Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/Escroc moldovean deconspirat în izolatorul poliției din Kiev

Oamenii legii din Moscova au deconspirat un bărbat care, fiind deținut în izolator, a înșelat mai multe persoane și a intrat în posesia banilor acestora.

Publicat

Cazul a fost făcut public de către Serviciul de presă al parchetului orașului Kiev.

Astfel s-a dovedit că suspectul ar fi un cetățean al Moldovei, aflat în arest în centrul de arest preventiv din Kiev. Potrivit presei rus, acesta ar fi folosit ilegal un telefon mobil și a făcut cunoștință cu femeile prin internet.

Individul se prezenta ca angajat al administrației prezidențiale sau acționar al băncii, apoi a indus în eroare victimele, promițându-le că se va căsători cu acestea.


Ca urmare s-a stabilit că, prin această înșelăciune, suspectul a intrat în posesia surselor financiare ale victimelor sale în valoare totală de 1,3 milioane de grivne, echivalentul a circa 800 000 de lei.

Potrivit aceleiași surse, conaționalul nostru ar fi fost reținut în aprilie 2019 și plasat în izolator de unde a evadat. Acesta primise sentința de judecată care prevedea o detenție de 10 ani pentru cauzarea unui accident rutier în urma căruia au decedat patru persoane. Puțin timp mai târziu, bănuitul a fost reținut din nou.

Cazul se investighează.


 


Advertisement

Diaspora

/VIDEO/ Doi frați moldoveni, împușcați la Moscova în timp ce unul dintre ei își juca nunta

Doi frați din Republica Moldova de 34 și 36 de ani au fost împușcați la Moscova în timp ce unul dintre ei își juca nunta. Pe acest caz autoritățile ruse au pornit un dosar penal.

Publicat

Potrivit presei ruse, evenimentul festiv s-a petrecut într-un local din Moscova. Din cauza unui conflict care s-a iscat între invitați, la un moment dat unul dintre aceștia a deschis focul. Unul dintre gloanțe a lovit mirele de 36 de ani, care s-a stins pe loc. Totodată, suspectul l-a împușcat și pe fratele mirelui în vârstă de 34 de ani. Cei doi frați dețin și cetățenia Federației Ruse.

Comitetul de anchetă din Rusia a deschis un dosar penal după asasinarea mirelui și a fratelui. La nuntă au participat un număr mare de invitați, iar potrivit presei ruse, mireasa ar fi avut un conflict cu unul dintre aceștia.

În total, suspectul a tras șase sau șapte focuri de armă, dintre care unul a lovit chiar în inima mirelui. Acum, oamenii legii lucrează la fața locului.


tv8.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/Un moldovean va fi judecat de instanța din Ucraina pentru transport ilegal de persoane peste granița de stat

Procurorii Parchetului Regional Odesa au trimis în instanță un rechizitoriu împotriva unui cetățean al Republicii Moldova, care este suspectat că a transportat ilegal persoane peste granița de stat a Ucrainei

Publicat

Bărbatul și-a estimat „serviciile” la 3.000 de dolari de persoană.

Oamenii legii l-au reținut pe conaționalul nostru în timp ce primeau 6.000 de dolari SUA pentru transportul a două persoane peste granița de stat a Ucrainei în luna octombrie a anului 2020.

Pentru această infracțiune, legea din Ucraina prevede pedeapsă de până la 9 ani de închisoare.


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Momentul în care mai mulți moldoveni explodează bancomate și fură safeuri în Estonia

Mai mulți moldoveni au fost reținuți pentru că explodau bancomate în Estonia. În primul caz, doi indivizi au explodat bancomatul din fața unui magazin, au încărcat banii în mașină și s-au pornit în Letonia, doar că pe drum au lovit o căprioară și și-au stricat mașina.

Publicat

Astfel, poliția a reușit să-i ajungă din urmă și să-i rețină. Într-un alt caz este implicat un moldovean și un bulgar. Aceștia la fel au explodat un bancomat și au reușit să obțină 10.000 de euro. Bănuiții au fost anunțați în căutare internațională, iar în noiembrie 2020 au fost reținuți în Ucraina.

În al treilea caz, trei moldoveni au urcat cu o scară într-un oficiu, au furat un safeu și duși au fost. Ca să nu fie prinși, ei au pus pe șosea mai multe scânduri cu ținte, astfel, angajații firmei de pază nu au putut ajunge la timp atunci când s-a declanșat alarma. Doar că după câteva luni, aceștia au fost reținuți după comiterea unui furt dintr-un magazin.

Presa din Estonia mai scrie că astfel de cazuri au loc în majoritatea țărilor europene. În Germania, de exemplu, zilnic este explodat cel puțin un bancomat.


Acum, toți moldovenii implicați urmează să fie trași la răspundere conform legii din Estonia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii