactă, dar și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Graba strică treaba: Un șofer de ATV s-a răsturnat într-un sens giratoriu după o depășire periculoasă

A simțit pe propria piele consecințele iresponsabilității. Vorbim de un conducător de ATV care s-a răsturnat cu vehiculul său într-un sens giratoriu, la doar câteva momente după ce a fost surprins cum să deplasa cu viteză excesivă.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 30 mai, în cartierul Telecentru al capitalei, imaginile fiind plasate pe rețelele sociale. În secvența video se vede cum un ATV depășește cu un automobil deplasându-se cu viteză excesivă.

În minutul următor, șoferul mașinii care fusese depășit a observat că ATV-ul în cauză s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intersecția străzile Pan Hallippa și Vasile Alecsandri.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani. Ajungând în sensul giratoriu, acesta a pierdut controlul asupra ghidonului și s-a răsturnat pe o parte.


Din fericire, tânărul a scăpat nevătămat, alți participanți la trafic nefiind implicați. Pe caz a fost pornită o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii