Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Angajatul unei spălătorii auto, a răpit și a avariat automobilul unui client

Un tânăr de 19 ani, originar dintr-un sat al raionului Telenești a fost reținut pentru răpirea unui automobil.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați în noaptea de 04 noiembrie, de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, comunicând că i-a fost sustras automobilul, pe care l-a parcat pe teritoriul spălătoriei auto amplasată pe strada șoseaua Balcani. Prejudiciul care i-a fost cauzat constituie 60 000 lei.

În cadrul acțiunilor de investigații polițiștii au stabilit că, suspectul în comiterea infracțiunii activează ca angajat al spălătoriei auto, iar proprietarul i-a lăsat unitatea de transport și cheile pentru ca aceasta să fie spălată. Ulterior tânărul a urcat la volanul unității de transport fără acordul proprietarului și a părăsit teritoriul spălătoriei. Ulterior, individul a accidentat și a abandonat vehiculul pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani.

Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine, suspectul a fost localizat și reținut. La audiere, individul și-a recunoscut vinovăția, comunicând că se afla în stare de ebrietate și a răpit automobilul pentru a se plimba.


Tânărul este cercetat penal pentru răpirea mașinii. Conform legislației infracțiunea comisă se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67.500 lei sau cu pușcărie pe un termen de până la 3 ani.


Moldova

/VIDEO/ Recidivist, reținut pentru comiterea unui jaf pe o stradă din capitală

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Rezina, a fost reținut pentru 72 de ore, pentru comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 20 octombrie, angajații Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica, fiind sesizați de către un bărbat în vârsta de 45 de ani, comunicând că în timp ce se afla pe bd. Dacia, în mod deschis a fost deposedat de telefonul mobil. La locul faptei polițiștii au stabilit că suspectul s-a apropiat de partea vătămată și aplicând violența i-a sustras telefonul mobil de model SAMSUNG. Suspectul prin acțiunile lui a cauzat părții vătămate un prejudiciu în sumă de 4 000 lei.

Ofițerii de investigație și urmărire penală imediat au dispus un șir de măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cât și identificarea făptașului în comiterea infracțiunii. Totodată polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul comiterii infracțiunii.

Urmare a măsurilor speciale de investigație întreprinse de către forțele de ordine suspectul în comiterea infracțiunii a localizat și reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vina comunicând că în momentul comiterii infracțiunii se afla sub influența alcoolului.


Este de menționat că, bărbatul anterior a mai fost judecat pentru furt și jaf.

Conform legislației în vigoare bărbatul pentru fapta comisă riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident grav, la intrarea în orașul Orhei. Două mașini, boțite de-a binelea

Un accident violent s-a produs în prima jumătate a zilei de 25 noiembrie, la intrarea în orașul Orhei. Două mașini au fost grav avariate. Iar cauza impactului ar fi nerespectarea distanței dintre vehicule.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău, totul s-a întâmplat după ce un șofer de BMW în vârstă de 28 de ani ani a staționat pe banda din stânga pentru a vira la stânga, iar șoferul ce se deplasa din spate, în vârstă de 57 de ani, nu a reușit să frâneze și a tamponat puternic automobilul din față.

Din fericire, niciunul dintre conducătorii auto nu a suferit careva traume. Mașinile lor au fost însă șifonate de-a binelea.

Fiind testați alcoolscopic, la ambii șoferi s-a constatat gradul de alcoolemie de 0,00 mg/l în aerul expirat.


Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reguli nescrise pentru doi șoferi din Chișinău: Au ieșit pe contrasens ca să nu stea în ambuteiaj

Ambuteiajele matinale pe străzile din capitală i-au motivat pe doi șoferi să încalce regulile de circulație. Aceștia au decis să nu piardă timpul și au ieșit pe banda de contrasens în plin trafic.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 25 noiembrie, pe strada Vasile Alecsandri din sectorul Centru al capitalei. Imaginile cu șoferii în cauză au fost înregistrate pe o cameră de bord al unui alt șofer, iar apoi publicate pe o rețea de socializare. În secvența video se vede cum două autovehicule ies dintr-o intersecție pe banda de contrasens, astfel blocând trecerea mașinilor ce se deplasează regulamentar. Filmulețul a provocat un șir de comentarii indignate de la internauți.

Aceștia s-au dat cu părerea că, odată fiind la volan, șoferii sunt obligați să respecte regulamentul și să evite crearea situațiilor de risc sau a obstacolelor pe drum. INSP s-a autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare, iar conducătorii ambelor mașini vor fi identificați și penalizați.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii